În urmă cu 100 de ani, la 1 aprilie 1919, România trece la calendarul gregorian (calendarul pe stil nou), adoptat prin Decretul-lege din 5 martie 1919. Astfel ziua de 1 aprilie (stil vechi) devenea 14 aprilie (stil nou).
Numele „gregorian” vine de la Papa Grigore al XIII-lea, ai cărui astronomi constataseră că în Calendarul Iulian se acumulase o întârziere semnificativă, din cauza unei erori de calcul (până în 1582 erau circa 10 zile). Papa Grigore a fost cel care a dispus reformarea calendarului iulian şi a introdus noul calendar, corectat, care astăzi îi poartă numele.
Calendarul gregorian de la 1582 a fost adoptat rapid în mai toată lumea catolică. Lumea protestantă l-a preluat şi ea mai târziu, însă ţările ortodoxe, din raţiuni dogmatice, îl evitaseră complet.
România a fost una dintre ultimele ţări europene care au adoptat calendarul gregorian. După înfăptuirea Marii Uniri, a apărut problema unificării stilului calendaristic, întrucât stilurile practicate în diferitele provincii istorice erau şi ele diferite. Transilvania şi Bucovina foloseau deja calendarul gregorian, în timp ce Regatul României şi Basarabia foloseau stilul vechi. Necesitatea reformei calendarului era una de ordin intern şi extern, de consolidare şi modernizare a noului stat unitar. Alinierea la standardele europene era considerată o condiţie a progresului şi modernizării, în contextul în care, pe plan internaţional, se căutau soluţii pentru unificarea diferitelor unităţi de măsură. Aşadar trecerea la stilul nou s-a făcut în anul 1919, data de 1 aprilie devenind oficial data de 14 aprilie.
