Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că sâmbătă va fi zi de doliu naţional în România în memoria Sanctităţii Sale papa Francisc, arătând că acesta este o „decizie ce arată respectul profund pentru pentru deschiderea totală şi căldura arătată permanent românilor".
„Aprobăm o zi de doliu naţional în România în memoria Sanctităţii Sale papa Francisc, sâmbătă, pe 26 aprilie, chiar în ziua funeraliilor de la Vatican. Este o decizie ce arată respectul profund pentru deschiderea sa totală şi căldura arătată permanent românilor. Ca orice creştin am simţit că prezenţa sa a fost o binecuvântare pentru întreaga umanitate", a precizat premierul la începutul şedinţei de Guvern, potrivit Agerpres.
Marcel Ciolacu a transmis, joi dimineaţa, un mesaj în cartea de condoleanţe deschisă la Nunţiatura Apostolică în România în memoria suveranului pontif Francisc. El a anunţat că va fi prezent la funeraliile suveranului pontif.
Funeraliile papei Francisc, care a murit luni, la vârsta de 88 de ani, vor avea loc sâmbătă dimineaţa, în Piaţa Sfântul Petru, unde sunt aşteptaţi să sosească sute de mii de credincioşi.