Duminica Învierii fiicei lui Iair
Isus se întoarce din regiunea Gadarenilor, după ce a alungat legiunea de demoni din viața unuia dintre ei. Dar cum împreună cu legiunea, oamenii își pierd și porcii, ies cu toții în fața Mantuitorului pentru a-l ruga să plece de la ei. Dumnezeu respectă dintotdeauna libertatea oamenilor și de aceea Isus pleacă de la ei și se întoarce de cealaltă parte a lacului, unde întâlnește o altă mulțime. De această dată este așteptat, dorit, așa cum ne spune și evanghelia. Acesta este de fapt și primul pas în credință: dorința interioară și așteptarea, ca premize ale unei întâlniri cu Dumnezeu. Pasul următor este cel pe care îl face femeia bolnavă, atingându-se de haina Mântuitorului. O atingere plină de încredere în puterea vindecătoare a lui Isus. O atingere diferită de cea a mulțimii, care îl îmbrâncește pe Fiul lui Dumnezeu. Nu toți sunt însă dispuși să facă acest ulterior pas în credință, mulți rămânând doar prin preajmă curioși probabil să vadă ce minuni se mai întâmplă, dar fără a se apropia cu adevărat, fără a dori cu adevărat ca viața lor să se atingă de Dumnezeu.
La fel se întâmplă de multe ori și în viața noastră. Ne apropiem de Biserică, trupul mistic al lui Cristos, însă nu întotdeauna dorim să ne lăsăm cu adevărat atinși de Isus. Fiecare fărâmă de har are în sine puterea să ne schimbe cu totul, să oprească scurgerile de viață ale sufletului nostru. Însă la fel ca sămânța aruncată din abundență, harul are nevoie de pământul bun, fără spinii grijilor, fără pietrele superficialității. Doar când rugăciunea va deveni dialog vital cu Dumnezeu, iar sacramentele Bisericii atingerea plină de încredere a Cămășii lui Cristos, viața noastră se va schimba cu adevărat.
Aceeași diferență, ca cea dintre atingere și îmbulzeală o vedem și în cazul lui Iair. Există din nou o mulțime care-l întâmpină, însă cu râsetele și batjocurile celor care par să facă parte din alaiul morții, convinși că nimeni și nimic nu poate birui o astfel de concluzie tragică a vieții. Isus îi scoate afară din casă fără jumătăți de măsură. Cam așa ar trebui să procedăm și noi, scoțând din casa sufletului nostru tot ceea ce are miros de moarte, chiar dacă se ascunde sub înfățișarea interesantă a unor gânduri, sentimente ori aparențe de profunzime intelectuală. Aceasta este de fapt și invitația pe care o ascultăm la fiecare Sfânta Liturghie: "toată grija cea lumească de la noi să o lepădam". Odată ce casa e liberă de astfel de musafiri nedoriți, atingerea lui Cristos redă viață celei ce părea fără nici o speranță, și noua împreună cu ea. Să căutăm zi de zi această eliberatoare atingere, exorcizând din sufletele noastre teama de moarte și disperarea: Isus este viața și speranța noastră!
PS Claudiu
Episcopul Eparhiei de Cluj-Gherla
Lc 8,41-56
În vremea aceea a venit la Isus un bărbat, al cărui nume era Iair şi care era mai-marele sinagogii. Şi căzând la picioarele lui, Îl ruga să intre în casa Lui, căci avea numai o fiică, ca de doisprezece ani şi ea era pe moarte. Şi pe când se ducea El, mulţimile Îl împresurau. Şi o femeie, care de doisprezece ani avea scurgere de sânge şi cheltuise cu doctorii toată averea ei, şi de nici unul nu putuse să fie vindecată, apropiindu-se pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui şi îndată s-a oprit curgerea sângelui ei. Şi a zis Isus: Cine este cel ce s-a atins de Mine? Dar toţi tăgăduind, Petru şi ceilalţi care erau cu El, au zis: Învăţătorule, mulţimile Te îmbulzesc şi Te strâmtorează şi Tu zici: Cine este cel ce s-a atins de mine? Iar Isus a zis: S-a atins de Mine cineva. Căci am simţit o putere care a ieşit din Mine. Şi, femeia, văzându-se vădită, a venit tremurând şi, căzând înaintea Lui, a spus de faţă cu tot poporul din ce cauză s-a atins de El şi cum s-a tămăduit îndată. Iar El i-a zis: Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace. Şi încă vorbind El, a venit cineva de la mai-marele sinagogii, zicând: A murit fiica ta. Nu mai supăra pe Învăţătorul. Dar Isus, auzind, i-a răspuns: nu te teme; crede numai şi se va izbăvi. Şi venind în casă n-a lăsat pe nimeni să intre cu El, decât numai pe Petru şi pe Ioan şi pe Iacov şi pe tatăl copilei şi pe mamă. Şi toţi plângeau şi se tânguiau pentru ea. Iar El a zis: Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme. Şi râdeau de El, ştiind că a murit. Iar El, scoţând pe toţi afară şi apucând-o de mână, a strigat, zicând: copilă, scoală-te! Şi spiritul ei s-a întors şi a înviat îndată; şi a poruncit El să i se dea să mănânce. Şi au rămas uimiţi părinţii ei. Iar El le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a întâmplat.
