În după amiaza zilei de luni, 2 noiembrie 2026, când Biserica celebrează Pomenirea tuturor credincioșilor răposați, la ora Romei 16.00, papa Leon al XIV-lea a mers la cimitirul roman ”Verano”, unde a prezidat Sfânta Liturghie cu participarea a sute de credincioși.
”Fericirile reprezintă calea unei vieți depline și împlinite, atât acum, cât și pentru veșnicie. Știm că, atunci când le auzim proclamate în cadrul Liturgiei, Domnul Înviat este cel care ne vorbește. Și această vestire a mântuirii, care sunt Fericirile, răsună cu o forță spirituală aparte într-un cimitir, care este ca un prag între viața de aici și cea de dincolo, între existența pământească și viața de dincolo care ne așteaptă. Isus cel Înviat ne spune: fericiți sunt cei care trăiesc urmând această cale, căci a lor este Împărăția cerurilor”, a spus papa Leon al XIV-lea în omilia Sfintei Liturghii pe care a prezidat-o luni, 2 noiembrie 2026, la ora locală 16.00, la cimitirul roman ”Verano”, zi în care Biserica celebrează anual Pomenirea tuturor credincioșilor răposați.
Vă oferim aici, în traducerea noastră de lucru, omilia Sfântului Părinte de la Celebrarea Euharistică prezidată la cimitirul roman Verano, din 2 noiembrie 2026:
«Dragi frați și surori,
ne-am adunat pentru a celebra Euharistia în acest loc de rugăciune și de memorie, de afecțiune și de speranță. O oferim pentru odihna credincioșilor răposați, în mod deosebit, pentru cei care își dorm somnul de veci aici și pentru cei pe care fiecare dintre noi îi poartă în inimă.
Pomenirea credincioșilor răposați, imediat după Solemnitatea tuturor Sfinților, orientează această rugăciune a noastră. Ne adresăm Tatălui din ceruri, pentru ca viața de sfințenie și de fericire, de care se bucură deja atât de mulți dintre fiii și fiicele sale, să cuprindă sufletele tuturor celor care dorm somnul păcii.
Credința noastră este luminată de Cuvântul care a fost proclamat, care ne întărește încrederea în mâinile lui Dumnezeu. Acestea — ne amintește Cartea Înțelepciunii — sunt capabile să ocrotească în mod eficient sufletele celor drepți: ”și niciun chin nu se va atinge de ele” (Înțelepciunea 3,1). Aceasta este promisiunea mântuirii, care, mai ales în această zi, devine inima rugăciunii pe care o înălțăm către Domnul vieții pentru toți credincioșii răposați.
Mâinile sale paterne și sigure să-i ocrotească în veci, astfel încât să se poată bucura pe deplin de acea apartenență reciprocă și vitală, pe care Domnul o promite poporului său în Cartea Apocalipsei: ”Ei vor fi poporul lui și el, Dumnezeu cu ei, va fi Dumnezeul lor” (Apocalipsul 21, 3). Rugăciunea noastră să mijlocească pentru ca această comuniune veșnică a vieții să se înfăptuiască, promisă de Păstorul cel Bun oilor sale, care nu vor pieri niciodată și pe care nimeni nu le va răpi din mâna sa (cf. Ioan10, 28).
Preaiubiților, am ascultat Evanghelia Fericirilor (Matei 5, 1-12). Ele sunt ca un autoportret al lui Isus, pe care El însuși îl prezintă ucenicilor săi, proclamând: ”Fericiți sunteți!” (v. 11). Fericirile reprezintă calea unei vieți depline și împlinite, atât acum, cât și pentru veșnicie. Știm că, atunci când le auzim proclamate în cadrul Liturgiei, Domnul Înviat este cel care ne vorbește. Și această vestire a mântuirii, care sunt Fericirile, răsună cu o forță spirituală aparte într-un cimitir, care este ca un prag între viața de aici și cea de dincolo, între existența pământească și viața de dincolo care ne așteaptă. Isus cel Înviat ne spune: fericiți sunt cei care trăiesc urmând această cale, căci a lor este Împărăția cerurilor.
Dintre cele opt Fericiri din Evanghelia după Matei, există una care, astăzi, ne privește într-un mod aparte: ”Fericiți cei care plâng, pentru că ei vor fi mângâiați!” (Matei 5, 4). În acest moment, dorim să ne rugăm pentru toți cei care au pierdut recent o persoană dragă; în special pentru cei cărora le-a fost smulsă de violența absurdă a războiului. Lacrimile atâtor mame, atâtor copii și atâtor vârstnici să atingă conștiințele celor care au puterea de a face să tacă armele!
În al optulea centenar al morții sfântului Francisc din Assisi, este firesc să amintim de ”fericirea” pe care el a adăugat-o la Cântecul creaturilor atunci când a înțeles că sfârșitul îi era aproape: ”Preamărit să fii, Domnul meu, pentru sora noastră, moartea trupească, / de care nici un om viu nu poate scăpa: / vai celor care mor în păcat de moarte; / fericiți cei pe care îi va găsi împlinindu-Ți preasfânta voia Ta, / căci cea de-a doua moarte nu le va face niciun rău”.
Dragi frați și surori, credința în Cristos ne spune că legătura noastră cu credincioșii răposați nu este întreruptă, ci transformată. Prin rugăciunea pentru sufletul celor răposați, îi însoțim pe cei dragi nouă spre comuniunea deplină cu Domnul, acea comuniune pe care, încă de aici, din Sacramentul Euharistiei, o putem pregusta în mod real. Însuflețiți de această credință, plină de speranță, să ne continuăm drumul pământesc, așteptând ziua în care El va șterge orice lacrimă, când ”moarte nu va mai fi. Nu va mai fi nici plâns, nici țipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut” (Apocalips 21, 4)».
