”Schimbarea vieții pe care Domnul o așteaptă de la noi nu poate fi amânată pe mâine: să-i cerem Domnului să ne dăruiască harul de a nu fi creștini cu jumătate de normă, mulțumindu-ne cu o falsă pace interioară care nu aduce roade”.
La omilia Sfintei Liturghii, celebrată joi, 26 septembrie 2019, papa Francisc a făcut un comentariu la lecturile biblice ale zilei – urmând calendarul roman sau latin – și a pus accentul pe prima lectură. Profetul Aggeu, cu un limbaj direct, transmite voința lui Dumnezeu care cere poporului: ”Aveți grijă de căile voastre! Semănați mult, dar răsare puțin. Mâncați, dar nu vă săturați. Vă îmbrăcați, dar nu vă încălziți, iar cel tocmit ia răsplata dar o pune într-o pungă spartă. Aveți grijă de căile voastre, reclădiți casa mea” (cf. Ag 1,1-8). Cu alte cuvinte, a remarcat pontiful, profetul Aggeu încerca să miște inima poporului, leneșă și resemnată cu o viață sub semnul înfrângerii. Templul era distrus de dușmani, orașul era numai ruine, dar oamenii aceia au lăsat să treacă anii în acest fel, până când Domnul trimite un ales al său ca să re-construiască Templul.
Inima lor, însă, a spus papa mai departe, era plină de amărăciune și nu aveau dorința de a începe munca. Ei spuneau: ”Dar nu, să nu ieșim în față, poate este o amăgire, mai bine să nu riscăm, să rămânem un pic așa...”. Acei oameni, a continuat papa, ”nu aveau dorința de a se ridica, de a începe din nou; nu se lăsau ajutați de Domnul care voia să-i ridice”. Ei considerau că încă nu a sosit timpul potrivit.
Papa Francisc: «Aceasta este drama acelor oameni, dar și a noastră, când ne cuprinde duhul lâncezelii, când vine lâncezeala vieții, când spunem: Da, da, Doamne, e bine, dar mai încet, Doamne, să lăsăm lucrurile cum stau, am să fac mâine”. Numai că mâine se spune la fel, iar mâine se amână pe poimâine și poimâine se amână din nou și tot așa, o viață în care se amână deciziile de convertire a inimii, de schimbare a vieții.»
Această lâncezeală, spune papa la omilie, de multe ori se ascunde în spatele nesiguranței și, între timp, nu face altceva decât să amâne. În acest fel, multă lume își risipește viața și ajunge ”ca o cârpă pentru că nu a făcut nimic altceva decât să-și mențină pacea și calmul înăuntrul său”. Dar aceasta nu este decât ”pacea cimitirelor”.
Papa Francisc: «Când intrăm în această lâncezeală, în această atitudine de lâncezeală spirituală, transformăm viața noastră într-un cimitir: nu există viață. Există numai închidere pentru ca să nu intre problemele, ca această lume care spune ”da, da, suntem în ruină, dar nu are rost să riscăm, e mai bine așa, ne-am obișnuit să trăim și așa”.»
Toate acestea se întâmplă și în viața fiecăruia dintre noi, în special ”cu lucrurile mici care nu merg cum trebuie, pe care Domnul vrea ca noi să le schimbăm”. El ne cere convertirea vieții, iar noi îi răspundem: mâine. De aici, îndemnul final al Sfântului Părinte de a-i cere Domnului harul de ”a ne trezi din duhul lâncezelii” și de a lupta împotriva ”acestei anestezii delicate a vieții spirituale”:
Papa Francisc: «Să-i cerem Domnului harul de a nu cădea în acest spirit al ”creștinilor pe jumătate” sau, cum spun bătrânele, al ”creștinilor cu apă de trandafir”, așa, fără substanță. Creștini buni, dar care lucrează mult – ”ați semănat mult, dar ați cules puțin. Vieți care promiteau mult, iar în cele din urmă nu au realizat nimic.»
