Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


9 - = 7
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

PS Mihai la Academia Română cu ocazia comemorării lui Iuliu Maniu

 
PS Mihai la Academia Română cu ocazia comemorării lui Iuliu Maniu
  • 04 Feb 2023
  • 965

Cu două zile înaintea împlinirii a 70 de la trecerea în eternitate a „Sfinxului de la Bădăcin” în închisoarea de la Sighet, Preasfințitul Mihai a participat la Ședința dedicată lui Iuliu Maniu la Academia Română și a ținut prelegerea cu titlul „Iuliu Maniu – morala patriotismului”. PS Mihai a început prin a transmite salutările, urările de bine și binecuvântarea Preafericirii Sale Arhiepiscopul major al Bisericii Greco-Catolice cu centrul la Blaj, Cardinalul Lucian Mureșan, pe care l-a reprezentat la eveniment.

„Evocându-l pe Iuliu Maniu nu-i putem înțelege personalitatea fără amprenta morală creștină”, a arărat PS Mihai. „A fost un credincios îndatorat Bisericii sale greco-catolice. Biserica îi rămâne datoare, la rândul ei, pentru mărturia, dincolo de suferință și moarte, a năzuinței devotamentului său creștin. Alegerile lui Iuliu Maniu și nu în ultimul rând felul său de a muri, confirmă faptul că un om se poate înscrie în slujba celorlalți dacă își păstrează crezul interior. Ca să te identifici până la moarte cu țelul tău nu reziști prin filosofie și nu vei muri pentru acel tip de libertate pe care o definește statul.” (text integral)

Acțiunea organizată la inițiativa Institutului pentru studiul totalitarismului, a directorului Prof. Florin Abraham, a fost moderată de Acad. Georgeta Filitti. Au vorbit, pe lângă PS Sa și prof. Abraham, președintele CNSAS – prof. Constantin Buchet, și directorul Bibliotecii naționale a României, Prof. Adrian Cioroianu.

La sfârșitul manifestării pentru a cinsti memoria marelui om politic, în cadrul parteneriatului instituțional agreat cu Academia Română și cu Muzeul Național al Literaturii Române, Romfilatelia a fost invitată să lanseze produsul filatelic dedicat ilustrei sale personalităţi, intitulat „Iuliu Maniu,150 de ani de la naștere”.

A fost remarcată prezența prof. Ioan Scurtu, autorul monografiei clasice despre Iuliu Maniu, fost director al Arhivelor Statului, și a domnului Emil Constantinescu, fost președinte al României.



Sursa:episcopiabucuresti.ro

Știri din aceeași categorie