Și aici, Dumnezeu vine cel dintâi. El îl cheamă pe Moise din mijlocul rugului în flăcări. Acest eveniment va rămâne una dintre figurile primordiale ale rugăciunii în tradiția spirituală iudaică și creștină. Într-adevăr, dacă „Dumnezeul lui Abraham, al lui Isaac și al lui Iacob” îl cheamă pe slujitorul său Moise, o face pentru că El este Dumnezeul cel Viu, care voiește viața oamenilor. El se revelează pentru a-i mântui, dar nu de unul singur, nici în ciuda lor: El îl cheamă pe Moise ca să-l trimită, ca să-l asocieze îndurării sale, lucrării sale de mântuire. Această misiune cuprinde un fel de implorare divină, iar Moise, după o îndelungată frământare, își va pleca vrerea după cea a Dumnezeului Mântuitor. Dar în convorbirea aceasta în care Dumnezeu i se destăinuie, Moise învață și să se roage: el se dă în lături, pregetă, dar, mai ales, întreabă, și tocmai ca răspuns la întrebarea lui, Domnul îi încredințează numele său cel negrăit, care se va revela în faptele sale minunate.
„Sfințească-se numele Tău” 2813
„Sfințească-se numele Tău” 2812
„Sfințească-se numele Tău” 2811
„Sfințească-se numele Tău” 2810
„Sfințească-se numele Tău” 2809
„Sfințească-se numele Tău” 2808
„Sfințească-se numele Tău” 2807
Rugăciunea Domnului: „Tatăl nostru!” 2805
Rugăciunea Domnului: “Tatăl nostru!” 2804