Suntem cu toții într-o continuă căutare de glorie. O mare parte din energia noastră, din studiile și munca noastră, din relațiile și prieteniile pe care le avem sunt direcționate astfel încât să ne creeze un loc și un nume în societate. O poziție. Un rang. De multe ori, doar astfel putem spune că suntem „cineva”. Și, astfel, e ca și cum am recunoaște, chiar dacă în mod voalat, un drept demiurgic al lumii asupra noastră, ca și cum ne-am simți creați de lumea în care trăim.
Când, dincolo de ispitele cotidiene, aderăm la o astfel de „paternitate”, avem o problemă, fiindcă devenim robii unei realități care distribuie demnități și glorie în mod arbitrar.
Vedem tot mai evident efectul unei astfel de concepții în zilele noastre: demnitatea unei persoane nu mai depinde de faptul că a fost creată de Dumnezeu, ci de faptul că este sănătoasă sau bolnavă, inteligentă sau nu, tânără sau bătrână, frumoasă sau urâtă, și multe altele. Astfel ajungem să eliminăm copii nenăscuți doar pentru o infimă posibilitate de a nu fi perfecți după aceste standarde sau să marginalizăm bătrânii pentru că nu mai sunt considerați utili.
A făcut ocolul pământului, în urmă cu câțiva ani, imaginea Sfântului Părinte, Papa Francisc, care a îmbrățișat un bolnav diform, în fața căruia mulți ar fi întors privirea. O îmbrățișare imensă, simbolică, mare cât iubirea lui Dumnezeu, capabilă să redea demnitate oricărei ființe umane.
De aceea le spune Isus fiilor lui Zevedeu: „Nu știți ce cereți!”. Fiindcă, efectiv, la fel ca noi, nu știu, nu înțeleg și nu văd. Trăiesc într-o altă logică. Calea pe care Isus o face cu ei este una menită să-i elibereze de orbire și să le dăruiască adevărata vedere, să-i scape de surzenie și de muțenie, să-i vindece de paralizie, pentru a deveni capabili să meargă după El cu adevărat. Toate vindecările și miracolele pe care Isus le face sunt și pentru ucenici — și, deci, și pentru noi.
Adevăratul răspuns la cererea fiilor lui Zevedeu sunt cuvintele lui Isus de la începutul Evangheliei: „Iată, ne suim la Ierusalim și Fiul Omului va fi dat în mâinile arhiereilor și cărturarilor; și-L vor osândi la moarte și-L vor da în mâna păgânilor. Și-L vor batjocori și-L vor scuipa și-L vor biciui și-L vor omorî, iar după trei zile va învia.”
Adevărata demnitate a omului stă în faptul că Dumnezeu ne iubește necondiționat. Isus vorbește exact despre aceasta: despre iubirea infinită a lui Dumnezeu pentru noi, care se arată și culminează în momentul răstignirii. Acolo putem contempla dragostea concretă a lui Dumnezeu. Acolo cunoaștem măsura demnității noastre: atât de mare, încât Dumnezeu își jertfește unicul Fiu pentru noi.
Atunci când îndoielile ne cuprind, când lumea ne bate la ușă cu falsele ei criterii de demnitate, să închidem ochii și să contemplăm momentul răstignirii. Dumnezeu a murit pentru mine!
† Claudiu Lucian Pop
Arhiepiscop și Mitropolit al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș
Administrator al Eparhiei de Cluj-Gherla
Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică
Ev Mc 10,32-45
”Şi erau pe drum, suindu-se la Ierusalim, iar Iisus mergea înaintea lor. Şi ei erau uimiţi şi cei ce mergeau după El se temeau. Şi luând la Sine, iarăşi, pe cei doisprezece, a început să le spună ce aveau să I se întâmple:
Că, iată, ne suim la Ierusalim şi Fiul Omului va fi dat arhiereilor şi cărturarilor; şi-L vor osândi la moarte şi-L vor da în mâna păgânilor. Şi-L vor batjocori şi-L vor scuipa şi-L vor biciui şi-L vor omorî, si după trei zile va învia. Şi au venit la El Iacov şi Ioan, fiii lui Zevedeu, zicându-I: Învăţătorule, voim să ne faci ceea ce vom cere de la Tine. Iar El le-a zis: Ce voiţi să vă fac? Iar ei I-au zis: Dă-ne nouă să şedem unul de-a dreapta Ta, şi altul de-a stânga Ta, întru marirea Ta. Dar Iisus le-a răspuns: Nu ştiţi ce cereţi! Puteţi să beţi paharul pe care îl beau Eu sau să vă botezaţi cu botezul cu care Mă botez Eu? Iar ei I-au zis: Putem. Şi Iisus le-a zis: Paharul pe care Eu îl beau îl veţi bea, şi cu botezul cu care Eu mă botez vă veţi boteza. Dar a şedea de-a dreapta Mea, sau de-a stânga Mea, nu este al Meu a da, ci celor pentru care s-a pregătit. Şi auzind cei zece, au început a se mânia pe Iacov şi pe Ioan. Şi Iisus, chemându-i la Sine, le-a zis: Ştiţi că cei ce se socotesc cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele şi cei mai mari ai lor le stăpânesc. Dar între voi nu trebuie să fie aşa, ci care va vrea să fie mare între voi, să fie slujitor al vostru. Şi care va vrea să fie întâi între voi, să fie tuturor slugă. Că şi Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi.”
