Un cutremur cu magnitudinea de 6.0 s-a produs în centrul Italiei. Cu epicentrul în apropierea localității Accumoli, în provincia de Rieti, la o adâncime de 4 kilometri, cutremurul s-a înregistrat la miercuri dimineață, 24 august a.c., la ora locală 3:36, având replici de mare intensitate.
Seismele au afectat mai multe localități din apropierea epicentrului, îndeosebi la Accumoli, Amatrice și Pescara del Tronto. Cutremurul a cauzat victime și pagube materiale. La Accumoli se înregistrează cel puțin șase morți, printre care și copii. Bilanțul este provizoriu, existând persoane sub dărâmături. Primarul localității Amatrice, Sergio Pirozzi, a spus într-un interviu că "jumătate din localitate a fost distrusă și că există persoane sub dărâmături"."Se aud voci de sub dărâmături", a subliniat. Stradele de acces în localitate sunt blocate. "Pe una dintre străzi s-a produs o alunecare de teren, iar pe o alta un pod riscă să se prăbușească", a adăugat primarul Pirozzi.
Mișcarea telurică a fost simțită în regiunile Lazio, Marche, Abruzzo, Umbria, Emilia Romagna. Potrivit Consiliului Național de Cercetare sunt posibile alte replici. 800840840 și 803555 sunt numerele de telefon ale Protecției Civile. Potrivit unui prim bilanț, numărul victimelor este de 247 de persoane (bilanț provizoriu). În localitățile afectate, se sapă printre dărâmături, în căutarea supraviețuitorilor.
Arhiepiscopul de Norcia alături de persoanele afectate
Arhiepiscopul de Norcia, mons. Renato Boccardo, este în drum spre zona afectată de cutremur pentru a fi alături de persoane greu încercate în urma cutremurului care a afectat centrul Italiei, se spune într-un comunicat difuzat de dieceza de Spoleto-Norcia.
Împreună cu angajați ai birourilor tehnice din cadrul curiei arhiepiscopale, prelatul va face o primă evaluare a edificiilor bisericești afectate de seism. Imediat după producerea cutremurului, arhiepiscopul a telefonat parohilor din Norcia și Cascia pentru a se informa asupra situației. Arhiepiscopul a fost chemat la telefon de cardinalul Gualtiero Bassetti, președintele Conferinței Episcopale din Umbria, care a transmis apropierea sufletească față de populația care suferă în urma puternicului seism, asigurând de rugăciunea sa.
Și directorul Caritas din Italia, mons. Francesco Antonio Soddu, la primele ore ale dimineții l-a contactat pe directorul Caritas din Spoleto-Norcia, Giorgio Pallucco pentru a se informa asupra situației în vederea primelor ajutoare necesare pentru înfruntarea situației.