Trei lucruri cere Isus oricărui ucenic, de ieri sau de azi: să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-l urmeze.
Să se lepede de sine. Cuvinte simple, dar care se pot înțelege în multe feluri. Pentru a nu ne îndepărta de sensul evanghelic, e necesar să vedem contextul în care ele sunt spuse. Suntem în Cezarea lui Filip, în momentul în care Petru face, în fața lui Isus și a celorlalți apostoli, minunata mărturisire de credință: „Tu ești Cristosul”. În secunda doi însă, când Mântuitorul vorbește despre patima și moartea sa, același Petru îl dojenește. Cu alte cuvinte, îi spune că planul prezentat nu e bun. Isus îi spune: „Înapoia mea, Satano!” și motivează: „Pentru că tu nu cugeți cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor”. Lepădarea de sine, prezentată în primul verset din Evanghelia de astăzi, este, așadar, pronunțată în contextul episodului cu Petru. A ne lepăda de noi înșine înseamnă, în acest sens, a subordona planurile, viziunile și voința noastră voinței lui Dumnezeu. Nu din dorința de a ne anihila prostește pe noi înșine, ci pentru că, la fel ca Petru, riscăm să imaginăm planuri care sunt perdante din start și care ne îndepărtează de mântuire, pentru simplul fapt că noi, oamenii, reușim să vedem binele și viitorul cam până la vârful nasului nostru. A ne lepăda de noi înșine înseamnă, așadar, să ne încredem în Dumnezeu, care cunoaște cu adevărat binele nostru, mai mult decât în capacitățile noastre. Intrăm astfel în logica rugăciunii Tatăl nostru: „Facă-se voia Ta” și suntem uniți cu Isus, care, în grădina Ghetsimani, se roagă Tatălui: „Părintele Meu, de este cu putinţă, treacă de la Mine paharul acesta! Însă nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voieşti.”
Să-și ia crucea. Deși o asimilăm de multe ori cu suferința în general, să ne aducem aminte că cei care erau cu crucea în spate erau ca și morți, fără vreo șansă de a scăpa. Urmau doar răstignirea și moartea, odată ajunși la locul răstignirii. Cam așa suntem și noi, cei botezați: morți pentru lume și vii pentru Dumnezeu. A ne lua crucea înseamnă, așadar, pe lângă acceptarea suferinței, și o opțiune continuă, zi de zi, pentru Dumnezeu, în toate alegerile vieții noastre, indiferent de consecințe. Când știm că facem binele, când știm că ceea ce facem este conform voinței lui Dumnezeu, trebuie să-l împlinim, asumându-ne și consecințele. Exemplul episcopilor martiri greco-catolici este edificant în acest sens. Logica crucii nu este cea a suferinței, ci a iubirii și a adevărului. Doar iubirea poate face în așa fel încât suferința să nu distrugă, ci să împlinească persoana.
Să-mi urmeze mie. Prin hățișul des al acestei lumi, Fiul lui Dumnezeu ne-a croit o cale. Prin labirintul existenței, Isus ne indică un traseu de urmat. Nu avem nimic de inventat, nimic de inovat: trebuie doar să mergem pe urmele pașilor săi. Aici converg și lepădarea de sine, și acceptarea crucii, fiindcă, deși ni se pare uneori că întrezărim cărări mai ușoare și mai netede, doar o cale duce înspre ieșirea din labirint: cea a lui Cristos. A renunța la propriile idei pentru a urma un traseu marcat nu e nici măcar o alegere spirituală, e una de bun-simț; ne-ar spune-o și un începător în trasee montane... Iar dacă trebuie să ne luăm crucea și, din când în când, să ne mai aplecăm ori să înfruntăm pante solicitante, cred că ne e suficient să știm că suntem pe drumul bun, care, în scurt timp, ne va scoate la liman.
În fond, rămânem tot timpul liberi și, deci, responsabili. Isus ne aduce aminte acest lucru și în Evanghelia de astăzi: „Oricine voiește” sau, în altă parte, „Dacă voiește cineva”! Voim sau nu voim, asta e întrebarea!
Arhiepiscop și Mitropolit al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș
Administrator al Eparhiei de Cluj-Gherla
Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică
Ev Mc 8,34-9,1
Şi chemând la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa. Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său? Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru marirea Tatălui său cu sfinţii îngeri. Şi le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu, venind întru putere.
