În ziua de 7 septembrie s-au împlinit 155 de ani de la trecerea la cele veșnice a Vlădicului Alexandru Sterca Șuluțiu, primul Mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică. Momentul a fost marcat în Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj printr-o slujbă religioasă de pomenire oficiată de Părintele Cristian Rus, Protopop de Blaj, Părintele Ioan Fărcaș, Părintele Daniel Câmpean și Părintele Ilie Hrișcă. Despre personalitatea, viața și activitatea vrednicului de pomenire Mitropolit Alexandru Sterca Șuluțiu a vorbit domnul inginer Ioan Comșa, vicepreședinte AGRU Blaj.
Manifestarea comemorativă, organizată de Parohia I Blaj și AGRU Blaj, se înscrie într-o serie de acțiuni prin care se dorește evocarea periodică a tuturor Episcopilor și Mitropoliților Blajului spre cinstire și aducere aminte. (I. M.)
*
Alexandru Sterca Șuluțiu s-a născut la 15 februarie 1794 la Abrud, în familia nobiliară Sterca-Șuluțiu de Cărpiniș. Studiile gimnaziale le-a făcut la Zlatna, iar liceul și Teologia, la Blaj. După ce s-a căsătorit la 8 noiembrie 1814 cu o descendentă a altei familii nobiliare românești din Munții Apuseni, Ana Aron de Bistra, a devenit preot greco-catolic în data de 6 decembrie 1816. După doar patru ani de căsnicie, a rămas văduv, fără să aibă copii. Cariera preoțească și-o începe încredințându-i-se funcția de capelan, după care este numit paroh și protopop de Bistra. În anul 1836 a fost transferat ca preot paroh și protopop în Șimleu și vicar foraneu de Șimleul Silvaniei, unde a rămas până la alegerea episcopală.
În perioada 1836-1850 cât timp a fost vicar al Sălajului, a zidit un local de școală în care au predat dascăli români, o casa vicarială și a început zidirea unei biserici. În cele 144 de parohii din subordine a sprijinit înființarea de școli românești confesionale unite cărora le-a adus cărțile necesare de la Blaj. Cu demnitate și curaj, a refuzat să depună jurământul față de „Unio Trium Nationum”, prin care era asuprită națiunea română și, printr-un discurs rostit în 1838, a condiționat acest jurământ de acordare de drepturi egale pentru români cu ungurii, sașii și secuii, ceea ce guvernul nu a acceptat.
După moartea Episcopului Ioan Lemeni, s-a ținut la Blaj un sinod electoral, în cadrul căruia Alexandru Sterca-Șuluțiu a obținut 98 de voturi din 209 și a fost ales episcop. Confirmat de împărat și numit de Papă în 18 noiembrie 1850, a fost sfințit de către episcopul Vasile Erdeli în data de 22 iulie 1851, în Catedrala „Sfântul Nicolae” din Oradea.
Una din marile dorințe ale Episcopului Alexandru Sterca Șuluțiu, exprimată și la adunarea de pe Câmpia Libertății de la Blaj din 1848, a fost restaurarea Mitropoliei Române. A fost sprijinit în acest sens de Episopul Vasile Erdeli de Oradea, care a făcut intervenții și a stăruit pe lângă cercurile competente. În conferința de la Viena din decembrie 1850, la care au luat parte printre alții arhiepiscopul de Strigoniu, Scitovski, Vasile Erdeli, episcopul de Oradea, Alexander von Bach, ministrul de interne, s-a aprobat restaurarea Mitropoliei Române. Împăratul a confirmat această decizie, iar Papa Pius al IX-lea a dat Bula Ecclesiam Christi ex omni lingua din decembrie 1853 prin care a scos Episcopia de Alba Iulia și Făgăraș de sub jurisdicția Arhiepiscopiei din Strigoniu și a ridicat-o la demnitatea de Arhiepiscopie și Mitropolie, având ca sufragane Episcopia de Oradea-Mare și cele două episcopii nou înființate, de Gherla și Lugoj. Astfel, Alexandru Sterca Șuluțiu devine totodată Arhiepiscop și Mitropolit al Bisericii Române Unite, cu sediul la Blaj. Pe 28 octombrie 1855 a fost instalat în noua calitate printr-o mare solemnitate desfășurată la Blaj în prezența Nunțiului apostolic de la Viena, Cardinalul Michele Viale-Prela și a guvernatorul Transilvaniei.
Ca urmare, Capitlul eparhial, înființat de episcopul Ioan Bob, cu șapte canonici, a fost ridicat la rangul de Capitlu mitropolitan, fiind completat cu încă trei canonici.
Mitropolitul Sterca-Șuluțiu s-a preocupat de reorganizarea tuturor școlilor din arhidieceză, susținând promovarea limbii române în toate domeniile vieții sociale. La propunerea și insistențele Mitropolitului Alexandru Sterca Șuluțiu, Împăratul a aprobat constituirea în 1861 a asociației „Astra”, la Sibiu, asociație care a contribuit din plin la unitatea culturală și politică a poporului român. Ca membru fondator, a contribuit cu 2000 de florini la fondul asociației, dublu față de ceilalți membrii fondatori, dar a refuzat președinția, propunând pe Andrei Șaguna ca președinte și pe Timotei Cipariu ca vicepreședinte. Alexandru Sterca-Șuluțiu a finanțat, cu veniturile obținute din domeniile familiei sale, precum și din profiturile obținute din minele de aur din Munții Apuseni pe care le moștenise, mai multe școli și organizații culturale pentru românii ardeleni.
În anul 1856, Curtea din Viena a încheiat cu Sfântul Scaun un Concordat prin care se putea amesteca în viața spirituală a românilor. Mitropolitul s-a opus cu hotărâre când i s-a propus schimbarea ritului oriental cu cel latin și a păstrat cu sfințenie puritatea ritului Răsăritean și canoanele Bisericii Răsăritului.
La conferința regnicolară (privitoare la țară) din 11/13 februarie 1861 de la Alba Iulia, Mitropolitul Șuluțiu a ținut un discurs magistral în limba română, nerespectând protocoalele impuse de oficialitățile maghiare, în care a respins unirea Ardealului cu Ungaria și legea electorală din 1848 prin care nu se recunoșteau drepturile națiunii române. Pentru acest discurs, a fost numit de Dumitru Brătianu, C. A. Rosetti, Mihail Kogălniceanu și Vasile Alecsandri, „Sfântul neamului”.
Pe timpul cât a condus Biserica Română Unită, s-a preocupat intens de dezvoltarea învățământului, prin pregătirea viitorilor învățători în Preparandia din Blaj, înființată de el în 1865, de tipărirea de manuale, reviste școlare, construirea de noi localuri de școli, instruirea tineretului și educarea lui în spiritul idealurilor naționale.
În timpul vieții a primit multe distincții și titluri: Crucea de Cavaler al Ordinului Imperial Franz Joseph ,în 1850, Comandor al Ordinului Imperial Leopold, în 1851, Prelat al Sfinției Sale Papa Pius al IX-lea, în 1855, Asistent al Tronului Pontifical și conte de Roma, în 1855, Consilier secret Imperial, în 1856, Ordinul Imperial Austriac al Coroanei de Fier clasa I-a, în 1860.
Deviza după care a trăit a fost „Trăiesc pentru Națiune, ca să pot muri pentru ea!”. A lăsat mari fundații Bisericii și națiunii române.
Moare în 7 septembrie 1867 și este înmormântat la Blaj, în cimitirul „Bisericuței grecilor”, pe piatra funerară fiind scris: „Numai moartea mă desparte de națiune”.
