Don Fabrizio Centofanti
Viața e dificilă dacă nu știu cine sunt. Trebuie să ținem seama că fiecare dintre noi are cel puțin trei calități și trei defecte. Care sunt? Apoi: sunt introvertit sau extrovertit? Ce domină la mine gândirea, sentimentul sau intuiția? E important să știm aceste lucruri căci astfel putem să înfruntăm viața cu instrumentele potrivite, putându-ne raporta la ceilalți cu seninătate.
E necesar să îndrăznim, să riscăm, să nu ne fie frică să comitem greșeli. Dacă nu mă pun la încercare, nu voi ști niciodată care sunt limitele mele și capacitățiile mele. Trebuie să văd care sunt talentele mele, trebuie să știu ce și cât pot să pretind de la mine, ca să știu când să mă resemnez și să-mi recunosc limitele.
Adevărata cotitură, în viață, este când mă aflu într-un impas, când experimentez ceva fără ieșire. Doar atunci îmi dau seama de insuficiența mea, înțeleg că am nevoie de Celălalt.
În momentul în care am ajuns să percep insuficiența mea pot să fac gestul de umilință specific celui care nu face din orgoliu un principiu de comportament: să întreb. Aici este momentul în care răsare în termeni ai credinței ”rugăciunea”.
Încheiat acest pas decisiv, recunosc că ceea ce contează nu este eul meu, ci ceva, mai bine zis Cineva care este dincolo de mine. Încep să-mi doresc prezența Lui, comuniunea cu El: toată viața devine invocare, unire cu Cine dă sens timpului meu, muncii mele, modului meu de a fi în lume. Doar ajuns în acest punct pot să zic că trăiesc bine.
Traducere: AMR
