Despre virtutea umorului

Trebuie să specificăm că există un umor sănătos şi un umor nesănătos, neconstructiv, chiar vulgar, în anumite situaţii. Cel sănătos se situează între două extreme. La una întâlnim persoanele severe, aspre, rigide, care iau totul în serios şi se iau prea în serios. La cealaltă întâlnim persoanele pline de sine care, prin glume nesărate, băşcălie şi ironie distructivă, rănesc, ofensează, marginalizează şi fac rău persoanelor, depăşind astfel limitele bunului simţ. Aceste atitudini caracterizează,  de altfel, umorul nesănătos, distructiv.

Umorul sănătos se naşte în inima persoanei care nu se consideră importantă, de neînlocuit. El face parte din viaţa acelora care nu sunt orgolioşi, nu sunt negativişti, care nu se supără pentru orice, care nu se descurajează, pentru că au încredere în Dumnezeu şi trăiesc cu speranţa că totul are un sens şi că din toate se poate învăţa ceva. La baza acestui umor stă un sentiment de detaşare, care oferă evenimentelor şi situaţiilor o lumină diferită. Aşa se naşte zâmbetul, râsul, darul de a glumi.

În relaţia cu ceilalţi, umorul este cald, respectuos, atent, nu ofensează, cimentează relaţiile cu ceilalţi, îi apropie. Persoana care ştie să-i facă pe ceilalţi să râdă nu se supără, nu se agită, ştie să glumească pe seama sa, ştie să privească viaţa într-un mod detaşat, fără a dramatiza lucrurile.

Aşadar, dacă râsul, buna dispoziţie, glumele bune sunt molipsitoare, descreţesc frunţile, eliberează de preocupări şi contribuie la rezolvarea problemelor şi dificultăţilor într-un mod diferit, să-l rugăm pe Domnul să ne ajute să putem trăi şi privi viaţa, în diferitele ei anotimpuri, cu optimism şi umor, conştienţi că istoria este în mâinile sale şi că toate le îndreaptă spre binele nostru.