• 1.
Moartea lui Socrate este un punct de plecare: demonstrând ignoranța judecătorilor săi, care erau considerați înțelepți atât de savanți cât și de toți ceilalți oameni, le-a provocat ura și de aceea au propus să fie omorât.
• 2.
Descoperirea limitelor, a minciunilor sau a ignoranței noastre în confruntare cu adevărul este întotdeauna deranjant. Cu cât suntem mai departe de adevăr, cu atât mai mult ne poate provoca o pierdere a credibilității sau a legitimității cu consecințe sociale semnificative pentru poziția, reputația sau bunurile noastre; ne poate fi frică de riscul de a fi umiliți și astfel adevărul poate ajunge să fie perceput în mod subiectiv ca fiind ceva rău.
• 3.
"De ce adevărul generează ură?" se întreba Sfântul Augustin. Tot el explica, de asemenea, că adevărul este atât de prețios încât orice le-ar plăcea oamenilor, aceștia doresc adevărul. Acest lucru nu înseamnă neapărat că sunt de acord să se convertească la un adevăr exterior, la care voința lor trebuie să adere sau să-și recunoască eroarea. Dar tot ceea doresc oamenii, doresc să fie adevărat. Altfel spus: "le place lumina când strălucește, dar o urăsc când îi învăluie."
• 4.
Ucenicii lui Socrate par însă să prezinte lucrurile dintr-o altă perspectivă, care este cea a convertirii la adevăr, în care recunoașterea propriei ignoranțe nu induce frica sau rănirea orgoliului. Din contră, este văzută ca o binecuvântare și o eliberare, începutul unei căi de înțelepciune.
• 5.
Să-ți fie pusă la încercare propria ignoranță sau propriile deficiențe prin descoperirea adevărului nu este ușor pentru nici un om. Testul este însă mai puțin dificil în cazul în care ești dispus să-l primești cu umilință, într-un mediu prietenos și grijuliu, care ne dispune să căutăm înțelepciunea și fericirea.
Traducere: ACC
