La 31 iulie 1892 mitropolitul Ioan Vancea a trecut la cele veșnice.
Este originar din străbuni maramureşeni din Onceşti (Vănceşti), trecuţi prin Buteasa – Ţara Chioarului – aşezaţi în Văşad, judeţul Bihor, unde s-a născut, din părinţi nobili, la 18 mai 1820. Două clase elementare le-a urmat în satul natal, după care a trecut la Oradea unde a terminat şcoala primară, iar cursul gimnazial şi folosofic le-a urmat la călugării catolici „Premonstratensi”, ca bursier din fundaţiunea „Darabant” a Seminarului tinerimii române unite din Oradea. În 1841 a fost trimis de episcopia română unită la Seminarul „Stadtconvict” din Viena, numit mai târziu Institutul „Barbareum”.
După terminarea studiilor teologice şi promovarea primului riguros pentru doctorat, în anul 1845, s-a întors la Oradea. La 10 august 1845, odată cu consacrarea bisericii din Văşad, a fost hirotonit preot celib. Numit cancelar şi protocolist în cancelaria diecezană, a funcţionat numai până la 19 noiembrie 1845 fiind numit capelan la Macău, de unde la 7 decembrie acelaşi an a fost trimis din nou la Viena pentru a-şi continua studiile în vederea obţinerii titlului de doctor. Promovat doctor în Sf. Teologie, se întoarce la Oradea, la 31 iulie 1848, unde în cadrul cancelariei eparhiale a ocupat funcţiile de arhivar, protocolist, vice-notar consistorial, profesor de prepandie şi, în urmă, secretar episcopesc. În 1855 a fost numit canonic şi, pe lângă funcţiile de director al cancelariei diecezane şi inspector şcolar diecezan, a rămas în continuare secretar episcopesc.
Episcop la Gherla. La 4 iulie 1865 a fost numit episcop la Gherla, în locul rămas vacant prin decesul lui Ioan Alexi. A fost confirmat de Papa Pius IX prin bula din 25 septembrie 1865, iar la 3 septembrie a fost consacrat episcop prin punerea mâinilor episcopului dr. Iosif Pop Silagi din Oradea în calitate de împuternicit al Mitropolitului. La 28 ianuarie 1866 a fost instalat la Gherla, unde a fost primit triumfal.
În calitate de episcop al Gherlei a făcut vizitaţii canonice în părţile Năsăudului, Becleanului, Dejului şi Gherlei. A înfiinţat tipografia diecezană şi o şcoală centrală în Gherla, cu limba de predare română, creând pentru ea fonduri de susţinere din care s-au acordat burse. A obţinut o subvenţie pentru salarizarea parţială a parohiilor dezmembrate de la eparhia ruteană, greco-catolică a Muncaciului şi alipite eparhiei Gherla, la înfiinţarea acesteia. A organizat Seminarul (Liceul) teologic diecezan. A editat întâiul şematism diecezan, în anul 1867.
Bun administrator, a întocmit şi publicat statutele pentru administrarea bunurilor bisericeşti şi a beneficiilor parohiale, statute pentru împărţirea veniturilor preoţeşti între predecesori şi urmaşi sau între văduvă şi orfanii acesteia şi succesor. A stabilit modul în care să se facă vizitaţiile canonice de către protopop; a reglementat examenul cural, obligatoriu pentru preoţi înainte de hirotonire. A luat cele mai potrivite măsuri pentru buna funcţionare a şcolilor poporale confesionale săteşti greco-catolice, stabilind cu minuţiozitate obligaţiile parohilor, credincioşilor şi învăţătorilor. În şedinţa consistorială din 28 iunie 1868 s-a stabilit transferul preparandiei diecezane de la Năsăud la Gherla. În baza acestei hotărîri, preparandia, înfiinţată la Năsăud în anul 1859 sub episcopul Ioan Alexi, a fost mutată la Gherla pe timpul vacanţei scaunului episcopal, sub vicarul general episcopesc Macedon Pop, fost vicar foraneu al Năsăudului, deşi năsăudenii au manifestat o pronunţată opoziţie mutării, ba chiar, în 1872, la trei ani de la transferul şcolii, vicarul foraneu al Rodnei, cu reşedinţa la Năsăud, Grigore Moisil, a intervenit pentru readucerea ei iar la Năsăud, dar fără rezultat.
Mitropolit la Blaj. Pentru ocuparea scaunului mitropolitan rămas vacant prin moartea lui Alexandru Şterca-Şuluţiu, sinodul electoral, întrunit în Blaj la 11 august 1868, l-a candidat în primul loc, cu 59 de voturi, pe episcopul Gherlei Ioan Vancea de Buteasa, urmat de Timotei Cipariu cu 49 voturi şi canonicul Ioan Fechete Negruţiu cu 36. A fost numit mitropolit Ioan Vancea la 21 octombrie 1868. A fost confirmat de Sfântul Scaun la 21 decembrie acelaşi an şi instalat în scaun la Blaj prin episcopul Lugojului, Alexandru Dobra, delegat al Papei Pius IX, la 11 aprilie 1869, dată când a fost numit şi consilier intim de stat.
În activitatea sa de mitropolit trebuie să arătăm că, încă în primul an de arhipăstorire la Blaj, între 20-22 octombrie 1869 a ţinut sinod arhidiecezan, la care, printre altele, s-a stabilit un nou regulament electoral provizoriu, pentru alegerea mitropolitului. La 9 noiembrie 1869, însoţit de secretarul dr. Victor Mihali de Apşa, pe care l-a dus cu sine de la Gherla la Blaj, a plecat la Roma pentru a participa la lucrările Conciliului ecumenic Vatican I, unde a petrecut până la 30 iunie 1870, la care a fost deosebit de activ. În 28 ianuarie 1870 a celebrat o liturghie românească bizantină în catedrala Sfântul Petru, în asistenţa Părinţilor conciliari. Tot acolo a obţinut dezmembrarea parohiei române unite Sighetu Marmaţiei de la episcopia ruteană greco-catolică a Muncaciului şi anexarea ei la episcopia română unită a Gherlei. În conciliu a luptat mult pentru apărarea autonomiei Bisericii Române Unite şi guvernarea ei în baza legislaţiei canonice. A fost secondat în acest scop şi de dr. Iosif Pop Silagi, episcopul de Oradea, prezent şi el la conciliu. Mitropolitul Ioan Vancea a organizat instituţiile de învăţământ din Blaj. La Seminarul teologic a mai adăugat, în 1879, în programul de învăţământ câteva studii practice: Ritul oriental, Cântul şi Tipicul bisericesc, Dreptul civil, Economia rurală şi Medicina pastorală, iar în 1888 a mai adăugat Filosofia, Liturgica şi Omiletica. Profesorii seminariali pot fi numai dintre doctorii în Teologie. Mitropolitul prezida personal examenele clerului tânăr. În 1844 a zidit Internatul vancean de băieţi, pe care, începând cu anul şcolar 1892-93, l-a destinat fetelor, construind pentru băieţi altul, mai încăpător. La Preparandie a mai adăugat în 1880 al treilea an de studii.
De o reală importanţă pentru Biserica Română Unită sunt cele trei Concilii provinciale, dintre care primele două, la 1872 şi 1882, au fost convocate şi prezidate de mitropolitul Ioan Vancea. Actele lor au fost aprobate de Sfântul Scaun şi vor servi ca îndreptar canonic pentru Biserica Română Unită, şi de model în păstrarea tradiţiei canonice orientale pentru celelalte Biserici catolice bizantine. Bun chivernisitor, mitropolitul a făcut, din propriile economii, multe donaţii şcolilor, instituţiilor de binefacere şi de cultură, încât, un calcul aproximativ arată că, pentru ceea ce a realizat mitropolitul în scopuri de binefacere, a trebuit să economisească lunar câte 10.000 de florini aur, o sumă considerabilă în moneda timpului. S-a înscris pe linia marilor antecesori de buni luptători pentru cauza naţională a poporului român. Împreună cu George Bariţiu, Ilie Măcelariu şi dr. Ioan Raţiu a semnat Memorandul de la Blaj din 3 iulie 1872, prin care, printre altele, au cerut conducerea autonomă a şcolilor, liberă şi independentă de organele statului, aplicarea românilor la Universitatea din Cluj, în mod proporţional, limba română limbă de învăţământ universitar, şcoli agronomice etc. A protestat împotriva legilor de maghiarizare prin discursul din Casa magnaţilor din 13 mai 1879, în care a afirmat cu tărie că Biserica nu poate lăsa să-i scape din mână libertatea conştiinţei… ce s-ar întâmpla prin numirea de învăţători neromâni? Pentru Biserica Română Unită, limba română e o condiţie „sine qua non” a existenţei sale. Memoriul din 1883, înaintat Casei magnaţilor, împotriva legii pentru şcolile medii, prin deputatul Alexandru Roman, profesor universitar de limba şi literatura română la Universitatea din Budapesta, a fost un alt act de veritabilă manifestare românească.
De numele mitropolitului Ioan Vancea se leagă, pe lângă instituţiile publice de învăţământ ce le-a ridicat, gospodărirea şi înfrumuseţarea Blajului. Prin ajutorul dat de el s-a realizat introducerea apei curente, canalizarea, trotuarele şi alte lucrări de urbanizare şi civilizaţie a localităţii, mitropolitul dispunând nu numai de un gust estetic ci şi de generozitatea neceară marilor înfăptuiri.
Regretat şi deplâns cu sinceritate de toţi cei care l-au cunoscut şi cu deosebire de fiii săi spirituali, clerici şi mireni, mitropolitul Ioan Vancea s-a stins din viaţă la 31 iulie 1892.
* * *
Informaţii preluate din cartea „Catolicism şi Ortodoxie Românească – scurt istoric al Bisericii Române Unite”, a Ierom. Silvestru Augustin Prunduş şi a Pr. Clemente Plăianu, apărută la Casa de Editură Viaţa Creştină, Cluj-Napoca, 1994.
