Astăzi se împlinesc 25 de ani de când Monseniorul Gheorghe Surdu a fost chemat la Domnul – preot și mărturisitor, fondator al Misiunii Greco-Catolice Române din Paris și slujitor devotat al Parohiei „Sfântul Gheorghe” din rue Ribera, loc devenit, prin har și jertfă, o adevărată casă spirituală pentru atâția români aflați departe de țară.
Născut la 11 iunie 1914, în Boianul Sibiului, viața sa s-a înscris sub semnul unei fidelități neclintite. În anii tulburi de după cel de-al Doilea Război Mondial, a înțeles, cu o intuiție aproape profetică, nevoia unei prezențe ecleziale românești în inima Occidentului. Astfel a luat naștere, în 1946, Misiunea din Paris – nu doar un spațiu liturgic, ci un loc de refacere sufletească, de comuniune și de păstrare a identității pentru cei marcați de drama exilului.
Încercările nu au întârziat. Întors în țară, a cunoscut persecuția regimului comunist, anii de detenție și marginalizarea, purtate toate cu demnitatea tăcută a celui care nu-și negociază credința. A rămas statornic, asemenea unei candele care arde în ascuns, dar nu se stinge.
După 1989, Providența l-a readus la Paris, unde, între 1991 și 2001, a reluat slujirea ca rector al Misiunii. Cu aceeași discreție și fermitate, a consolidat o comunitate care avea să devină un reper durabil al prezenței românești în Biserica universală. În ultimii săi ani de viață, i-a fost alături, ca preot și colaborator apropiat, Pr. Claudiu-Lucian Pop, devenit ulterior parohul acestei comunități și astăzi Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, semn viu al continuității unei misiuni care depășește o generație.
Moștenirea Monseniorului Gheorghe Surdu nu se măsoară doar în ziduri sau instituții, ci mai ales în oamenii pe care i-a întâmpinat, i-a adunat și i-a sprijinit cu o inimă de păstor. Mulți dintre credincioșii pe care i-a primit odinioară, în anii grei ai începuturilor și ai exilului, formează astăzi comunități vii în jurul Parisului și nu numai, purtând mai departe credința și identitatea pe care el le-a întărit cu discreție și jertfă. În tăcerea rugăciunii, în fidelitatea slujirii și în iubirea pentru Biserică și neam, el rămâne prezent în această „insulă românească” din inima Parisului, zidită din credință și luminată de speranță. Astăzi, în parohia din Paris, se va celebra un parastas în memoria sa.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
ACC
