"... prețuiți întotdeauna timpul petrecut cu Domnul: Sfânta Liturghie, Cuvântul lui Dumnezeu, rugăciunea și acele momente în care puteți rămâne în prezența Sa cu inima simplă a ucenicului care se lasă iubit de Domnul său. Slujirea noastră izvorăște de acolo. Iar când inima rămâne aproape de El, și slujirea devine mai senină, mai liberă și mai rodnică."
Acest îndemn a fost adresat de Papa Leon al XIV-lea episcopilor participanți la cursul de formare intitulat "Episcopii, slujitori ai comuniunii în Biserică și în lumea de astăzi", organizat de Departamentele pentru Episcopi, pentru Bisericile Orientale și pentru Evanghelizare – Secțiunea Primă Evanghelizare și Noi Biserici Particulare.
Întâlnirea Sfântului Părinte cu episcopii a avut loc joi, 10 septembrie a.c., în Aula Sinodului. Cu referire la cursul de formare, pontiful a spus: "Ați trăit o experiență unică de fraternitate: împreună ați ascultat, v-ați rugat, ați celebrat Sfânta Liturghie și ați împărtășit speranțele și visurile pe care le purtați în inimă pentru Bisericile pe care Domnul tocmai le-a încredințat îngrijirii voastre de păstori. Toate acestea vă vor ajuta să vă amintiți un lucru foarte simplu și prețios: niciun episcop nu merge singur".
Împărtășind câteva reflecții pe tema: "Episcopii, slujitori ai comuniunii în Biserică și în lumea de astăzi", Papa Leon a spus: "În primul rând, să rămânem alături de Isus. Dintre multele lucruri pe care veți fi chemați să le faceți ca episcopi, acesta este cel mai important. Suntem episcopi, dar suntem în primul rând ucenici. Pentru a vorbi despre El, trebuie să rămânem alături de El; pentru a-i călăuzi poporul, trebuie să ne lăsăm călăuziți de El în fiecare zi, zi de zi. 'A ales doisprezece', ne spune Evanghelia după Sfântul Marcu, 'pe care i-a numit apostoli, ca să fie cu El și ca să-i trimită să predice' (Marcu 3,14). Aceasta este porunca Evangheliei: să rămânem alături de El și, de la El, să fim trimiși. Să nu uităm niciodată acest lucru. Așadar, prețuiți întotdeauna timpul petrecut cu Domnul: Euharistia, Cuvântul lui Dumnezeu, rugăciunea și acele momente în care puteți rămâne în prezența Sa cu inima simplă a ucenicului care se lasă iubit de Domnul său. Slujirea noastră izvorăște de acolo. Iar când inima rămâne aproape de El, și slujirea devine mai senină, mai liberă și mai rodnică".
Un al doilea aspect evidențiat de pontif și formulat sub forma unui îndemn: "să avem inima lui Isus, Păstorul cel Bun, o inimă îndreptată în întregime spre Tatăl și, tocmai de aceea, dăruită în totalitate fraților", pontiful a amintit: "Isus spune: Eu sunt Păstorul cel Bun. Păstorul cel Bun își dă viața pentru oi (Ioan 10,11). Iată modelul nostru. Episcopul este un om care învață în fiecare zi să-și iubească tot mai mult poporul: să cunoască bucuriile și durerile oamenilor săi, să le împărtășească visurile, să se bucure văzând cum cresc comunitățile. Veți hirotoni preoți și diaconi, veți întâlni tineri plini de entuziasm, veți vedea generozitatea tăcută a atâtor călugări, călugărițe, misionari, catiheți și familii, și veți descoperi tot mai mult cât de frumos este Poporul lui Dumnezeu. Iubiți oamenii pe care Domnul vi i-a încredințat. Învățați-le numele, ascultați-le poveștile, intrați, când puteți, în casele lor, rugați-vă împreună cu ei. Mai ales în Bisericile tinere, de multe ori prezența episcopului spune foarte multe, chiar înaintea cuvintelor sale. O vizită, o binecuvântare, timpul acordat unui preot, ascultarea unei familii, dialogul cu un tânăr: acestea sunt gesturi mici, dar pot rămâne în sufletul unei persoane pentru toată viața".
Cu referire la grija pastorală, o altă caracteristică a episcopului, grija pastorală – sollicitudo pastoralis – Papa a evidențiat că aceasta "nu înseamnă pur și simplu a avea multe responsabilități". "Este ceva mai profund" – a explicat – "înseamnă să-ți porți poporul în inimă. Sfântul Paul o numea grija mea zilnică (2 Corinteni 11,28) preocuparea pentru toate Bisericile. Astfel, Biserica către care ați fost trimiși devine din ce în ce mai mult parte din viața voastră, aproape o parte din voi înșivă. Aceasta este esența paternității episcopale: a avea un suflet mare, suficient de mare încât să facă loc tuturor, purtându-i în sine pe propriii fii și prezentându-i în fiecare zi Domnului în rugăciune. Papa Francisc amintea că "apropierea este una dintre trăsăturile lui Dumnezeu față de poporul Său" (Omilia cu ocazia centenarului nașterii Sfântului Ioan Paul al II-lea, 18 mai 2020). Și tocmai adresându-se episcopilor din cadrul Cursului de formare, la 12 septembrie 2019, spunea: 'Noi existăm pentru a face palpabilă această apropiere'. Ce cuvinte prețioase pentru noi! Fie ca oamenii să simtă, prin prezența noastră, ceva din tandrețea și paternitatea lui Dumnezeu! Și acest lucru este valabil în mod special pentru preoți.
În acest sens, dragi frați, vă recomand să-i iubiți pe preoții voștri. Fie ca ei să găsească în fiecare dintre voi un tată și un frate. Ascultați-i, încurajați-i, rugați-vă pentru ei, bucurați-vă pentru binele pe care îl fac și însoțiți-i cu încredere în slujirea lor. Acordați o atenție deosebită celor în vârstă și bolnavi. Faceți-i să simtă că sunt prețioși, că Biserica le este recunoscătoare și că Episcopul nu îi uită. Uneori este suficient un telefon, o vizită, un cuvânt afectuos din partea voastră".
Pontiful a amintit de asemenea sintagma de origine augustiniană amoris officium, explicând că slujirea episcopilor este o slujire a iubirii. "Predicarea noastră" – a spus – "este un act de iubire, la fel ca și ascultarea, rugăciunea, discernământul, timpul dedicat oamenilor, prezența. Este vorba de caritatea pastorală, care îi permite lui Cristos, Păstorul, să ajungă la poporul pe care El îl iubește prin intermediul persoanei noastre neînsemnate.
Trăim într-o epocă a schimbărilor rapide. Dezvoltarea tehnologiilor de comunicare și a inteligenței artificiale a deschis posibilități pe care, până acum câțiva ani, nici măcar nu ni le-am fi imaginat. Dar, cu siguranță, ele nu pot elibera umanitatea de păcat și de consecințele sale: crizele prin care trece aceasta o demonstrează în mod tragic. Într-un scenariu complex și, în anumite privințe, neliniștitor precum cel actual, Biserica a sărbătorit anul trecut Jubileul speranței. Poate pentru că trăiește în afara lumii? Dimpotrivă, pentru că este trimisă de Cristos, cel mort și înviat, să vestească tuturor Evanghelia mântuirii. Iar noi, episcopii, suntem primii destinatari ai acestei misiuni.
Iar noi, episcopii, suntem primii destinatari ai acestei misiuni. Prin enciclica Magnifica humanitas, consider că am oferit, în primul rând păstorilor Bisericilor, o viziune și o metodă pentru a face față marii provocări a protejării umanității în era inteligenței artificiale. Vă încurajez să promovați în diecezele voastre procese de reflecție și dialog, pentru a-i forma și susține pe cei care doresc să se angajeze în slujba civilizației iubirii".
O slujire a iubirii
