Cu câteva zile înainte de start, cea de-a noua Întâlnire mondială a familiilor, organizată la Dublin, în Irlanda, între 21-26 august 2018, se îmbogățește cu anunțul privind participarea lui Andrea Bocelli. Participarea cunoscutului tenor italian constituie, fără îndoială, unul dintre cele mai emoționante momente ale manifestării. Bocelli va cânta pentru Papa și miile de familii care s-au anunțat din peste o sută de țări în seara de sâmbătă, 25 august, în arena Croke Park Stadium din Dublin. Aflat la cea de-a doua participare consecutivă la manifestări de acest gen, Andrea Bocelli va susține un concert de binefacere pe 8 septembrie în Arena din Verona.
Colegul nostru de la Vatican News, Alessandro Gisotti, a reușit să stea de vorbă cu Andrea Bocelli, care împărtășește ascultătorilor noștri importanța credinței în viața sa și felul în care muzica poate ajuta viața de familie.
A. Bocelli. «Mai întâi de toate, cred că este o onoare faptul de a fi fost implicați în această inițiativă foarte nobilă. În al doilea rând, este un privilegiu pentru că a cânta în fața Sfântului Părinte este întotdeauna o bucurie, dacă nu pentru altceva, cel puțin pentru fragilitatea umană care te face să te simți bucuros când te apropii de personalități atât de carismatice. Dar în același timp este și o responsabilitate, tocmai pentru că în asemenea contexte există posibilitatea de a transmite mesaje și e necesar ca aceste mesaje să fie cele potrivite. Prin urmare, voi căuta să fiu pregătit ca întotdeauna. Voi da ce-i mai bun din mine și sperăm ca toate să meargă bine, iar familiile să se întoarcă acasă cu o amintire frumoasă de la acest moment muzical».
După ce știrea participării Dvs. a fost confirmată oficial, mulți dintre cei care vor fi prezenți la Dublin așteaptă să vă asculte. Dar Dvs., în schimb, ce așteptați să primiți personal de la acest eveniment?
A. Bocelli: «În asemenea cazuri – dar aș spune de fiecare dată când urci pe scenă – se simte un ”do ut des”, un schimb reciproc de daruri. Dacă artistul reușește să dea ce are mai bun, public de obicei îi răspunde prin afecțiune și gratitudine, ceea ce este deosebit de gratificant. Îmi doresc să primesc aceste lucruri, ținând cont și de faptul că poporul irlandez mi-a arătat o mare afecțiune și sunt afecționat la rândul meu de acest popor. Din acest punct de vedere, așadar, sunt destul de liniștit».
Papa Francisc cere familiilor să fie o bucurie pentru lume. Cântul și muzica pot ajuta familiile să răspundă la această provocare?
A. Bocelli: «Tot ceea ce se face în vederea binelui poate ajuta și, de fapt, ajută. Așadar, chiar și activitatea celui care cântă ca mine își propune ca obiectiv să aducă bucurie, să ofere o clipă de ușurare în care spiritul se înalță și se poate medita despre sensul vieții, despre lucrurile care contează cu adevărat. Cântul, în mica sa sferă de acțiune, își face partea care îi revine la modul cel mai sigur. Sf. Augustin spunea că ”cel care cântă se roagă de două ori”. Îmi place mult să cred în aceste cuvinte pentru că dacă este adevărat, atunci eu, în viața mea, pot să spun că m-am rugat mult».
L-ați citat pe Sf. Augustin. Pentru cel care crede, o voce ca a Dvs. este un dar al lui Dumnezeu. Ce loc ocupă credința în extraordinarul talent muzical pe care l-ați primit în dar și care, tocmai pentru că este un dar, trebuie să fie cultivat?
A.Bocelli: «Permiteți-mi să încep cu începutul. Cântul, vocea, ca toate talentele din această lume, sunt un dar al lui Dumnezeu. Nu există îndoială în această privință. În om nu există merite pentru că tot ceea ce ajunge să realizeze în viață, omul îl face prin intermediul darurilor, al talentelor pe care le-a primit. De aceea, nu este cazul să se simtă mândru. Trebuie să mulțumească și atât. Credința este un drum care se face în tentativa de a înțelege, de a pătrunde sensul vieții. Cred că oricui i s-a întâmplat să se oprească și să se întrebe cu privire la sensul vieții. Atunci, ori unul crede că suntem fiii întâmplării – ceea ce, dincolo de toate, cred că este un accident intelectual pentru că a se considera fiii întâmplării este ca și cum te-ai găsi în fața statuii Pieta a lui Michelangelo să nu crezi că acea sculptură are un autor, adică să crezi că statuia a fost găsită într-o zi în Alpii Apuani și că întâmplarea ar fi făcut sculptura aceea. Cine nu are credință este un pic de acest fel. Pentru mine credința a fost și un parcurs rațional. M-am gândit că lumea nu putea să fie decât rodul unei voințe inteligente, mult mai mult decât a noastră, și din acel moment am sperat că este o voință de iubire, o voință care ne iubește cu adevărat! Pentru că există și două feluri de a avea credință: felul creștinului care își pune în Dumnezeu toată speranța și încrederea sa, și felul lui Iago, din [tragedia] Othello a lui Shakespeare, care spunea: ”Cred într-un Dumnezeu nemilos care m-a făcut asemenea lui”. Unul poate să creadă și acest lucru. Este mai logic să crezi aceasta decât să nu crezi».
A. Dancă
