Copiii voștri nu sunt ai voștri.
Sunt fii și fiice ale Vieții care tânjește chiar după ea însăși.
Ei vin prin voi, dar nu din voi, și chiar de sunt cu voi, ei nu vă aparțin.
Le puteți dărui dragostea voastră, dar nu și gândul vostru.
Căci ei au propriul lor gând.
Le puteți găzdui trupurile, dar nu și sufletele,
Căci sufletele lor sunt găzduite în casa zilei care va să vie,
pe care voi nici chiar în vis nu o puteți cunoaște.
Vă puteți strădui să fiți ca ei, dar să nu căutați a-i face pe ei asemeni vouă.
Căci viața nu merge înapoi și nici nu se împotmolește în ziua ce a trecut.
Voi sunteți arcuri, iar ei săgețile însuflețite pe care le trimiteți înainte. Arcașul ochește ținta în nemărginire și vă înconvoaie cu puterea sa pentru că ale Lui săgeți să zboare cu iuțeală în depărtări.
Cu bucurie lăsați mâna Arcașului să vă-nconvoaie,
Căci așa cum El iubește săgeata zburătoare, la fel iubește arcul care îl ascultă.
Kahlil Gibran.
