Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


4 - = 3
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

„Post-adevărul” sau despre ceva nou și totuși vechi

 
„Post-adevărul” sau despre ceva nou și totuși vechi
  • 02 Mar 2017
  • 5134

„Post-adevăr” (post-truth) a fost declarat de către Dicționarul Oxford „cuvântul anului 2016”. Conform editorilor publicației, „post-adevărul” face „referire la sau în circumstanțe în care faptele obiective sunt mai puțin influente în formarea opiniei publice decât apelarea la emoție și la credințele personale”.

Cuvântul se află în dicţionare din 1992, dar folosirea sa a explodat în anul 2016 la peste 2.000%. „Nu este surprinzător că alegerea noastră reflectă un an dominat de un discurs politic și social încărcat”, a declarat Casper Grathwohl, președinte al Oxford Dictionaries. Anul 2016 a fost marcat de un climat încărcat politic și divizat social, în care promovarea pasiunilor și emoțiilor în detrimentul informaţiilor obiective a dat curs propunerilor populiste ale liderilor politici de diverse extreme. Gratwohl crede însă că „post-adevăr” va deveni un termen definitoriu pentru timpul în care trăim. Totuși, deși sintagma a devenit celebră în ultima vreme, conținutul ei și concepția pe care o maschează, nu este tocmai nouă.

Deja în Grecia Antică, apăruse o perspectivă filosofică atribuită lui Protagoras (481 î.Cr.) potrivit căreia „omul este măsura tuturor lucrurilor, a celor care sunt, întrucât sunt, și a celor care nu sunt, întrucât nu sunt”. Conform lui Platon din dialogul Theaitetos, ceea ce afirmau sofiștii trebuie înțeles din perspectiva percepției senzoriale și în sens individualist. Bunăoară, atunci când doi oameni se află în bătaia aceluiași vânt, unul poate să simtă răcoare iar altul nu, ceea ce înseamnă că pentru unul vântul este rece iar pentru celălalt nu. Concluzia: vântul este rece și nu este rece. Gorgias (sec. V î.Cr.), un susținător radical al acestei filosofii, a ajuns să spună că „adevărul nu există, și chiar dacă ar exista, noi nu putem ști ce este”.

Aristotel a arătat contradicția concepției sofiste despre adevăr, susținând că „este imposibil ca un lucru să fie și să nu fie în același timp și sub același aspect” (principiul non-contradicției). Tot el a mai stabilit că înaintea emoțiilor și a senzațiilor, există un adevăr ontologic, întemeiat pe ființa însăși a lucrurilor. Tot ceea ce este, este adevărat, întrucât adevărul este o extensie a ființei însăși:

„Fiecare lucru posedă adevăr câtă ființă posedă” (Aristotel, Metafizica).

Prin urmare, mintea noastră nu este „creatoare” de adevăr, ci – dacă este bine formată -, ea se conformează adevărului care i se dezvăluie ieșind din starea de ascundere. De altfel, termenul folosit de greci pentru a exprima adevărul este aletheia care înseamnă „ceea ce nu este ascuns”.

Din câte se pare, ceea ce este definit drept „post-adevăr” este, de fapt, un nou ambalaj al relativismului și nihilismului din toate timpurile, iar celebritatea sa se datorează nu atât suportului teoretic de care a beneficiat și în trecut, ci mai curând noilor tehnologii media. Datorită eficienței și rapidității acesteia, se vorbește deja despre trecerea de la o lume a faptelor la o lume a informațiilor și a datelor, care se succed pe ecranele gadgeturilor cu o repeziciune ce face imposibilă verificarea obiectivității lor. Așa se explică faptul că multe știri false, dar cu un puternic impact emoțional, răspândite inconștient sau interesat în spațiul web prin simpla comandă share, au posibilitatea să devină virale și chiar să decidă preferințele, opțiunile și deciziile consumatorilor de servicii media.

În fața lumii „post-adevăr”, a cărei implicații și consecințe sunt încă greu de anticipat, atât prudența cât și vegherea cerută de Isus ucenicilor săi, ne fac să nu uităm ceea ce ne-au învățat relativ recent două persoane înțelepte. Hannah Arendt, în Originile totalitarismului, a atras atenția că

supusul ideal al dominaţiei totalitare nu este nici nazistul convins, nici comunistul convins, ci oamenii pentru care deosebirea dintre fapt şi ficţiune (adică realitatea experienţei) şi deosebirea dintre adevărat şi fals (adică criteriile gândirii) nu mai există

De asemenea, sfântul Ioan Paul al II-lea a afirmat în repetate rânduri că multe probleme prezente în lumea contemporană derivă dintr-o „criză a adevărului” (Veritatis splendor), motiv pentru care „printre diferitele slujiri pe care Biserica trebuie să le ofere omenirii, există una pe care o vede responsabilă în mod cu totul special: diaconia adevărului” (Fides et ratio).

 



Sursa:http://www.mesagerulsfantulanton.com