Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


8 - = 7
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

30 de ani de preoţie şi 20 de ani de episcopat al PSS John Michael Botean. Hirotonirea tânărului Adrian Roşca

 
30 de ani de preoţie şi 20 de ani de episcopat al PSS John Michael Botean. Hirotonirea tânărului Adrian Roşca
  • 21 Mai 2016
  • 4533

De Dr. Silviu Sana

Duminică, 15 mai 2016, în catedrala Sf. Gheorghe din Canton, Ohio, a avut loc un eveniment important din viaţa Bisericii Greco-Catolice Româneşti de pe continentul american. PSS John Michael Botean, episcopul greco-catolic al românilor americani, a aniversat 30 de la primirea Sfintei Preoţii şi împlinirea a 20 de ani de episcopat. Evenimentul a fost celebrat în continuarea Simpozionului Internaţional „Epaminonda Lucaciu”, dedicat Bisericii Greco-Catolice din S.U.A., care s-a desfăşurat în perioada 12-14 mai la Cleveland, Ohio. Tot cu această ocazie, diaconul Adrian Roşca a fost ridicat la treapta Sfintei Preoţii.

Evenimentul a fost marcat prin celebrarea unei Sfinte Liturghii Pontificale în prezenţa a 10 preoţi şi 3 diaconi şi o numeroasă asistenţă formată din credincioşii parohiei, invitaţi şi participanţi la simpozion. În cuvântul său de învăţătură, PSS John Michael Botean a subliniat următoarele: „ […] În 30 de ani de preoţie am învăţat că nu e vorba despre mine. […] În 30 de ani ca preot l-am văzut pe Dumnezeu făcând lucruri minunate […] am avut ocazia să fiu parte din familiile credincioşilor mei, să fiu martor al creşterii lor spirituale. […] 20 de ani de episcopat mi-au dăruit să văd lucrarea lui Dumnezeu în Biserică. Misiunile din New York şi Los Angeles au trecut prin perioade dificile, dar astăzi văd zile mai bune, mulţumită Domnului, dar munca grea aici continuă. Au răsărit comunităţi noi în Oxnord şi Anaheim (CA), Boston (MA) şi Chicago. […] Comunităţile din Toronto şi Montreal fac azi parte din familia noastră. Prin misterioasa, dar minunata lucrare a Providenţei, am primit în familia noastră două comunităţi monastice, Mănăstirea Sfintei Învieri din St. Nazians (WI) şi conventul Sfânta Teofanie din Olympia (WA). Consider un miracol şi faptul că nu am închis multe parohii în ultimii douăzeci de ani, când economia, demografia şi trendurile societăţii s-au pus contra noastră. Consider miracol că Biserica Greco-Catolică Românească, cândva expediată la lada de gunoi a istoriei de către maliţiosul comunism, este acum liberă, gata să-şi găsească rostul ei într-o lume complet diferită de cea în care a trăit cândva sau de cea în care a trăit în catacombe. […] Supravieţuind tiraniei comunismului din România şi distorsiunilor latinizării în America, avem acum oportunitatea şi datoria să ne considerăm în totalitate, membri maturi ai Bisericii Catolice al cărei caracter misionar este o exigenţă a existenţei sale. […] Să facem parohiile noastre să devină „orientate complet spre misiune”, aceasta să devină focusul, pasiunea şi chiar obsesia fiecărui preot, diacon, călugăr, călugăriţă sau a fiecărui credincios din orice parohie a eparhiei noastre. Parohiile noastre trebuie să se vadă pe ele însele izvoare pentru noua activitate misionară.”

În cadrul solemn al Sfintei Liturghii, diaconul Adrian Roşca a fost ridicat la treapta Sfintei Preoţii. Tânărul preot s-a născut în 3 septembrie 1981 în Alba Iulia şi a terminat studiile teologice la Facultatea de Teologie Greco-Catolică, Departamentul Blaj, în anul 2004. Actualmente este masterand al aceleiaşi facultăţi. Este căsătorit şi are doi copii. La finalul slujbei, noul preot a mulţumit părinţilor spirituali care l-au călăuzit înspre preoţie, PSS John Michael Botean şi familiei sale.

Evenimentul s-a finalizat cu o masă organizată de către Parohia Catedralei Sf. Gheorghe din Canton, unde au fost prezentate o serie de cântece şi dansuri populare româneşti.



Sursa:www.romaniancatholic.org