Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


2 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Novenă la Sfânta Maria, Fecioara săracilor (Ziua a VII-a)

 
Novenă la Sfânta Maria, Fecioara săracilor (Ziua a VII-a)
  • 25 Mai 2017
  • 3767

Ziua a șaptea

Meditația

Sfântă Fecioară a Săracilor, ai încredere în noi!

 

Doamna noastră, Maica Mântuitorului, Maica lui Dumnezeu, Fecioară a Săracilor, Tu ştii cât de mult doresc să obţin harul pe care-l implor de la bunătatea ta şi pentru care ofer această novenă (se poate aminti intenția). Te rog stăruitor, acordă-mi acest dar!

Rugăciunea mea este încrezătoare, dar subordonată judecăţii înţelepciunii tale. Sfântă Fecioară a Săracilor ai încredere în sinceritatea rugăciunii mele! Supunerea mea la voinţa ta este reală. Eu accept toate hotărârile tale. Tu ştii atâtea lucruri pe care eu le ignor şi mă iubeşti cu mult mai mult decât mă iubesc eu însumi.

Sfântă Fecioară a Săracilor crede în mine, ai încredere în mine!

Când micii vizionari de la Fatima ţi-au cerut într-o zi vindecarea mai multor bolnavi, Tu le-ai răspuns: „Pe unii îi voi vindeca, însă nu pe toţi, pentru că Domnul nu se încrede în ei”. Cu alte cuvinte: Isus prevede că sănătatea nu le-ar fi salutară, că ei ar folosi-o rău, binele sufletului lor cere ca ei să rămână bolnavi.

Sfântă Fecioară a Săracilor, eu îţi promit că, departe de a abuza de acele haruri pe care mi le vei acorda, mă voi strădui să le folosesc cât se poate de bine.

Dacă îndrăznesc să-ţi promit acest lucru, nu înseamnă că mă bazez pe puterile mele; nenumărate experienţe au dovedit prea adesea mizerabila mea slăbiciune. Dar ştiu că pot conta pe ajutorul tău, ajutor pe care nu-l vei refuza niciodată sufletului care te imploră cu umilinţă şi încredere. Tu eşti ajutorul meu, tăria mea, speranţa mea.

Sfântă Fecioară a Săracilor încrede-te în mine şi acordă-mi acest har pe care vin să ţi-l cer în fiecare zi.

Sfântă Fecioară a Săracilor ai încredere în mine, ai încredere în fidelitatea slujitorului tău, în bunăvoinţa sa, în devotamentul său pentru cauza ta, în dorinţa sa de a-ţi împlini dorința și de a-ţi sluji.

Fă-i acestui slab, acestui sărac, acestui umil, deosebita onoare de a accepta serviciile sale. Nu te teme să-i ceri mult, căci este gata pentru totul. Pentru tine el va suporta ostenelile vieții, nu se va lăsa învins nici de oboseală, nici de umiliri, nici de contradicţii, va consimţi la sacrificii, fericit că-ți poate dovedi, în acest fel, sinceritatea devotamentului său.

Sfântă Fecioară a Săracilor, Tu răspunzi uneori la chemarea slujitorilor tăi încrezători printr-o minune strălucită, dar modul tău obişnuit de a împărţi harurile este mai simplu: binefacerile tale sunt la îndemâna slujitorilor și a mesagerilor tăi.

Calităţile pe care le ceri de la slujitorii tăi sunt supunerea şi umilinţa. Supunerea, pentru ca ei să împlinească rapid şi punctual tot ce le inspiri; umilinţa, ca să nu-şi atribuie lor înşişi meritul binefacerii pe care o aduc.

Sfântă Fecioară a Săracilor ai încredere în mine! Eu voi fi ascultător şi umil; vei acţiona Tu prin mine; acordă-mi încredere, acceptă-mă în armata umililor şi ascultătorilor tăi slujitori mesageri.

Sfântă Fecioară a Săracilor ai încredere în mine!

 

Rugăciunea

Fecioara săracilor, ai încredere în noi!

 

Oare am putea noi să-ţi cerem aceasta, să crezi în noi, o, dulce Fecioară a Săracilor, dacă Tu nu ne-ai fi îndemnat? Ştim din clipele lungi şi dureroase ale existenţei noastre că suntem asemenea trestiei bătute de vânt şi a unor crengi purtate de valuri.

Simţim însă că dacă credem în tine devenim statornici şi credincioşi, că încrederea în tine ne va face puternici şi hotărâţi, că unirea cu tine ne va da tăria şi curajul de neclintit.

Ajută-ne cu braţul tău puternic şi strânge-ne la pieptul tău iubitor. Amin.

Tatăl nostru..., Născătoare..., Mărire Tatălui...