Momentul de graţie al Marii Uniri de la 1918 a fost posibil şi datorită Bisericilor naţionale. La 1918 au contat nu numai negocierile politice şi campaniile militare, ci şi războiul de uzură al mişcărilor naţionale sprijinite de episcopi şi preoţi în provinciile istorice.
Aşa a fost cererea basarabenilor din 1917, de a avea mitropolit ortodox român, dar mai ales implicarea profundă a Bisericii Greco-Catolice din Transilvania în victoria naţiunii române de la Alba-Iulia. Chipul acestei victorii este episcopul greco-catolic Iuliu Hossu, martirul prigoanei comuniste de mai târziu.
„Credința noastră este viața noastră!”. Este testamentul primului cardinal al românilor, Iuliu Hossu. În timpul Primul Război Mondial, a fost preot militar în Transilvania şi în Ungaria.
În ziua de 1 decembrie 1918, pe când era episcop greco-catolic de Cluj, a rostit Actul de Unire la Alba Iulia, în fața a 100.000 de români. Avea numai 32 de ani. Alături de el se afla episcopul ortodox Miron Cristea, viitorul patriarh al României Mari. Un moment simbolic, care marca dorința tuturor românilor de a trăi uniți, indiferent de confesiune.
La 85 de ani, Iuliu Hossu a recitit Actul Unirii Transilvaniei cu Regatul cu glasul îmbătrânit, dar plin de dragoste: „Sunt fericit că mi se dă prilejul ca să rămână pentru posteritate aşa cum l-am rostit atunci”.
Tot episcopul Iuliu Hossu a fost cel care a dus regelui Ferdinand şi Reginei Maria hotărârea de unire a Transilvaniei cu Vechiul Regat. După 1918, a devenit episcop de Cluj şi apoi senator de drept.
În anul 1940, când cei mai mulți părăseau Clujul din cauza ocupaţiei horthyste, episcopul Iuliu Hossu a decis sa rămână. A condamnat violenţele împotriva românilor, dar şi deportarea evreilor.
A refuzat scaunul de mitropolit al Moldovei, oferit de comuniști, în schimbul trecerii la religia ortodoxă. De aceea, regimul l-a condamnat la domiciliu forţat, ca apoi să fie închis la Sighet, între anii 1950 și 1955. După ieşirea din temniţă, Iuliu Hossu a fost trimis la Mănăstirea Căldăruşani de lângă Bucureşti, unde a stat cu domiciliu obligatoriu până la sfârșitul vieții, în anul 1970.
În 1969, Sancitatea Sa Papa Paul al VI-lea i-a transmis că îi oferă rangul de cardinal. Iuliu Hossu i-a mulţumit Sanctităţii Sale, dar a răspuns că nu va părăsi România „sub nici un motiv”.
A crezut în România Mare și nu și-a pierdut niciodată credința. „Lupta mea s-a sfârșit, a voastră continuă” sunt ultimele cuvinte ale martirului Iuliu Hossu.
