Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


5 - = 4
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Papa care a inspirat nașterea Cupei Mondiale de Fotbal

 
Papa care a inspirat nașterea Cupei Mondiale de Fotbal
  • 09 Iul 2026
  • 96

La originea Cupei Mondiale se află proiectul unui om convins că fotbalul poate contribui la apropierea dintre națiuni. Inspirat de ideile promovate de Papa Leon al XIII-lea în secolul al XIX-lea, Jules Rimet a transformat această aspirație într-o competiție devenită, între timp, cel mai urmărit eveniment sportiv din lume.

La prima vedere, nimic nu pare să lege Vaticanul de Cupa Mondială. Și totuși, istoria celei mai importante competiții fotbalistice spune o cu totul altă poveste. În spatele golurilor spectaculoase, al trofeelor și al celebrărilor care însuflețesc întreaga planetă se ascunde influența neașteptată a unui papă: Leon al XIII-lea.

La originile Cupei Mondiale

Pentru a înțelege această legătură nebănuită, trebuie să ne întoarcem la sfârșitul secolului al XIX-lea. În 1891, Leon al XIII-lea publica Rerum Novarum, o enciclică menită să marcheze profund și durabil istoria Bisericii. Textul apără demnitatea umană, dreptatea socială și responsabilitatea colectivă față de cei mai vulnerabili. Dincolo de cercurile ecleziale, aceste principii îi inspiră pe numeroși catolici ai epocii. Printre ei se numără și un tânăr francez convins că sportul poate contribui la apropierea dintre oameni. Numele său este Jules Rimet.

Născut în 1873, la Theuley, în regiunea Bourgogne-Franche-Comté, într-o familie catolică, Jules Rimet se stabilește la Paris încă din tinerețe și se implică în sprijinirea celor mai nevoiași prin intermediul mai multor opere de caritate. Convins că sportul poate fi un puternic mijloc de coeziune și integrare socială, el fondează, în 1897, clubul de fotbal Red Star. Spre deosebire de practicile vremii, adesea marcate de delimitări sociale rigide, clubul își deschide porțile jucătorilor din toate mediile. Pentru Jules Rimet, fotbalul nu se reduce la o simplă competiție sportivă. Terenul de joc este, înainte de toate, un loc de întâlnire, în care dispar barierele care, în mod obișnuit, îi despart pe oameni.

Primul Război Mondial nu face decât să-i întărească această convingere. Ofițer în armata franceză și decorat cu Croix de Guerre, Jules Rimet este martorul unui continent sfâșiat de conflict. Din această tragedie se naște în el o certitudine: națiunile trebuie să găsească alte modalități de a se întâlni decât pe câmpurile de luptă, iar, în viziunea sa, fotbalul poate deveni unul dintre aceste spații ale dialogului și ale apropierii dintre popoare.

În 1921, Jules Rimet preia conducerea FIFA. Timp de peste trei decenii, el lucrează pentru a transforma un ansamblu de competiții regionale într-un fenomen sportiv cu adevărat mondial. Proiectul său se concretizează în 1930, odată cu organizarea primei ediții a Cupei Mondiale, în Uruguay. Doar treisprezece națiuni participă atunci la această aventură, însă ideea cucerește rapid lumea.

Aproape un secol mai târziu, turneul a devenit un fenomen planetar. Miliarde de telespectatori urmăresc meciurile, familiile se reunesc în fața ecranelor, mulțimile se adună în piețele publice, iar generații întregi de copii visează ca, într-o zi, să-și reprezinte țara. Astfel, în spatele acestei uriașe sărbători populare regăsim, și astăzi, ideea fondatoare care l-a însuflețit pe Jules Rimet: aceea de a face din fotbal un limbaj universal și un mijloc de întâlnire și apropiere între popoare.

Leon al XIII-lea, o moștenire mereu vie

Gândirea lui Jules Rimet rezonează cu cea a Papei Leon al XIII-lea. Unul apără demnitatea fiecărei ființe umane, celălalt crede în puterea sportului de a apropia popoarele. Nici Papa, nici părintele Cupei Mondiale nu și-ar fi putut imagina amploarea pe care avea să o dobândească această competiție. Și totuși, amândoi împărtășeau aceeași convingere: oamenii sunt făcuți pentru a trăi în relație unii cu alții.

Această apropiere dobândește astăzi o semnificație aparte, într-un moment în care Leon al XIV-lea, un mare iubitor al sportului și, în special, al fotbalului, a explicat el însuși că și-a ales numele în referință la Leon al XIII-lea și la moștenirea sa socială. La mai bine de un secol de la publicarea enciclicei Rerum Novarum, ideile demnității umane, ale binelui comun și ale fraternității continuă, astfel, să inspire domenii dintre cele mai diverse, inclusiv fotbalul.

Traducere: ACC



Sursa:https://fr.aleteia.org