Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


8 - = 6
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Moștenirea bucuriei (Audio)

 
Moștenirea bucuriei (Audio)
  • 31 Mai 2014
  • 3390
Meditație pentru Duminica a VII-a după Paști (a Sf. Părinţi de la Niceea) Ev Io 17,1-13
Isus vorbește în rugăciunea din evanghelia de astăzi folosind o îmbinare de trecut, prezent și viitor, ce are parfumul eternității. Este semn al ceasului împlinit, despre care se vorbește de-a lungul Noului Testament. Un ceas anticipat în câteva momente precise din evanghelie, ca și la nunta din Cana Galilei de exemplu, unde chiar dacă nu a sosit ceasul, la cererea Maicii Sale, Isus îl anticipează. În fața lui Dumnezeu timpul poate căpăta conotații de eternitate, iar eternitatea se poate face timp.

Fiul lui Dumnezeu dă o definiție a vieții veșnice la care cu greu ne-am fi gândit: “aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis”. Cunoașterea pentru un creștin nu este doar teoretică, nu implică doar rațiunea, ci întreaga ființă. Apostolii îl cunosc pe Isus nu doar fiindcă au auzit de El, ci fiindcă trăiesc împreună cu El, devin prietenii Lui. Cunoașterea îi împinge la trăire. Nici noi nu îl putem cunoaște pe Dumnezeu doar din cărți, ci trebuie să ne trăim viața împreună cu El. Astfel viața veșnică începe să parfumeze viețile noastre încă de pe acum.

E adevărat că suntem încă pe cale. Ceasul nostru nu a sosit. Trăim suspendați între un “deja” și “nu încă” în mod continuu. Suntem “deja” mântuiți în Isus Cristos, dar “nu încă” pe deplin, până la sfârșitul vieții. Suntem “deja” fiii și fiicele lui Dumnezeu, dar “nu încă” pe de-a-ntregul, până când vom fi eliberați de moștenirea acestui veac. Trăim “deja” în Împărăția Cerurilor, dar “încă nu” pe deplin, fiindcă mai păstrăm în suflet semne de Împărăție lumească. Pe urmele Maestrului nostru, așteptăm și noi ziua când prezentul, trecutul și viitorul se vor contopi într-un ceas al veșniciei, și când viața noastră își va găsi împlinirea în viața eternă. O clipă pe care trebuie să o așteptăm, nu cu îngrijorare și cu frică, ci cu acea bucurie primită ca dar și ca moștenire la sfârșitul rugăciunii Mântuitorului.



Bucuria, Isus o dorește deplină pentru noi. Ea ar trebui să strălucească pe chipul ucenicilor Domnului, bine știind că suntem de acum incluși în mod tainic în comuniunea iubirii dintre Tatăl și Fiul. Și că suntem prezenți toți și fiecare dintre noi, în rugăciunea Mântuitorului. Dacă nu o simţim întotdeauna, e pentru că cel rău încearcă încontinuu să ne facă să uităm că suntem prinți și prințese; să uităm că menirea noastră este aceea de a împărăţii veșnic cu Cristos, chiar dacă am fost creați din nimic.

De multe ori, ascultând glasul lumii, ne comportăm ca nişte robi. Ne uităm pierduţi, vrăjiţi, hipnotizaţi, la himerele din jurul nostru, în loc să ne uităm la ochii iubitori ai lui Dumnezeu. Suntem ca în acele poveşti în care Făt Frumos trebuie să treacă printr-o pădure fermecată fără să se uite în jur, pentru a nu fi vrăjit şi transformat într-o stană de piatră. Nouă, dacă ne lăsăm răpiţi de urâtul din această lume, de piatră ne devine doar inima.

S-o rugăm pe Maica Milei să zdrobească cu lacrimile ei piatra din inimile noastre. Ea, care este Mireasă a Spiritului Sfânt, să ne umple sufletele de lumina şi de bucuria Cerului.

PS Claudiu
Episcopul Curiei


Ev Io 17,1-13
Acestea a vorbit Iisus şi, ridicând ochii Săi la cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preamăreşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preamărească. Precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui. Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis. Eu Te-am preamărit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârşit. Şi acum, preamăreşte-Mă Tu, Părinte, la Tine Însuţi, cu marirea pe care am avut-o la Tine, mai înainte de a fi lumea. Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine; Pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt. Şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preamărit întru ei. Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău, pe cei ce Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum, vin la Tine şi acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei.