Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


10 - = 9
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Crucea arată cât de mare este iubirea Domnului față de oameni

 
Crucea arată cât de mare este iubirea Domnului față de oameni
  • 16 Sep 2025
  • 87

Duminică, 14 septembrie a.c., papa Leon al XIV-lea a condus rugăciunea Îngerul Domnului împreună cu zeci de mii de romani și pelerini prezenți la amiază în Piața San Pietro. Vorbind despre Înălțarea Sfintei Cruci, pontiful a invocat mijlocirea Fecioarei Maria, prezentă pe Calvar lângă Fiul ei, ca să crească și în noi iubirea lui care mântuiește pentru a ne dărui unii altora asemenea Lui, care s-a dăruit cu totul tuturor.

Prin mijlocirea Mariei, mama prezentă pe Calvar aproape de Fiul ei, să cerem ca și în noi să se înrădăcineze și să crească iubirea sa care mântuiește, astfel încât să ne dăruim și noi unii altora după cum El s-a dăruit cu totul tuturor”: a îndemnat papa Leon al XIV-lea în alocuțiunea prezentată duminică, 14 septembrie a.c., cu ocazia rugăciunii Îngerul Domnului, în prezența a zeci de mii de romani și pelerini în Piața Sfântul Petru. După rugăciunea Îngerul Domnului, papa a salutat grupurile prezente și a mulțumit pentru susținerea rugăciunii și urările primite cu ocazia zilei sale de naștere.

Amintind că în această duminică Biserica celebrează sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, papa a evidențiat rădăcinile istorice ale sărbătorii: regăsirea lemnului crucii de către sfânta Elena, la Ierusalim, în secolul al IV-lea, și restituirea prețioasei relicve Orașului sfânt de către împăratul Heraclie.

Dar pentru a înțelege însemnătatea acestei sărbători, papa a făcut trimitere la pagina Evangheliei proclamată în această sărbătoare după ritul roman sau latin (cf. In 3,13-17), în care Nicodim, unul din mai marii iudeilor, ”persoană dreaptă și cu mintea deschisă (cf. In 7,50-51)”, merge noaptea la Isus. El, a remarcat papa, ”are nevoie de lumină, de călăuzire: îl caută pe Dumnezeu și cere ajutor de la Învățătorul din Nazaret pentru că în El recunoaște un profet, un om care face semne ieșite din comun”.

”Domnul îl primește, îl ascultă și, în cele din urmă, îi revelează că Fiul omului trebuie să fie înălțat pentru ca oricine crede în el să aibă viața veșnică (In 3,15), iar apoi adaugă: «Dumnezeu [atât de mult] a iubit lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică» (cf. v.16). Nicodim, care atunci, probabil, nu a înțeles pe deplin sensul acestor cuvinte, va putea să înțeleagă cu siguranță când, după răstignire, va ajuta la punerea în mormânt a trupului Mântuitorului (cf. In 19,39), va înțelege că Dumnezeu, ca să-i răscumpere pe oameni, s-a făcut om și a murit pe cruce”.

”Vorbind despre acest fapt cu Nicodim”, a reluat papa, ”Isus amintește un episod din Vechiul Testament când, în pustiu, israeliții atacați de șerpi veninoși s-au salvat privind la șarpele de aramă pe care Moise, ascultând de porunca lui Dumnezeu, l-a făcut și l-a ridicat pe un stâlp (cf. Nm 21,4-9). Dumnezeu ne-a mântuit arătându-se nouă, oferindu-se ca însoțitor al nostru, ca învățător, medic și prieten până la a se face pentru noi Pâine frântă în Euharistie. Pentru a împlini această lucrare, s-a folosit de unul din instrumentele de moarte dintre cele mai dureroase pe care omul l-a inventat vreodată: crucea. Iată de ce noi celebrăm astăzi înălțarea acesteia: pentru iubirea nemărginită prin care Dumnezeu, îmbrățișând-o pentru mântuirea noastră, a transformat-o din unealtă a morții într-un instrument de viață, învățându-ne că nimic nu ne poate despărți de El (cf. Rm 8,35-39) și că iubirea sa este mai mare decât păcatul nostru (cf. Francisc, Cateheză, 30 martie 2016)”.

”Să cerem, așadar, prin mijlocirea Mariei, mama prezentă pe Calvar aproape de Fiul ei”, a fost îndemnul final al papei, ”să se înrădăcineze și să crească și în noi iubirea sa care mântuiește, astfel încât să fim capabili de a ne dărui la rândul nostru unii altora așa cum El s-a dăruit cu totul tuturor”.

După rugăciunea Îngerul Domnului, papa a salutat grupurile de pelerini, în special delegația de vreo 200 de peruvieni care a organizat o procesiune pe Via della Conciliazione cu imaginea lui ”Isus Prizonier” (Jesús Nazareno Cautivo), o devoțiune peruviană care a apărut în secolul al XVI-lea la Monsefú, în dieceza de Chiclayo, condusă între 2014-2023 de monseniorul, pe atunci, Robert Francis Prevost, astăzi Leon al XIV-lea.

Înainte de salutul final al întâlnirii duminicale din Piața San Pietro, papa a mulțumit celor care s-au rugat pentru el în ziua sa de naștere. ”Preaiubiților”, a spus papa în scurtul salut, ”se pare că ați aflat deja: astăzi împlinesc șaptezeci de ani. Îi mulțumesc Domnului și părinților mei și le mulțumesc celor care m-au amintit în rugăciune. Vă mulțumesc mult tuturor. Vă mulțumesc!”.

Mulțumirile transmise cu ocazia zilei sale de naștere au fost precedate de binecuvântarea apostolică, ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.



Sursa:vaticannews.va.ro

Știri din aceeași categorie