Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


8 - = 2
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Din istoria vieții spirituale în Biserica Greco-Catolică [21] Preoteasa Maria, mama fericitului episcop Ioan Suciu

 
Din istoria vieții spirituale în Biserica Greco-Catolică [21] Preoteasa Maria, mama fericitului episcop Ioan Suciu
  • 15 Feb 2022
  • 1773

Mama fericitului episcop Ioan Suciu a fost doamna preoteasă Maria Suciu (1883-1937), născută Coltor, soția părintelui Vasile Suciu, prefectul Tipografiei și Librăriei Seminariale din Blaj.

Doamna Maria a dus o viață de altruism și aleasă spiritualitate. A fost unul dintre sufletele bogate în haruri. Muncitoare, delicată și discretă, și-a împărțit zilele, uneori cu jertfe, între căminul familiei, biserică și nevoiași de tot felul. A fost o fiinţă cu frumoase calităţi: harnică, bună, delicată, inteligentă, miloasă, umilă, soţie credincioasă şi mamă model. A urât minciuna şi batjocura. Deşi dăruită de Dumnezeu cu zece copii, cărora le-a dat o creştere evlavioasă şi aleasă, conducea un atelier de ornate bisericeşti. Cu toate acestea avea timp să asculte zilnic Sf. Liturghie, să se împărtăşească şi seara să facă o vizită Euharisticului Isus; să meargă la „isvor” cum obişnuia să spună. Învăţase singură 1imba franceză, din a cărei splendidă lectură îşi scotea zilnic hrana sufletească, citind până noaptea târziu. Când uneori conversaţia devenea mai lejeră, punea degetul pe buze şi cita: „Pune Doamne pază gurii mele şi uşă de îngrădire buzelor mele”. Iubirea ei faţă de dulcele Isus era mare. Lui îi dedica, în fiecare dimineaţă, toate cugetele, cuvintele, faptele, bucuriile şi suferinţele zilei; tot ce are, cât poate şi ce este. Cu câtă sete aştepta posturile pe care le ţinea în mod strict, precum şi ajunurile; se nizuia să facă mai mult decât o ajutau puterile. Toate năzuinţele i se îndreptau spre cămin şi biserică. Purta o grijă deosebită pentru curăţirea şi împodobirea bisericii. A fost iniţiaţoarea adoraţiei de joi seara în Catedrala din Blaj, precum şi pe toată durata Postului mare, de la 8 dimineaţa până seara la ora 8, primind aprobare de la mitropolit. Apoi a umblat oraşul în lung şi lat pentru angajarea doamnelor cu oră fixă zilnică. Iar când cineva o anunţa că nu poate merge la adoraţie, de cele mai multe ori o suplinea dânsa. Rugăciunea şi-o făcea aproape numai în genunchi, şi se ştia ruga cu foc, mai ales pentru copiii ei dragi.

Avea suflet milos: cu mână largă împărţia milă săracilor, care nu mai conteneau să-i bată la uşă. Odată fiind în stradă şi întinzându-i mâna după milă un necăjit, i-a strecurat printre degete un ban mai mare. Un mare preot a sfătuit-o să dea săracilor, din iubire față de Dumnezeu cât poate şi chiar mai mult decât poate, căci acel Dumnezeu bun va răsplăti însutit binefacerea. Acest sfat bun l-a urmat tot restul vieţii. Un lung şir de ani a fost membră în comitetul Reuniunii Femeilor. Mângâia şi încuraja pe cei necăjiţi. Într-o iarnă, fiind bolnavă, i s-a interzis lucrul casei, precum şi ieşirea pe afară - deci nu mai putea adora şi primi pe dulcele Isus în biserică - şi atunci spunea zâmbind foarte tristă: „Acum nemaifiind folositoare, nu mai trebuesc nici lui Dumnezeu, nici oamenilor”. Orice lucra şi oricât făcea, i se părea că n-a făcut destul.

Încercări a avut multe şi grele în viaţă. Totdeauna însă le-a primit şi le-a purtat cu adevărată resemnare creştinească. Noaptea adormea recitând rozarul şi se deștepta strângându-1 în mână. In zilele din urmă, copleşită de dureri mari, după miezul nopţii nu lua nici un calmant, spre a se putea împărtăşi acasă. In acest timp de suferinţă numai de câteva zile, şi-a ştiut înălţa sufletul continuu la bunul Dumnezeu, pregătindu-se de moarte. Și-a dorit agonie înaintea morţii, care - spunea dânsa - purifică sufletul, şi preabunul Isus a învrednicit-o cu câteva ore de suferință. In acest interval, căsenii, rudele şi cei ce au iubit-o se rugau în jurul muribundei. Faţa obosită ce o avea în cursul agoniei, la scurt timp după ce sufletul ei nobil şi-a luat zborul spre cer, s-a preschimbat în faţă liniştită şi zâmbitoare, aşa că pe catafalc făcea impresia că doarme.

 În 27 martie 1937 a trecut la cele veșnice, în vârstă de doar 54 de ani de viață și 33 ani de căsătorie. Avea soțul și 9 fii și fiice în viață în acel moment. A fost dusă la locul de odihnă lângă fratele său, canonicul Ioan Coltor. Prohodul l-a slujit în 29 martie în catedrala din Blaj păritele vicar general Victor Macavei în sobor de preoți. De față era și mitropolitul Alexandru Nicolescu și lume multă. Cuvântări au fost rostite de profesorul de religie pr. Tit Liviu Chinezu și de alții. Cu moartea ei s-a stins şi închis un cămin plăcut, care te atrăgea şi unde petreceai cu atâta drag în tovarăşia-i plăcută, lăsând un gol adânc simţit în inimile celor ce au iubit-o. Preacurata - pe care şi-a ales-o de patroană şi protectoare, ale cărei virtuţi le imita şi în care-şi pusese toată încrederea şi nădejdea, a şi chemat-o la sine în apropierea sărbătorii Bunavestire. Să dea bunul Dumnezeu să aibă cât mai multe imitatoare (cf. „Unirea”, Blaj, 3 aprilie 1937, p. 6; Pomenirea unei femei alese, în „Unirea,” nr. 11, 1942, pp. 2-3).

 

 

Pr. Anton Rus, Facultatea de Teologie Greco-Catolică, Blaj

Foto: Pr. Daniel Câmpean