Sunt două momente-cheie care caracterizează misiunea lui Isus în Evanghelia după Ioan. Unul este acela în care Mântuitorul se ridică și spune: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea”. Al doilea este acela în care Fiul lui Dumnezeu proclamă: „Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt.”
Ambele momente sunt cuprinse, într-un anumit fel, în simbolistica Sărbătorii Corturilor, sărbătoare care le aduce aminte evreilor de drumul prin deșert. Le aduce aminte, mai precis, de un lucru esențial: că Dumnezeu a fost tot timpul lângă ei, dându-le apa atât de necesară (amintită și în Evanghelia de duminica trecută, cea a Samarinencei) și indicându-le calea prin pustie.
Felul în care se desfășura Sărbătoarea pune în lumină aceste două elemente. În primul rând, preoții mergeau la scăldători și luau apă în vase mari. Apoi, mergând pe străzile Ierusalimului, o deșertau în stânga și în dreapta, în semn de abundență și de încredere în Providența cerească. O vărsau fiindcă știau că o primesc din belșug și că, și dacă aceasta s-ar fi sfârșit, Dumnezeu, așa cum i-a ajutat în deșert, îi va ajuta oricând.
Într-un al doilea moment, luminile se stingeau în tot orașul, iar în fața Templului se aprindeau focuri imense, pentru a simboliza felul în care Dumnezeu, prezent în Templu, le lumina calea, așa cum a făcut-o și odinioară.
Felul în care se desfășura Sărbătoarea Corturilor ne ajută să înțelegem mai bine Evanghelia de astăzi. Isus, Fiul lui Dumnezeu, arată calea și dăruiește lumina.
Legat de aceasta, întâlnim în Evanghelie două lucruri de extremă importanță pentru noi. Unul, desprins din primele fraze ale pericopei de astăzi: ucenicii Îl întreabă cine a păcătuit pentru ca omul din fața lor să se nască orb. Îngusta noastră minte umană are doar câteva pârghii pe care le folosește pentru a înțelege realitatea. Cea mai întâlnită este aceea de cauză–efect. Pentru orice lucru trebuie să existe o cauză, o motivație. Isus îi conduce, în schimb, în largul misterului Providenței divine și îi scoate din „cauză” pentru a-i înălța înspre „finalitate”. Nu este important din ce cauză acesta este orb, ci cu ce scop: „Ca să se arate mărirea lui Dumnezeu”.
Atunci când suferim, mintea noastră trebuie, la fel, să iasă din căutarea unui vinovat și să se deschidă în fața lui Dumnezeu pentru a înțelege planul Lui. Fratele Mihai din Prilog spunea: „Dacă oamenii ar cunoaște valoarea suferinței, și-ar fura-o unii altora.”
Al doilea lucru extrem de important pentru noi este cuprins în pasajul următor. Isus îi unge ochii cu noroi făcut din pământ și salivă (și aici nu putem să nu mergem cu gândul la momentul Creației, în care omul este făcut din pământ și din suflul lui Dumnezeu). Apoi îl trimite să se spele la Scăldătoarea Siloamului, adică a „Celui Trimis”. Omul capătă astfel dimensiunea sa împlinită, de trimis, pe urmele Fiului trimis în lume. Vindecarea noastră, scopul nostru, este de a ne descoperi misiunea în această lume; de a descoperi faptul că Dumnezeu ne trimite în lume cu un scop, că are un plan cu totul special cu fiecare dintre noi.
Întăriți de Cuvântul Evangheliei, să ne apropiem cu încredere de Isus, care, în intimitatea rugăciunii, ne luminează și ne arată calea noastră în această lume.
† Claudiu Lucian Pop
Arhiepiscop și Mitropolit al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș
Administrator al Eparhiei de Cluj-Gherla
Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică
Ev Io 9,1-38.
În vremea aceea trecând Isus, a văzut un om orb din naştere. Şi ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, cine a păcătuit; acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb? Isus a răspuns: Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui ce M-a trimis pe Mine; că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze. Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt. Acestea zicând, a scuipat jos şi a făcut tină din scuipat, şi a uns cu tină ochii orbului. Şi i-a zis: Mergi de te spală în scăldătoarea Siloamului (care se tâlcuieşte: trimis). Deci s-a dus şi s-a spălat şi a venit văzând. Iar vecinii şi cei ce-l văzuseră mai înainte că era orb ziceau: Nu este acesta cel ce şedea şi cerşea? Unii ziceau: El este. Alţii ziceau: Nu este el, ci seamănă cu el. Dar acela zicea: Eu sunt. Deci îi ziceau: Cum ţi s-au deschis ochii? Acela a răspuns: Omul care se numeşte Isus a făcut tină şi a uns ochii mei; şi mi-a zis: Mergi la scăldătoarea Siloamului şi te spală. Deci, ducându-mă şi spălându-mă, am văzut. Zis-au lui: Unde este Acela? Şi el a zis: Nu ştiu. L-au dus la farisei pe cel ce fusese oarecând orb. Şi era sâmbătă în ziua în care Isus a făcut tină şi i-a deschis ochii. Deci iarăşi îl întrebau şi fariseii cum a văzut. Iar el le-a zis: Tină a pus pe ochii mei, şi m-am spălat şi văd. Deci ziceau unii dintre farisei: Acest om nu este de la Dumnezeu, fiindcă nu ţine sâmbăta. Iar alţii ziceau: Cum poate un om păcătos să facă asemenea minuni? Şi era dezbinare între ei. Au zis deci orbului iarăşi: Dar tu ce zici despre El, că ţi-a deschis ochii? Iar el a zis că prooroc este. Dar iudeii n-au crezut despre el că era orb şi a văzut, până ce n-au chemat pe părinţii celui ce vedea. Şi i-au întrebat, zicând: Acesta este fiul vostru, despre care ziceţi că s-a născut orb? Deci cum vede el acum? Au răspuns deci părinţii lui şi au zis: Ştim că acesta este fiul nostru şi că s-a născut orb. Dar cum vede el acum, noi nu ştim; sau cine i-a deschis ochii lui, noi nu ştim. Întrebaţi-l pe el; este în vârstă; va vorbi singur despre sine. Acestea le-au spus părinţii lui, pentru că se temeau de iudei. Căci iudeii puseseră acum la cale că, dacă cineva va mărturisi că El este Cristos, să fie dat afară din sinagogă. De aceea au zis părinţii lui: Este în vârstă; întrebaţi-l pe el. Deci au chemat a doua oară pe omul care fusese orb şi i-au zis: Dă mărire lui Dumnezeu. Noi ştim că Omul Acesta e păcătos. A răspuns deci acela: Dacă este păcătos, nu ştiu. Un lucru ştiu: că fiind orb, acum văd. Deci i-au zis: Ce ţi-a făcut? Cum ţi-a deschis ochii? Le-a răspuns: V-am spus acum şi n-aţi auzit? De ce voiţi să auziţi iarăşi? Nu cumva voiţi şi voi să vă faceţi ucenici ai Lui? Şi l-au ocărât şi i-au zis: Tu eşti ucenic al Aceluia, iar noi suntem ucenici ai lui Moise. Noi ştim că Dumnezeu a vorbit lui Moise, iar pe Acesta nu-L ştim de unde este. A răspuns omul şi le-a zis: Tocmai în aceasta stă minunea: că voi nu ştiţi de unde este şi El mi-a deschis ochii. Şi noi ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi; dar de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acesta îl ascultă. Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere. De n-ar fi Acesta de la Dumnezeu n-ar putea să facă nimic. Au răspuns şi i-au zis: În păcate te-ai născut tot, şi tu ne înveţi pe noi? Şi l-au dat afară. Şi a auzit Isus că l-au dat afară. Şi, găsindu-l, i-a zis: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? El a răspuns şi a zis: Dar cine este, Doamne, ca să cred în El? Şi a zis Isus: L-ai şi văzut! Şi Cel ce vorbeşte cu tine Acela este. Iar el a zis: Cred, Doamne. Şi s-a închinat Lui.
