”Isus Cristos, speranța noastră” este tema catehezei ținută miercuri, 30 iulie a.c., în Piața Sfântul Petru, de papa Leon al XIV-lea. Vindecarea unui surdomut de către Isus, din capitolul 7 al Evangheliei după Marcu, a fost în centrul meditației pontifului: «Și, peste măsură de uluiţi, spuneau: ”Toate le-a făcut bine; chiar şi pe surzi îi face să audă şi pe muţi să vorbească” (Mc 7,37)».
La cateheza audienței generale de miercuri, 30 iulie 2025, cu tema ”Isus Cristos, speranța noastră”, papa Leon al XIV-lea a vorbit despre vindecarea unui surdomut de către Isus, din capitolul 7 al Evangheliei după Marcu: «Și, peste măsură de uluiţi, spuneau: ”Toate le-a făcut bine; chiar şi pe surzi îi face să audă şi pe muţi să vorbească” (Mc 7,37)».
Vă oferim aici, în traducerea noastră de lucru, alocuțiunea papei Leon al XIV-lea de la cateheza audienței generale de miercuri, 30 iulie 2025:
«Cu această cateheză încheiem itinerarul nostru prin viața publică a lui Isus, alcătuită din întâlniri, parabole și vindecări.
Și această perioadă pe care o trăim necesită vindecare. Lumea noastră este străbătută de un climat de violență și ură care rănește demnitatea umană. Trăim într-o societate care se îmbolnăvește din cauza unei ”bulimii” a conexiunilor pe rețelele de socializare: suntem hiperconectați, bombardați de imagini, uneori chiar false sau distorsionate. Suntem copleșiți de multiple mesaje care stârnesc în noi o furtună de emoții contradictorii.
În acest context, s-ar putea naște în noi dorința de a opri totul. Am putea chiar prefera să nu auzim nimic. Chiar și cuvintele noastre riscă să fie înțelese greșit și am putea fi tentați să ne retragem în tăcere, într-o lipsă de comunicare unde, oricât de aproape am fi unii de ceilalți, nu mai putem exprima cele mai simple și mai profunde lucruri.
În acest sens, aș dori să reflectez astăzi asupra unui text din Evanghelia după Marcu care ne prezintă un om care nu vorbește și nu aude (cf. Marcu 7,31-37). Așa cum ni s-ar putea întâmpla și astăzi, acest om poate a decis să nu mai vorbească pentru că s-a simțit neînțeles și să-și reducă vocea la tăcere pentru că a fost dezamăgit și rănit de ceea ce a auzit. Într-adevăr, nu el este cel care merge la Isus pentru a fi vindecat, ci este adus de alții. S-ar putea crede că aceia care îl conduc la Învățător sunt cei care sunt îngrijorați de izolarea sa. Totuși, comunitatea creștină a văzut și în aceste persoane imaginea Bisericii, care însoțește fiecare om la Isus pentru a-i putea auzi cuvântul. Episodul are loc pe un teritoriu păgân, așa că ne aflăm într-un context în care alte voci tind să acopere vocea lui Dumnezeu.
Comportamentul lui Isus poate părea inițial ciudat, pentru că ia cu el această persoană și merge deoparte (v. 33a). Acest lucru pare să accentueze izolarea sa, dar la o privire mai atentă, ne ajută să înțelegem ce se ascunde în spatele tăcerii și închiderii acestui om, ca și cum ar fi înțeles nevoia sa de intimitate și apropiere.
Isus îi oferă mai întâi o apropiere tăcută, prin gesturi care vorbesc despre o întâlnire profundă: atinge urechile și limba acestui om (cf. v. 33b). Isus nu folosește multe cuvinte; spune singurul lucru de care are nevoie în acest moment: ”Deschide-te!” (v. 34). Marcu relatează cuvântul în aramaică, ”Éffata!”, aproape pentru a ne face să-i auzim sunetul și respirația ca și cum ar fi ”în direct”. Acest cuvânt simplu și frumos conține invitația pe care Isus o adresează acestui om care a încetat să mai asculte și să vorbească. Este ca și cum Isus i-ar spune: ”Deschide-te acestei lumi care te sperie! Deschide-te relațiilor care te-au dezamăgit! Deschide-te vieții pe care ai renunțat să o înfrunți!”. Închiderea în sine, nu este niciodată o soluție.
După întâlnirea cu Isus, acea persoană nu numai că vorbește din nou, ci o face ”corect” (v. 35). Acest adverb introdus de evanghelist pare să ne spună ceva mai mult despre motivele tăcerii sale. Poate că acest om a încetat să vorbească pentru că simțea că spune lucrurile incorect, poate că se simțea inadecvat. Cu toții experimentăm faptul că suntem înțeleși greșit și neînțeleși. Cu toții trebuie să-i cerem Domnului să vindece modul nostru de comunicare, nu doar pentru a fi mai eficienți, ci și pentru a evita să-i rănim pe ceilalți cu cuvintele noastre.
Revenirea la vorbirea corectă este începutul unui drum, nu este încă punctul final. Isus îi interzice acelui om să povestească ce i s-a întâmplat (cf. v. 36). Pentru a-l cunoaște cu adevărat pe Isus, trebuie făcut un drum, trebuie să fim cu El și să trecem și prin Pătimirile Sale. Când îl vom vedea umilit și suferind, când vom experimenta puterea mântuitoare a Crucii Sale, atunci vom putea spune că L-am cunoscut cu adevărat. Nu există scurtături pentru a deveni ucenici ai lui Isus.
Dragi frați și surori, să-I cerem Domnului să ne învețe să comunicăm cu onestitate și prudență. Să ne rugăm pentru toți cei care au fost răniți de cuvintele altora. Să ne rugăm pentru Biserică, ca să nu-și neglijeze niciodată misiunea de a-i aduce pe oameni la Isus, pentru ca ei să poată asculta Cuvântul Său, să fie vindecați și, la rândul lor, să devină purtători ai mesajului Său de mântuire».
Audiența generală s-a încheiat cu rugăciunea Tatăl Nostru, cântată în limba latină, urmată de binecuvântarea apostolică a Succesorului lui Petru, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.
