Cât de mult ar trebuie să pătrundă în inima păstorilor Bisericii acest pasaj al Sfintei Scripturi ce ni-l prezintă pe Mântuitorul nu ca pe un distribuitor de haruri și minuni care își face datoria și apoi pleacă mai departe, ci ca pe un Păstor iubitor apropiat de turma lui, atent nu doar la marile suferințe, ci și la cele mai mărunte, atât de naturale, precum foamea. Ucenicii sunt tentați să se spele pe mâini și să-i trimită pe oameni să-și caute de mâncare. Și de fapt, chiar având toată bunăvoința din lume, ce ar putea face doisprezece bieți oameni în fața celor cinci mii, în afară de femei și copii? Aici regăsim o tentație constantă, ce ne privește pe toți: aceea de a considera vocația noastră de creștini ca pe o muncă normată. În momentul în care mi-am făcut orele necesare, biroul se închide până a doua zi dimineață. În mod cert, tuturor ne vin în minte exemple negative în acest sens. Îmi aduc aminte și eu de cineva care mergând să se spovedească la o mănăstire, a fost întrebat dacă are programare… Atenția pe care Isus o arată în evanghelie față de cei veniți să-l întâlnească este menită să ne convertească inimile. Fiindcă și astăzi, Mântuitorul are nevoie de ochii nostri, mâinile și picioarele noastre pentru a-i atinge pe cei care îl caută. Pasajul evanghelic pe care tocmai l-am citit ne indica voalat acest lucru atunci când ne spune că Isus nu oferă direct pâinile și peștii mulțimii, ci le dă apostolilor și apostolii le dau mai departe oamenilor. Multe dintre atențiile și harurile pe care Dumnezeu vrea să le dăruiască, au și astăzi același parcurs.
Isus așează mulțimea pe iarbă în grupuri care ne duc cu gândul la felul în care era organizat poporul lui Israel în timpul Exodului, a ieșirii din Egipt. Este semnul că poporul ce îl urmează pe Fiul lui Dumnezeu este chemat să iasă din lumea aceasta, într-un nou Exod, continuu, până la sfârșitul acestei vieți. Suntem chemați să ieșim din logica lumii în care trăim, din valorile diferite de cele ale Împărăției, din banchetele ei atunci când acestea duc la moarte. Să nu uităm că relativ aproape de locul și timpul înmuțiri păinilor, ale loc banchetul lui Irod, cel în care se hotărăște și se împlinește moartea lui Ioan Botezătorul. Isus se depărtează de acest banchet și noi suntem chemați să-L urmăm pentru a descoperi adevărata hrană, care nu se fură și nu este dătătoare de moarte, precum cea procurată prin neascultarea lui Adam. Hrana Fiului se primește în dar de la Tatăl, împreună cu binecuvântarea și este dătătoare de viață. Cum să nu recunoaștem în pâinea evangheliei de astăzi, pâinea euharistică pe care o primim la fiecare Sfântă Liturghie, cea pe care preotul, în numele lui Isus o ridică înspre Tatăl, o binecuvântează, o frânge și o împarte tuturor?
Problema principală rămâne cea a libertății noastre: ce banchet vom alege?
PS Claudiu
Episcopul Eparhiei de Cluj-Gherla
Ev Mt 14,14-22
Şi ieşind Isus, a văzut mulţime mare şi I S-a făcut milă de ei şi a vindecat pe bolnavii lor. Iar când s-a făcut seară, ucenicii au venit la El şi I-au zis: locul este pustiu şi vremea iată a trecut; deci, dă drumul mulţimilor ca să se ducă în sate, să-şi cumpere mâncare. Isus însă le-a răspuns: n-au trebuinţă să se ducă; daţi-le voi să mănânce. Iar ei I-au zis: Nu avem aici decât cinci pâini şi doi peşti. Şi El a zis: aduceţi-Mi-le aici. Şi poruncind să se aşeze mulţimile pe iarbă şi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi privind la cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii mulţimilor. Şi au mâncat toţi şi s-au săturat şi au strâns rămăşiţele de fărâmituri, douăsprezece coşuri pline. Iar cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii. Şi îndată Isus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui, pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor.
