4. Că Sfânt ești Dumnezeul nostru…
Înainte de binecunoscuta cântare: “Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte Fără de moarte, îndură-te spre noi…”, pe care cu toții o intonăm înainte de lectura Apostolului și a Evangheliei, preotul exclamă: “Că Sfânt ești Dumnezeul nostru și Ție mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor.” Nu știu dacă vreodată ați remarcat, însă e ciudat ca o frază să înceapă prin a”Că…” sau “Pentru că…”, așa cum începe exclamația preotului. În mod normal acesta este tipicul mod nu de a începe, ci de a termina o întreagă argumentație: spunem sau cerem diferite lucruri și încheiem motivând: “pentru că ...”. Dacă în timpul Sfintei Euharistii am avea în față un liturghier, am constata că de fapt și în cazul nostru este la fel: ceea ce spune preotul este doar încheierea unei rugăciuni pe care o recită în taină. În această rugăciune cere de la Dumnezeu, pentru el și toți credincioșii prezenți, să fim învredniciți de bunătatea Sa, chiar nevrednici fiind; să primească Domnul rugăciunile și cântările noastre; să ne dăruiască iertarea de păcate; să sfințească sufletele și trupurile noastre. După toate aceste cereri, preotul exclamă: “Că sfânt ești Dumnezeul nostru…” . Cu alte cuvinte, celebrantul își întemeiază toată încrederea și toate cererile pe sfințenia lui Dumnezeu, Cel ce face să cadă ploaia și peste sfinți și peste păcătoși, Cel ce face să strălucească soarele peste toți. În această logică și noi suntem invitați de Sfânta Liturghie să fim precum Tatăl nostru, așa cum ne cere Isus în versetul 48 al capitolului 5 din Evanghelia de la Matei: “fiţi desăvârșiți precum Tatăl nostru este desăvarşit”. Dacă vrem să beneficiem de îndurarea, de iertarea și de iubirea lui Dumnezeu, trebuie să știm să o acordăm și noi semenilor noștri. Cântând cu toții Tatălui nostru Ceresc: “Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte Fără de moarte, îndură-te spre noi…” contemplăm de fapt idealul vieții creștine la care suntem chemați cu toții. Teologii ne spun că ceea ce nouă ni se pare imposibil de realizat și anume atingerea perfecțiunii divine, este la îndemâna fiecăruia prin dorință: facem primul pas înspre a fi perfecți precum Tatăl nostru atunci când ne dorim din toată inima acest lucru. Restul îl încredințăm atotputerniciei lui Dumnezeu care ne va purta pe cărările vieții înspre Împărăția Cerurilor, acolo unde vom ajunge la plinătatea perfecțiunii vieții noastre.
