Predicatorul Casei Pontificale a dedicat cea de-a treia predică din Adventul acestui an reflecţiei asupra lui Cristos ca revelator unic al Dumnezeului celui viu care, odată cu întruparea Fiului, nu ne mai vorbeşte prin intermediari, ci în mod direct, pentru că Fiul este "strălucirea gloriei şi chipul fiinţei sale" (Evr 1,3).
Pornind de la versetul "Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin mine", din capitolul 14 al Evangheliei după sfântul Ioan, părintele Cantalamessa a evidenţiat elementul esenţial de la care trebuie să pornească orice teologie creştină, şi anume jertfa lui Cristos pentru răscumpărarea noastră. Observând că unii, deşi se declară creştini, nu reuşesc nici în prezent să accepte că "un fapt istoric deosebit, precum moartea şi învierea lui Cristos, a fost în măsură să schimbe situaţia întregii umanităţi în raport cu Dumnezeu", părintele Cantalamessa a evidenţiat că mai mult decât preocuparea pentru cei care nu l-au cunoscut pe Cristos, ar fi necesară preocuparea pentru cei care l-au cunoscut dar care se comportă ca şi cum Cristos n-ar fi existat niciodată.
Succesiv, cea de-a treia predică pentru Advent, a evidenţiat importanţa fundamentală a Spiritului Sfânt în exercitarea rolului lui Cristos, deoarece, în Spiritul Sfânt, Isus continuă să ni-l reveleze pe Tatăl, Spiritul Sfânt fiind Spiritul Celui înviat care continuă şi împlineşte opera lui Cristos. Citându-l pe sfântul Grigore de Nazians care spunea că, dacă-l înlăturăm pe Spiritul Sfânt, ceea ce rămâne nu mai este Dumnezeu cel viu, ci cadavrul său, predicatorul Casei Pontificale a evidenţiat:
P. Cantalamessa: «Aşadar, marele arc voltaic dintre Dumnezeu şi om nu se închide şi scânteia spontană nu se produce decât 'în interiorul unui câmp magnetic special' care este constituit din Spiritul Dumnezeului cel viu. Este Spiritul Sfânt cel care creează în adâncul omului acea stare de har care conduce la un moment dat la marea iluminare: se descoperă că Dumnezeu există, că este într-atât de real, încât îţi 'taie respiraţia'.»
