"Vă cer iertare în numele creștinilor care v-au rănit, ignorat și umilit": astfel s-a adresat papa Francisc săracilor, într-un mesaj video înregistrat, ca răspuns la invitația primită de la asociația “Fratello” care se ocupă de persoanele nevoiașe. Mesajul a fost transmis duminică, 14 noiembrie, când s-a celebrat Ziua mondială a săracilor. “Locul celor săraci” – spune papa Francisc în mesaj – „nu este la ușile bisericilor, ci în inima Bisericii”.
Pontiful a evidențiat în primul rând situațiile dificile și dureroase, uneori insuportabile cu care se confruntă deseori persoanele sărace din punct de vedere material și le-a cerut celor săraci iertare în numele tuturor creștinilor care i-au rănit, ignorat și umilit.
“Mulți dintre voi suferiți în închisoare, în cartiere mărginașe, într-un pat de spital, în cele mai sărace cartiere, abandonați, izolați și, uneori, chiar într-o situație de război pe care nu l-ați căutat, care v-a fost impus. Unii dintre voi nu mai au astăzi nimic, nu știți dacă veți mânca în seara asta, nu știți unde veți dormi” – a spus papa Francisc, exprimându-și totodată intensa bucurie pentru ziua dedicată persoanelor nevoiașe, prin cuvintele: "Cât de fericit sunt să fiu cu voi în această zi! Mă simt foarte aproape de voi; vreau să reamintesc tuturor cât de mult ne iubește Dumnezeu și cât de mult vă iubește Dumnezeu pe voi!”
Sfântul Părinte a îndemnat totodată la conștientizarea faptului că Isus a venit pentru cei săraci, neînsemnați, bolnavi, necăjiți, de aceea a subliniat importanța de a ne recunoaște starea de sărăcie, de lipsuri, pentru a-l lăsa pe Dumnezeu să pătrundă în această condiție și să ne umple de iubirea sa.
Sfântul Părinte a adresat tuturor îndemnul de a deveni săraci în propriile inimi, de a ne dezbrăca de ceea ce posedăm sau credem că posedăm, de păcatul nostru, pentru a-i ingădui lui Dumnezeu să vină și să ne umple de iubirea sa, spunând: “Fie ca Domnul să ne ajute să devenim foarte mici, pentru ca El să poată fi mare în noi, mare!” -
Pontiful le-a spus celor nevoiași că sunt comoara Bisericii, locul lor nefiind la ușa bisericilor, ci în inima Bisericii, perntru că ei sunt favoriții lui Dumnezeu.