Perioada Postului Mare ne-a ajutat să aprofundăm până acum mai multe puncte-cheie ale vocației noastre de creștini. Ne-am redescoperit astfel în prima Duminică din Post chemarea pe urmele Mântuitorului. A doua Duminică ne-a revelat adevăratul obstacol pe această cale, cel care paralizează întreagă ființa noastră, păcatul. Doar Fiul lui Dumnezeu ne eliberează de paralizia păcatelor și ni le iartă, însă iertarea trece prin misterul Crucii, pe care a treia Duminică din Post ni-l propune spre meditație. Astăzi, în a patra Duminică, descoperim ce, sau mai bine zis "cine" se ascunde în spatele păcatului.
În zilele noastre tendința este de a explica totul fiziologic, sentimental, psihologic. Situația creștinilor nu este cu mult diferită: înălțimea vocației lor este redusă de multe ori astăzi la gesturi, gusturi și definiții atât de generale, încât specificitatea creștină se diluează într-un ocean siropos de spiritualitate universală. La lumina evangheliei de astăzi în schimb, identitatea noastră de discipoli ai lui Cristos și vocația noastră își revelează adevăratele valențe. În acest sens, Sfântul Pavel, nu are nici un fel de ezitare atunci când, în Epistola către Efeseni, descrie războiul pe care îl avem de dus: “lupta noastră nu este împotriva trupului și a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva spiritelor răutății, care sunt în văzduh. Pentru aceea, luați toate armele lui Dumnezeu, ca să puteți sta împotrivă în ziua cea rea, și, toate biruindu-le, să rămâneți în picioare. Stați deci tari, având mijlocul vostru încins cu adevărul și îmbrăcându-vă cu platoșa dreptății, și încălțați picioarele voastre, gata fiind pentru Evanghelia păcii. În toate luați pavăza credinței, cu care veți putea să stingeți toate săgețile cele arzătoare ale vicleanului. Luați și coiful mântuirii și sabia Spiritului, care este cuvântul lui Dumnezeu.”. Înțelegem astfel că termeni care astăzi par universal valabili: solidaritate, toleranță, egalitate, au un sens pentru noi ca și creștini, doar în măsura în care nu sunt separați de contextul prezentat de Apostolul Neamurilor.
Evanghelia de astăzi ne pune în gardă: nu numai tânărul eliberat suferă de prezența celui rău. Același spirit surd și mut pare să îi afecteze de exemplu și pe ucenici, fiindcă după exorcismul descris, atunci când Isus vorbește apostolilor despre patima și suferința Sa, aceștia nici nu înțeleg și nici nu reușesc să spună ceva. Sunt surzi și muți. Atât de mult, încât singura reacție de care sunt capabili este aceea de a se certa între ei pentru a vedea care este primul. Dacă și apostolii sunt vizați de învățătura Evangheliei de astăzi, cu cât mai mult noi...
Postul de la gălăgia acestei lumi să ne deschidă de aceea auzul înspre armonia Cuvântului lui Dumnezeu. Rugăciunea să dezlege muțenia noastră, punându-ne pe buze cuvenitele laude și mulțumiri aduse Domnului. În Isus Cristos și sub ocrotirea Maicii Sfinte, lupta noastră spirituală să fie încredințarea deplină în mâinile Celui care ne poate scăpa de orice rău, precum rugăciunea dăruită nouă de Mântuitorul ne îndeamnă să cerem: “…și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuiește de cel rău!”
PS Claudiu
Episcopul Eparhiei de Cluj-Gherla
Ev Mc 9,17-32
În vremea aceea I-a spus lui Isus unul din mulţime: Învăţătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are spirit mut. Şi oriunde-l apucă, îl aruncă la pământ şi face spume la gură şi scrâşneşte din dinţi şi înţepeneşte. Şi am zis ucenicilor Tăi să-l alunge, dar ei n-au putut. Iar El, răspunzând lor, a zis: o, neam necredincios, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceţi-l la Mine. Şi l-au adus la El. Şi văzându-L pe Isus, spiritul îndată a zguduit pe copil, şi, căzând la pământ, se zvârcolea spumegând. Şi l-a întrebat pe tatăl lui: câtă vreme este de când i-a venit aceasta? Iar el a răspuns: din pruncie. Şi de multe ori l-a aruncat şi în foc şi în apă ca să-l piardă. Dar de poţi ceva, ajută-ne, fiindu-Ţi milă de noi. Iar Isus i-a zis: de poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede. Şi îndată strigând tatăl copilului, a zis cu lacrimi: cred, Doamne! Ajută necredinţei mele. Iar Isus, văzând că mulţimea dă năvală, a certat spiritulul cel necurat, zicându-i: spirit mut şi surd, Eu îţi poruncesc: ieşi din el şi să nu mai intri în el! Şi răcnind şi zguduindu-l cu putere, spiritul a ieşit; iar copilul a rămas ca mort, încât mulţi ziceau că a murit. Dar Isus, apucându-l de mână, l-a ridicat, şi el s-a sculat în picioare. Iar după ce a intrat în casă, ucenicii Lui L-au întrebat, de o parte: pentru ce noi n-am putut să-l izgonim? El le-a zis: acest neam de demoni cu nimic nu poate ieşi, decât numai cu rugăciune şi cu post. Şi, ieşind ei de acolo, străbăteau Galileea, dar El nu voia să ştie cineva. Căci învăţa pe ucenicii Săi şi le spunea că Fiul Omului se va da în mâinile oamenilor şi-L vor ucide, iar după ce-L vor ucide, a treia zi va învia. Ei însă nu înţelegeau cuvântul şi se temeau să-L întrebe.
