Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


7 - = 3
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Liturghie greco-catolică în Bazilica Sfântul Petru din Vatican

 
Liturghie greco-catolică în Bazilica Sfântul Petru din Vatican
  • 16 Mar 2016
  • 4097

În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (a lăsatului sec de brânză), 13 martie 2016, la ora 8, în Bazilica Sfântul Petru din Vatican, s-a celebrat Sfânta Liturghie pentru credincioşii greco-catolici români.

La acest eveniment, organizat de Asociaţia ”Inocentiu Micu-Klein” a credincioşilor greco-catolici români din Italia, au participat credincioşii din comunitatea din Sacrofano şi din cele două comunităţi din Roma.

Au concelebrat Pr. Alin Bolduţ, paroh la Sacrofano şi Pr. Valentin Marcu, Preşedintele Asociaţiei. Răspunsurile în cadrul Sfintei Liturghii au fost date de către trei studenţi teologi al Colegiului Pontifical Pio Romeno din Roma.

În cuvântul de învăţătură, părintele Alin a vorbit despre importanţa postului şi a iertării din viaţa creştinului – două dintre temele tratate de pericopa evanghelică a Duminicii dinaintea intrării în Postul Mare –, oprindu-se ulterior asupra importanţei Sacramentului Spovedaniei. ”Stând departe de Mântuitorul nostru Isus Hristos, riscăm să nu mai vedem lucrurile în importanţa lor, ci să ne fixăm atenţia doar spre ceea ce este superficial şi mai puţin important sufletului nostru, ajungând astfel la acea stare de ”orbire spirituală”, despre care a vorbit Sfântul Părinte Papa Francisc cu ocazia celebrării penitenţiale, din 4 martie a.c., desfăşurată în Bazilica Sfântul Petru din Vatican. Să cerem de la Dumnezeu puterea de a iubi şi a ierta în acelaşi timp şi a nu ezita să apelăm la scaunul de spovadă atunci când este necesar!”, a conchis părintele Alin.

La sfârşitul celebrării liturgice, părintele Valentin a multumit tuturor celor prezenti, în mod special părintelui Bolduţ şi frumoasei sale comunităţi, care au răspuns invitaţiei Asociaţiei ”Inocenţiu Micu-Klein” de a participa la aceasta celebrarea liturgică, după care a îndemnat pe toţi la o viaţă de rugăciune intensă, pentru a putea înlătura tot ceea ce împiedică creşterea spirituală - în mod special orgoliul şi dorinţa de îmbogăţire -, aducând aminte că adevăratele comori sunt în Cer, acolo unde ”nici molia, nici rugina nu le strică, furii nu le sapă şi nu le fură” şi la împărtăşirea frecventă cu Trupul şi Sângele Domnului nostru Isus Cristos. Parintele a amintit şi de aniversarea de trei ani de pontificat a Sfântului Părinte Papa Francisc, îndemnând pe toţi să se roage pentru păstorul Bisericii Universale.

A urmat apoi un moment de rugăciune la mormântul Sfântului Papa Ioan Paul al II-lea şi vizita pe acoperişul Bazilicii Sfântului Petru.

P. Valentin Marcu



Sursa:www.bru-italia.eu