O regulă ce bate toate regulile
PS Claudiu: Meditație pentru Duminica a XXV-a după Rusalii (Ev Lc 10,25-37)
Ev Lc 10,25-37
Că e vorba de organizarea
tram-tram-ului cotidian, ori de viaţa noastră spirituală, avem reguli şi
legi de respectat la fiecare pas. Și e bine să fie aşa, în măsura în
care toate acestea au un aport la ordinea şi bunul mers al lucrurilor.
Că ne place sau nu, avem o oră la care trebuie să ajungem la muncă, un
moment în care trebuie să ne hrănim şi aşa mai departe. E la fel şi
pentru viaţa spirituală. Și aici sunt nevoi specifice de “muncă”, de
“hrană”, de “digestie”, etc.
O problemă poate apărea în momentul
în care toate aceste reguli şi legi își pierd menirea de “făcătoare de
ordine” şi devin un fel de birocraţie ce ne sufocă şi ne îndepărtează de
simţul realităţii; momentul acela fatidic în care legea se transformă
într-un fel de siguranţă auto-suficientă, în care devine un scop în
sine, în care legea începe să ucidă spiritul. Aceasta este clipa în care
e nevoie de convertire. Convertire ce nu înseamnă abandonarea legii, ci
redimensionarea ei. Revenirea la menirea originală de mijloc, iar nu de
scop în sine. “Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru
sabat”.
Evanghelia de astăzi ne vorbeşte tocmai de aceste
lucruri, prin minunata mijlocire a parabolelor. Și ne dă regula care
bate toate regulile: aceea a iubirii.
Avem trei tipuri de oameni, fiecare cu regulile lui.
Primul
este un preot, ce mergând pe cale, întâlneşte un om aflat în pragul
morţii. Și trece mai departe. Este un om rău? Nicidecum! Este un om
indiferent? Nici vorbă! Este doar un om care respectă legea. Și ce îi
spune legea? Că nu are voie să se atingă de cel care e pe moarte! În caz
contrar, devine impur, nemaifiind apt pentru vocaţia sa.
Al doilea este un levit. Un alt slujitor al templului. Care se comportă la fel ca preotul, respectând legea.
Ultimul
este un samarinean. Un duşman al celor din Israel. Orice contact între
evrei şi samarineni era o gravă încălcare a legii. O ştiau la fel de
bine şi evreii şi samarinenii. Dar omul nostru pare să nu-şi aducă
aminte de nimic, în afară de iubire. Dragostea îi ghidează viaţa şi
acţiunile, iar în faţa acesteia, regulile fac un pas îndărăt.
Ce
se întâmplă de fapt? Dacă iubirea de Dumnezeu şi de aproapele este
scopul legii (şi aceasta o spune Sfânta Scriptură) suntem în faţa unui
ciudat caz : doi oameni ai legii, vrând să respecte formal legea,
încalcă porunca iubirii şi astfel se pun paradoxal în afara legii! Iar
cel de-al treilea, samarinean fiind și deci fărădelege, împlinind
iubirea, împlineşte de fapt toată legea. Și se revelează ca fiind
singurul păstrător al legii.
Este oare evanghelia de astăzi un
indemn la haos, la o încălcare a regulilor? Nicidecum! E vorba în schimb
de sensul lor. Plinirea legii este iubirea: de Dumnezeu şi de
aproapele. Împreună. Niciodată separate. Doar ţinând împreună aceste
două coordonate, vom şti să respectăm legea fără a fi habotnici şi să
iubim fără a deveni laxişti.
PS Claudiu
Episcopul Curiei