Liturghia Înaintesfinţitelor de vineri seara în săptămâna a V-a a Postului Mare

Vineri seara (sâmbătă), 15 (16) aprilie 2016,

Sfintele martire Agapia, Irina și Hionia (+sec IV);

Sfânta Bernadeta Soubirous (+1879).

Cântăreții, pe versul propriu-zis indicat în Triod, cântă primele două versete din Psalmul 140. La versetul Să se îndrepteze rugăciunea mea…, preotul primește cădelnița, binecuvântează tămâia și cădește Sfânta Masa împrejur, apoi altarul, iasă pe ușa dinspre miazănoapte, cădește iconostasul și întreaga biserică, intrând în altar pe ușa dinspre miazăzi.

Psalmul 140, versetele 1 şi 2, pe versul 6, propriu-zis. (Aşa cum spune Triodul).

Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă! Ia aminte la versul rugăciunii mele, când strig către Tine (Ps 140,1), auzi-mă, Doamne!

Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta. Ridicarea mâinilor mele, ardere de seară (Ps 140,2). Auzi-mă, Doamne!

Se pun Stihirile pe 10 (totdeauna la Liturghia Înaintesfinţitelor se pun stihurile şi stihirile pe 10).

Stihira zilei, de două ori, pe versul 6 propriu-zis.

Stih: Scoate din temniţă sufletul meu, ca să laude numele Tău (Ps 141,7a).

Stih: Pe mine mă aşteaptă drepţii, până ce-mi vei răsplăti mie (Ps 141,7b).

Ieşind din dumnezeieştile Tale porunci ca din Ierusalim, şi ajungând la patimile Ierihonului, târându-mă de deşarta slavă a grijilor celor lumeşti, am căzut între tâlharii gândurilor. Dezbrăcându-mă aceia de veşmântul harului înfierii, zac în răni ca şi cum aş fi fără suflare. Preotul trecând şi văzându-mi căderea, nu m-a luat în seamă; levitul şi el, îngreţoşându-se, a trecut pe alăturea. Iar Tu, Doamne, Cel ce Te-ai întrupat din Fecioară în chip de negrăit, prin vărsarea mântuitorului sânge şi a apei ce s-a vărsat de bunăvoie din coasta Ta, picurând ca nişte untdelemn, Cristoase Dumnezeule, peste rănile mele, înfăşură-le cu legături, rânduieşte-mă în ceata cerească, ca un milostiv.

A mucenicilor:

Stih: Dintru adâncuri am strigat către Tine; Doamne! Doamne, auzi glasul meu! (Ps 129,1).

Mucenicii Tăi, Doamne, nu s-au lepădat de Tine, nici s-au depărtat de la poruncile Tale; pentru rugăciunile lor, miluieşte-ne pe noi.

După acestea, se cântă trei stihiri ale Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, făcându-le pe 7, versul 6.

Stih: Fie urechile Tale cu luare aminte la glasul rugăciunii mele (Ps 129,2).

Stih: De Te vei uita la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va suferi? Că la Tine este îndurarea (Ps 129,3-4).

Stih: Pentru numele Tău Te-am aşteptat, Doamne; aşteptat-a sufletul meu cuvântul Tău, sperat-a sufletul meu în Domnul (Ps 129,5-6a).

Sfatul cel mai înainte de veci descoperindu-l ţie, Fecioară, Gavriil a stat înaintea ta, închinându-se şi zicând: Bucură-te, pământul cel nesemănat! Bucură-te, rugul cel nears! Bucură-te, adâncul cel cu anevoie a se vedea! Bucură-te, podul care ne trece la ceruri, şi scara cea înaltă pe care a văzut-o Iacov! Bucură-te, dumnezeiască năstrapă cu mană! Bucură-te, dezlegarea blestemului! Bucură-te, chemarea lui Adam, Domnul este cu tine! (de trei ori).

Stih: Din straja dimineţii până în noapte, din straja dimineţii să nădăjduiască Israel în Domnul (Ps 129,6b).

Stih: Că la Domnul este mila şi multă mântuire la El; şi El va mântui pe Israel de toate fărădelegile lui (Ps 129,7-8).

Te arăţi mie ca un om, zis-a curata Fecioară către Arhanghel; şi cum vesteşti graiuri mai presus de om? Zis-ai că va fi Dumnezeu cu mine, şi Se va sălăşlui în pântecele meu; dar cum voi fi sălaş desfătat, spune-mi, şi loc de sfinţire Celui ce este mai presus de heruvimi? Nu mă amăgi cu înşelăciune; că n-am cunoscut plăcere şi sunt necunoscătoare de nuntă; deci cum voi naşte prunc? (de doua ori).

Stih: Lăudaţi pe Domnul toate neamurile, lăudaţi-L toate popoarele! (Ps 116,1).

Stih: Că s-a întărit mila Lui peste noi şi adevărul Domnului rămâne în veac (Ps 116,2).

Dumnezeu unde voieşte, se biruieşte rânduiala firii, zis-a cel fără de trup, şi se săvârşesc cele ce sunt mai presus de fire; crede cuvintelor mele cele adevărate, Preasfântă şi fără prihană. Iar ea a strigat: Fie mie acum după cuvântul tău şi voi naşte pe Cel fără de trup, Care va lua trup din mine; ca prin această unire să ridice ca un puternic pe om la vrednicia cea dintâi.

Mărire… Și acum... versul 2.

Taina cea din veci se descoperă astăzi, şi Fiul lui Dumnezeu, fiu omului Se face; ca luând ce este mai rău, să-mi dea mie ce este mai bun. Amăgitu-s-a de demult Adam, poftind să fie Dumnezeu şi n-a fost. Iar Dumnezeu Se face om, ca să facă pe Adam Dumnezeu. Să se veselească făptura şi să salte firea, că Arhanghelul stă cu frică înaintea Fecioarei şi îi aduce bucurie împotriva întristării. Cel ce Te-ai făcut om pentru milostivirea milei, Dumnezeul nostru, mărire Ţie.

În timp ce se cântă Stihira, se deschid Ușile Împărătești, preotul primește cădelnița, și face Ieșirea, ocolind Sfânta Masă şi ieşind pe uşa dinspre miazănoapte. Se oprește în fața Ușilor Împărătești și spune, cu capul plecat, Rugăciunea Intratului:

Seara și dimineața și la amiază Te lăudăm, Te binecuvântăm, îți mulțumim și ne rugăm Ție, Stăpâne al tuturor: îndreptează rugăciunea noastră ca tămâia înaintea Ta, și nu pleca inimile noastre spre cuvinte sau gânduri viclene, ci ne mântuiește de toți cei ce vânează sufletele noastre. Că spre Tine sunt, Doamne, Doamne, ochii noștri, și întru Tine am nădăjduit, să nu ne rușinezi, Dumnezeul nostru.

Că Ție se cuvine toată mărirea, cinstea și închinăciunea, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preotul binecuvântează Intratul, spre Sfintele Uși, cădește iconostasul, apoi, după terminarea cântării Stihirii, spune cu glas înalt:

Înțelepciune, drepți!

Strana cântă sau rostește imnul:

Lumină lină a sfintei măriri a Tatălui ceresc, a Celui fără de moarte, a Celui sfânt, a Celui fericit, Isuse Hristoase! Venind la apusul soarelui, văzând lumina cea de seara, lăudăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Spiritul Sfânt, Dumnezeu. Vrednic eşti în toată vremea a fi lăudat de glasuri cuvioase, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce dai viaţă, pentru aceasta lumea Te măreşte!

Când începe să se cânte imnul Lumină lină, se aprind toate luminile în biserică.

Când imnul ajunge la cuvintele: lăudăm pe Tatăl…, atunci preotul cădește spre Sfânta Masă, și intră în altar.

Terminându-se cântarea imnului Lumină lină…, preotul din Sfintele Uși, zice:

P.: Să luăm aminte. Pace tuturor.

C.: Și spiritului Tău.

P.: Înțelepciune. Să luîm aminte.

Se cântă prohimenul zilei, vers 4:

C.: Îndurat şi milostiv este Domnul, îndelung-Răbdător şi mult-Milostiv (Ps. 102,8)

Stih: Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul şi toate cele dinlăuntrul meu, numele cel sfânt al Lui (Ps. 102, 1).

Îndurat şi milostiv este Domnul, îndelung-Răbdător şi mult-Milostiv.

D.: Înţelepciune.

C.: De la Facere (22,1-18), citire.

D.: Să luăm aminte.

După acestea, Dumnezeu a încercat pe Avraam şi i-a zis: «Avraame, Avraame!». Iar el a răspuns: «Iată-mă!».

Şi Dumnezeu i-a zis: «Ia pe fiul tău, pe Isaac, pe unicul tău fiu, pe care-l iubeşti, şi du-te în pământul Moria şi adu-1 acolo ardere de tot pe un munte, pe care ţi-1 voi arăta Eu».

Sculându-se deci Avraam dis-de-dimineaţă, a pus samarul pe asinul său şi a luat cu sine două slugi şi pe Isaac, fiul său; şi tăind lemne pentru jertfă, s-a ridicat şi a plecat la locul de care-i grăise Dumnezeu.

Iar a treia zi, ridicându-şi Avraam ochii, a văzut în depărtare locul acela.

Atunci a zis Avraam slugilor sale: «Rămâneţi aci cu asinul, iar eu şi copilul ne ducem până acolo şi, închinându-ne, ne vom întoarce 1a voi».

Luând deci Avraam lemnele cele pentru jertfă, le-a pus pe umerii lui Isaac, fiul său; iar el a luat în mâini foc şi cuţitul şi s-au dus amândoi împreună.

Atunci a grăit Issac lui Avraam, tatăl său, şi a zis: «Tată!». Iar acesta a răspuns: «Ce este, fiul meu?». Zis-a Isaac: «Iată, foc şi lemne avem; dar unde este oaia pentru jertfă?».

Avraam însă a răspuns : «Fiul meu, va îngriji Dumnezeu de oaia jertfei Sale!». Şi s-au dus mai departe amândoi împreună.

Iar dacă au ajuns la locul de care-i grăise Dumnezeu, a ridicat Avraam acolo jertfelnic, a aşezat lemne pe el şi, legând pe Isaac, fiul său, l-a pus pe jertfelnic, deasupra lemnelor.

Apoi şi-a întins Avraam mâna şi a luat cuţitul, ca să junghie pe fiul său.

Atunci îngerul Domnului a strigat către el din cer şi a zis: «Avraame, Avraame!». Răspuns-a acesta: «Iată-mă!». Iar îngerul a zis: «Să nu-ţi ridici mâna asupra copilului, nici să-i faci vreun rău, căci acum cunosc că te temi de Dumnezeu, şi pentru Mine n-ai cruţat nici pe singurul fiu al tău».

Şi ridicân-du-şi Avraam ochii, a privit, şi iată la spate un berbec încurcat cu coarnele într-un tufiş. Şi, ducându-se, Avraam a luat berbecul şi l-a adus jertfă în locul lui Isaac, fiul său.

Avraam a numit locul acela Iahve-Ire, adică, Dumnezeu poartă de grijă şi de aceea se zice astăzi: «în munte Domnul Se arată».

Şi a strigat a doua oară îngerul Domnului din cer către Avraam şi i-a zis:

«Juratu-M-am pe Mine însumi, zice Domnul, că de vreme ce ai făcut aceasta şi n-ai cruţat nici pe singurul tău fiu pentru Mine,

de aceea te voi binecuvânta cu binecuvântarea Mea, şi voi înmulţi foarte neamul tău, ca să fie ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării şi va stăpâni neamul tău cetăţile duşmanilor săi;

şi se vor binecuvânta prin neamul tău toate popoarele pământului, pentru că ai ascultat glasul Meu».

Se cântă al doilea prohimen, vers 4:

C.: Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut (Ps. 103,25).

Stih: Binecuvântează, suflete al meu pe Domnul, Doamne, Dumnezeul meu măritu-Te-ai foarte (Ps. 103,l)

Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut.

În timp ce se cântă prohimenul, preotul primeşte lumânarea (sau sfeşnicul cu lumânarea) şi cădelniţa şi stă în faţa Sfintei Mese. După ce s-a terminat de cântat prohimenul şi stihul, preotul spune cu glas înalt, făcând cruce cu lumânarea:

Înţelepciune. Drepţi!

Şi întorcându-se spre popor, face cruce cu lumânarea, spunând:

Lumina lui Cristos luminează tuturor!

Apoi, spune:

Înţelepciune.

Citeţul: De la Pilde (17,17-28 şi 18,1-5), citire:

Preotul: Să luăm aminte.

Prietenul (adevărat) iubeşte în orice vreme, iar în nenorocire el e ca un frate.

Omul fără pricepere se prinde prin dărnicia mâinii lui; el se pune chezaş pentru aproapele lui.

Cine iubeşte certurile, iubeşte păcatul; cel ce ridică glasul îşi iubeşte ruina.

Cel ce are o inimă vicleană nu află fericirea, şi cel ce are o limbă şireată dă peste necaz.

Cel ce dă naştere unui nebun va avea o mare supărare, şi părintele nu are nici o bucurie pentru un fiu sărit din minte.

O inimă veselă este un leac minunat, pe când un duh fără curaj usucă oasele.

Nelegiuitul primeşte daruri scoase (pe ascuns) din sân, ca să abată cărările dreptăţii.

Omul priceput are înaintea ochilor lui înţelepciunea, iar ochii celui nebun se uită la capătul pământului.

Feciorul nebun este necaz pentru tatăl lui şi amărăciune pentru maica lui.

Nu se cuvine să pui la plată pe omul drept, nici să osândeşti pe cei nevinovaţi din pricină că umblă drept.

Cel ce-şi stăpâneşte cuvintele sale are ştiinţă şi cel ce-şi ţine cumpătul este un om priceput.

Chiar şi nebunul, când tace, trece drept înţelept; când închide gura este asemenea unui om cuminte...

Cel ce se ţine deoparte caută să-şi mulţumească pornirea pătimaşă; împotriva oricărui sfat înţelept se porneşte.

Celui nebun nu-i place înţelepciunea, ci darea pe faţă a gândurilor lui.

Când vine cel nelegiuit, vine şi defăimarea şi odată cu ruşinea şi batjocura.

Vorbele (ieşite) din gura omului sunt ape fără fund; izvorul înţelepciunii este un şuvoi care dă peste maluri.

Nu este cu cale să cauţi la faţa celui fără de lege şi să nu faci dreptate celui drept la judecată.

Sfârşindu-se de citit paremia a 2-a, preotul se întoarce în faţa Sfintei Mese, având lumânarea şi cădelniţa. Se aşează în genunchi, şi odată cu el toţi credincioşii, cântând:

Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta. Ridicarea mâinilor mele, ardere de seară.

Preotul se ridică, şi odată cu el şi credincioşii din partea dreaptă a navei bisericii. Preotul, cădind, rămâne tot în faţa Sfintei Mese până ce strana dreaptă cântă: