Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


8 - = 4
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

A ști cum să te bucuri de fericirea celuilalt

 
A ști cum să te bucuri de fericirea celuilalt
  • 24 Sep 2024
  • 242

Uneori este dificil să te bucuri cu adevărat, pe deplin și liber, de fericirea altora! Se întâmplă să fii cuprins de invidie sau pur și simplu supărat la auzul unor vești bune, cum ar fi nașterea, căsătoria sau succesul profesional al celor din jur. Cu toate acestea, atunci când reușești să te lepezi de sine și să te bucuri de fericirea celorlalți este o sursă de adevărată stare de bine.

Când o prietenă te anunță că este însărcinată îi răspunzi că ești "foarte fericită" pentru ea și, în același timp, simți o înțepătură teribilă în inimă, deoarece ești nerăbdătoare pentru că au trecut luni de când ai dori să ți se întâmple și ție. O feliciți pe sora ta mai mică pentru anunțarea logodnei ei și, în același timp, ți se pare nedrept că se căsătorește înaintea ta. Închini în cinstea promovării colegului tău, în timp ce îți spui că nu vei ajunge niciodată la nivelul lui. De ce este atât de dificil să te bucuri pe deplin de fericirea celorlalți? Răspunsul stă în ego-ul nostru, atât de prezent încât uneori ne împiedică să uităm eul nostru mic și să ne bucurăm de fericirea celuilalt. Și acest ego este cu atât mai sensibil și susceptibil dacă poartă în el o suferință.

Pentru a împărtăși bucuria celuilalt, trebuie să uităm puțin de noi, să nu rămânem cu privirea ațintită doar pe noi înșine. Dar avem tendința de a compara, de a judeca, de a invidia, de a devaloriza, chiar de a lua o veste bună drept o lovitură. În astfel de momente, uneori, dorim căderea sau eșecul celuilalt. „Să te bucuri pentru binele celuilalt, când este recunoscută demnitatea sa, când se apreciază calitățile și faptele sale bune, este imposibil pentru cel care trebuie mereu să se compare și să concureze, chiar cu propriul soț, până acolo încât să se bucure în ascuns pentru eșecurile sale“, scrie Papa Francisc în Amoris Laetitia (nr. 109). Deci opriți comparația și concurența, în special în cadrul cuplului!

Un efort real

"Domnul nostru apreciază în mod deosebit pe cel care se bucură de fericirea celuilalt. Dacă nu ne hrănim capacitatea de a ne bucura de binele altora și, mai ales, dacă ne concentrăm asupra propriilor noastre nevoi, ne condamnăm să trăim cu o bucurie mică", continuă Papa Francisc. „Stimularea capacității noastre“ înseamnă, în primul rând, să fim capabili, chiar și ca ființe umane cu un ego mare, să ne bucurăm de fericirea altora, și în al doilea rând, este nevoie cu siguranță de un efort de auto-decentrare de sine. Papa ne invită ca în astfel de momente să lăsăm deoparte propriile noastre nevoi, grijile noastre, rănile noastre, și să împărtășim mai bine bucuria aproapelui.

O sursă de bucurie

Gelozia, invidia, lipsa stimei de sine, nu sunt surse de bucurie. Dacă luați însă parte la fericirea celorlalți, veți fi fericiți. Și acest lucru este deosebit de vizibil în cuplu și în familie. Sfântul Părinte subliniază: "când o persoană care iubește vede că viața este bună pentru celălalt, împărășește cu bucurie acest fapt și astfel dă slavă lui Dumnezeu". În acest caz, un cuplu, a cărui vocație este să fie casa iubirii, este primul loc în care trebuie să te bucuri de binele celuilalt: de soțul sau soția ta. Este, de asemenea, ceea ce demonstrează comuniunea lor: fericirea unuia provoacă fericirea celuilalt, pentru că ei sunt una. De aceea "familia trebuie să fie întotdeauna un loc în care cel care primește ceva bun de la viață știe că se va sărbători împreună cu el".

Traducere: ACC



Sursa:it.aleteia.org