Luni, 28 septembrie a.c., Suveranul Pontif a mers la Metz, a treia și ultima etapă a călătoriei sale apostolice în Franța. După ce a fost întâmpinat de autoritățile civile și religioase la aeroportul ”Metz-Nancy-Lorraine”, episcopul Romei a participat la o întâlnire interreligioasă la ”Centrul de congrese Robert Schuman” din Metz și, succesiv, în același loc, la o întâlnire cu tema: ”La rădăcinile Europei, pentru pace și unitate”, împreună cu mai mulți reprezentanți din mai multe țări, Biserici și instituții europene.
Ultimul moment public al zilei pentru papa Leon la Metz a fost celebrarea Sfintei Liturghii, la ora locală 16.00, în catedrala Sfântul Ștefan. Sala de presă a Sfântului Scaun, prin canalul său Telegram, a precizat că la Liturghia prezidată de papa Leon au luat parte aproximativ 35 de mii de credincioși, în catedrală și în jurul ei. De asemenea, a fost prezent și președintele Franței, Emmanuel Macron, alături de alte autorități civile și religioase.
Papa a sosit vineri 25 septembrie a.c., la Paris, apoi a mers la Lourdes. După evenimentele de la Metz, papa se întoarce cu avionul la Roma, unde sosirea este prevăzută pentru ora 20.50.
Vă oferim aici, în traducerea noastră de lucru, omilia papei Leon al XIV-lea de la Sfânta Liturghie din catedrala Sfântul Ștefan din Metz:
«Dragi frați și surori,
sunt foarte bucuros să prezidez această Euharistie, în timpul căreia îi încredințăm Domnului drumul Comunității diecezane din Metz și pe cel al întregii Europe. În acest ținut istoric al Moselei, care nu a încetat niciodată să fie o răscruce de popoare și care a fost o frontieră dureroasă în Europa, promisiunea lui Dumnezeu răsună astăzi cu o forță singulară.
În prima Lectură (cf. Isaia 32,15-18), profetul Isaia vorbește despre venirea Împărăției lui Dumnezeu în termeni de lege, dreptate și pace. El folosește trei imagini: deșertul, grădina și casa.
În deșert, loc al sobrietății și al tăcerii, se stabilește legea, adică legea care îl ajută pe om să meargă pe calea binelui. Această imagine austeră ne amintește de importanța esențialității și a simplității, care ne permit să atribuim valoarea potrivită lucrurilor, formându-ne în același timp la renunțare și sacrificiu.
A doua imagine este cea a grădinii, unde domnește dreptatea. Dacă deșertul este locul esențialității, grădina este locul frumuseții. Acolo este apă, semințele se deschid, mugurii încolțesc și florile înfloresc, fiecare cu harul său particular. Acesta este efectul unei vieți drepte, care permite persoanei să se realizeze pe deplin aderând în mod liber la planurile Domnului.
A treia imagine este cea a casei, loc al păcii. Observăm că, dacă deșertul și grădina sunt contexte în care acțiunea lui Dumnezeu prevalează, făcând lucrurile să încolțească și să crească, construirea unei case necesită o contribuție mai directă și mai importantă din partea omului, cu desfășurarea forței și a abilităților, printr-un efort comun, o adevărată ”muncă de șantier”. Astfel, pacea, care este un dar de la Dumnezeu, necesită un răspuns din partea oamenilor, într-un efort comun. În plus, mai mult decât o simplă construcție de pietre, casa este un loc al prezenței umane și al iubirii. În acest sens, Cuvântul profetic ne amintește cum, într-o lume marcată de limite, armonia se construiește doar în caritate, care știe să împărtășească bucurii și dureri, să încurajeze și să ierte, fără calcule sau limite, ca într-o familie.
Și Evanghelia pe care tocmai am ascultat-o ne vorbește despre aceasta (cf. Matei 5,38-48). În timp ce astăzi, în lume, asistăm la atâta violență, manipulare și aroganță, la diferite niveluri, Isus ne învață cum să fie transformat deșertul într-o oază, cum să fie cultivate grădini și să fie construite case. Ne arată calea care trece prin iertare, milostivire și mărinimie. ”Dacă cineva te lovește peste obrazul drept, întoarce-i-l şi pe celălalt! Celui care vrea să te judece şi să-ţi ia tunica, lasă-i şi mantia, iar dacă cineva te-ar constrânge să faci o mie de paşi, mergi cu el două!” (Matei 5,39-41).
Aceste cuvinte ar putea părea unora un semn de slăbiciune sau poate o capitulare în fața răului; dar nu este deloc așa. Să privim în noi înșine, în profunzime, și să privim în jurul nostru: ce anume produc, în lume și în noi înșine, atitudini precum răzbunarea, represaliile și respingerea? Și ce viitor pentru omenire lasă să întrezărească relațiile și sistemele pătrunse de logica nemiloasă care derivă din aceste atitudini? Voi, care sunteți fiii acestui pământ, sfâșiat în trecut de conflicte fratricide, știți bine că nu este adevărat că cel care caută răzbunare este mai puternici decât cel care iartă. Nu este adevărat că cel care nu cedează este mai puternic decât cel care caută reconcilierea. Nu este adevărat că cel care pleacă trântind ușa este mai puternic decât cel care face efortul de a merge împreună.
Metz și Mosela mărturisesc întregii lumi că reconcilierea este posibilă doar atunci când avem curajul de a rupe lanțul resentimentelor. Este nevoie de forță și mare echilibru pentru a nu fi copleșiți de rău, mai ales când rănile suferite sunt profunde. Dar în fața nedreptății, singura cale spre mântuire pentru omenire este iubirea care are grijă de celălalt și caută să inspire încredere indiferent de circumstanțe, chiar și în fața comportamentelor cel mai greu de acceptat (cf. Matei 5,42). Astfel, legea, dreptatea și pacea sunt etape ale unui drum de convertire care, de la personal, devine din ce în ce mai comunitar, pentru o civilizație respectuoasă față de om și de Creatorul ei.
Nu este o coincidență faptul că sfântul Augustin definește pacea cetății cerești ca o comuniune armonioasă, în care oamenii se bucură de Dumnezeu și, în El, unii de alții (cf. sfântul Augustin, De civitate Dei, XIX, 13.1). De asemenea, el vorbește despre pacea dintre oameni ca rodul unei ”tranquillitas ordinis”, în care fiecare recunoaște și respectă în celălalt o demnitate și roluri unice și sacre.
Aici, la Metz, este bine să amintim că tocmai acestea sunt valorile pe care Europa, pe care o cunoaștem, a fost construită de-a lungul secolelor, cu patrimoniul său spiritual și moral, înainte chiar de cel economic și politic. După cum amintea cu drag sfântul Ioan Paul al II-lea (cf. Actul Europenist de la Santiago de Compostela, 9 noiembrie 1982), aceasta este înrădăcinată în viața și opera bărbaților și femeilor care au trăit, au predicat și au împărtășit învățăturile Evangheliei. Acest lucru este mărturisit de marea contribuție spirituală, culturală și chiar agricolă și meșteșugărească pe care monahismul a adus-o istoriei Continentului, precum și de opera unor sfinți precum marele Chrodegang, păstorul neobosit al acestei comunități, care aici, în Regula canonicilor, a dat formă vizibilă comuniunii ecleziale.
De acolo au fost transmise fundamentele morale ale lumii în care trăim: principii precum primatul persoanei și natura sacră și inviolabilă a vieții umane, în toate fazele sale și în orice circumstanțe; protejarea libertății persoanelor; importanța primordială a familiei ca fundament al societății; grija față de cei săraci și cei mai nevoiași; primirea celui străin și respectul față de persoanele în vârstă.
Biserica voastră locală, care păstrează moștenirea unică a unui dialog rodnic între societatea civilă și credință, în virtutea statusului său special, are responsabilitatea de a fi un laborator viu al acestei fidelități. A rămâne fideli acestor piloni nu a fost ușor, nici măcar pentru cei care ne-au precedat. Totuși, cu coerență și perseverență, strămoșii noștri ni le-au lăsat moștenire ca pe niște comori, pentru a le transmite, la rândul nostru, generațiilor viitoare, îmbogățite de experiența noastră, de valoarea eforturilor noastre și de istoriile noastre.
Măreața catedrală a acestui oraș, în care ne aflăm, ilustrează foarte bine toate acestea: este numită Lanterne du Bon Dieu datorită celor 6.500 de metri pătrați de vitralii historiate. Constructorii, se pare că au vrut să minimizeze pereții, care totuși rămân solizi, pentru ca lumina să poată ajunge din abundență la credincioși. Cei care intră se găsesc astfel cufundați într-o bogată ”biblia pauperum”, o sursă de rugăciune și meditație, prin intermediul reflecțiilor a o mie de culori. Și în acest loc de lumină, splendoarea vitraliilor istorice a fost recent îmbogățită de geniul lui Marc Chagall. Operele acestui mare pictor evreu, încorporate în pereții catedralei, transformă ”Lanterne du Bon Dieu” într-un simbol extraordinar ecumenic și al dialogului interreligios. Această catedrală ne spune că lumina Domnului nu șterge specificitățile, ci unește istorii și culturi diferite într-un singur și minunat mozaic de pace, atât de necesar în epoca noastră, sfâșiată de noi diviziuni și conflicte. Contemplând aceste vitralii, învățăm că viitorul Europei nu constă în uniformitate, ci în armonia diferențelor, unde rana trecutului devine o crăpătură care lasă lumina să treacă.
Acesta este un simbol al identității noastre ca Biserică. Și noi folosim structuri care au sens doar în măsura în care ne ajută să aducem lumina Evangheliei în lume. Fără aceste vitralii, ferestrele catedralei Saint-Étienne nu ar fi nimic mai mult decât spații inundate într-o lumină orbitoare. Odată cu vitraliile, ele devin cărți care ne aduc împreună pentru a ne aminti de istorii minunate, pline de eroism, bunătate, milostivire, iubire și frumusețe morală, pentru care noi, la rândul nostru, trebuie să fim mărturisitori generoși și curajoși.
Aceasta este urarea pe care o împărtășesc cu voi, cu gratitudine și încredere, la sfârșitul călătoriei mele în Franța, pentru comunitatea voastră din Metz, chemată astăzi mai mult ca oricând să fie un far de speranță pentru această țară, pentru Europa și pentru lume, încredințând-o rugăciunilor Preasfintei Fecioare Maria și sfinților voștri patroni».
***
La finalul Sfintei Liturghii, salutându-i pe cei prezenți și exprimându-și gratitudinea, papa Leon al XIV-lea a spus:
«Dragi frați și surori,
această Sfântă Liturghie este ultima întâlnire publică a vizitei mele în Franța, așa că am celebrat-o cu un profund sentiment de gratitudine față de Domnul și doresc să-mi exprim recunoștința și față de toți cei care au făcut posibilă această experiență prin angajamentul lor.
Îi mulțumesc domnului președinte al Republicii și diferitelor autorități civile care s-au ocupat de primire la Paris, Lourdes și aici, la Metz. Îmi reînnoiesc cu afecțiune mulțumirea Prezidiului Conferinței Episcopale și episcopilor cei mai implicați, iar împreună cu aceștia preoților, diaconilor, persoanelor consacrate, credincioșilor laici și tuturor voluntarilor care au colaborat. Vă mulțumesc tuturor!
Preaiubiților, să continuăm să mergem împreună, uniți în sfânta maică Biserică, pentru gloria lui Dumnezeu și în slujba Împărăției sale de iubire, dreptate și pace».
