Departamentul pentru doctrina credinței a publicat joi, 22 octombrie a.c., un document intitulat ”«Venite ad me». Considerații privind transmiterea credinței într-o schimbarea de epocă”. Într-o societate secularizată și impregnată de o nouă cultură, ”transmiterea credinței cere astăzi în mod deosebit evanghelizarea persoanelor adulte și depășirea unei activități pastorale concentrate doar pe cateheza copiilor și adolescenților”.
Într-o schimbare de epocă marcată de criză în transmiterea credinței, ”e necesar a porni din nou de la marele anotimp” de evanghelizare punând în centru prima vestire, kerygma: «Isus Cristos te iubește, și-a dat viața ca să te mântuiască, și acum este viu alături de tine zi de zi, ca să te lumineze, să te întărească, să te elibereze»”(Evangelii Gaudium, nr. 164). Acesta este nucleul exortației cuprinsă în documentul ”«Venite ad me». Considerații privind transmiterea credinței în schimbarea de epocă” publicat joi, 22 octombrie a.c., de Departamentul pentru doctrina credinței. Obiectivul specific este acela de a sugera drumuri concrete pentru vestirea creștină, kerygma, în schimbarea de epocă prin care trecem.
Documentul a fost aprobat de papa Leon în 21 august 2026 și este semnat de cardinalul Víctor Manuel Fernández, prefect al Departamentului pentru doctrina credinței, și de monseniorul Armando Matteo, secretar al Secției doctrinare a aceluiași departament. Prețioase au fost, de asemenea, contribuțiile Conferințelor episcopale la această muncă, precum și mărturiile trimise de episcopi despre cei care L-au descoperit ori L-au regăsit pe Domnul Isus, cuprinse în ultimul capitol al acestor Considerații.
Punctul de plecare îl reprezintă cuvintele lui Isus din Evanghelia după sfântul Matei: ”Veniți la mine toți cei osteniți și împovărați și eu vă voi da odihnă!” (11,28). Documentul constituie ”un apel” către credincioși pentru a se întoarce la inima credinței creștine, kerygma, care ”luminează întregul conținut din depozitul credinței, atrăgând către experiența unei întâlniri personale și comunitare cu Cristos cel viu”, ținând cont și de faptul că în unele regiuni ale lumii transmiterea credinței ”aproape că s-a întrerupt”.
Credința ”nu se transmite mai întâi de toate ca un ansamblu de conținuturi doctrinare ori de informații religioase”, ci ca ”o formă de viață bisericească în care credinciosul este condus în mod gradual”. Analizând formele de transmitere a credinței, documentul evidențiază că Biserica se dezvoltă ”prin atracție” și că familia constituie ”primul și cel mai esențial loc de transmitere a credinței”, precum și importanța sinergiei în această privință dintre Biserică și familie. Se constată, însă, că transmiterea credinței în contextul familial ”s-a întrerupt în multe părți ale lumii” și că transmiterea către noile generații a experienței credinței creștine ”nu se mai realizează, pentru a spune astfel, în mod automat”.
În fața acestei realități, documentul subliniază că ”transmiterea credinței cere astăzi în mod deosebit evanghelizarea adulților și depășirea unei activități pastorale concentrate doar pe cateheza copiilor și adolescenților”.
Se menționează, apoi, necesitatea unei ”profunde reînnoiri kerygmatice a catehezei”, acordând atenție limbajului, care trebuie să se prezinte ca ”un apel către inimă” și cu o relație interpersonală antrenantă. Comunicarea va trebui să fie ”capabilă de a prezenta vestea frumoasă a iubirii și îndurării lui Dumnezeu” în așa fel încât cei care o primesc să poată înțelege cu eficacitate că ei sunt destinatarii acelei iubiri și ai acelei îndurări”.
Documentul evidențiază, totodată, importanța comunității creștine în relația față de Cuvântul lui Dumnezeu, de liturgie și de mărturie. ”Apare absolut urgent, mai ales în țările de veche evanghelizare, să se insiste pe importanța de a promova în orice comunitate bisericească grupuri de ascultare, meditare, împărtășire și de rugăciune a Cuvântului”, cu acordarea unui timp specific și stabilit, care să însoțească celebrarea Euharistiei duminicale”.
Un alt aspect esențial privește mărturia celor care cred, care are trei dimensiuni: ”mărturia sfințeniei, a proximității și a opțiunii preferențiale pentru cei săraci”.
Documentul privește și devoțiunea populară, care ”astăzi este un mijloc important de transmitere a credinței”, la fel de importante fiind pelerinajele de veche și de recentă formare, precum și dorința de a aparține unei confrerii. Se vorbește, de asemenea, de activitățile de voluntariat ca ocazii de apropiere față de realitățile Bisericii și de necesitatea de ”a lărgi spațiile prezenței femeilor în conducerea proceselor bisericești”.
Pe scurt, aceste Considerații își doresc să amintească faptul că Isus Cristos este lumina cea adevărată. ”Ne revine nouă acum”, se subliniază în Document, ”să transmitem același dar bărbaților și femeilor din timpul nostru”, care așteaptă la rândul lor posibilitatea de ”a-și lumina existența la același izvor al harului, lumină care strălucește în lume”.
