Catehismul zi de zi 2814

Depinde în mod inseparabil de viața și de rugăciunea noastră ca numele său să fie sfințit printre neamuri:

Noi îi cerem lui Dumnezeu să sfințească Numele său, căci prin sfințenie mântuiește și sfințește El toată creația. (…) Este vorba de Numele care dă mântuirea lumii pierdute, dar noi cerem ca acest Nume al lui Dumnezeu să fie sfințit în noi prin viața noastră. Căci dacă noi trăim cum se cuvine, Numele dumnezeiesc este binecuvântat; dar dacă noi trăim în chip nevrednic, el este hulit, după vorba Apostolului: „Numele lui Dumnezeu este hulit din pricina voastră printre neamuri” (Rom 2, 24). Ne rugăm deci pentru a merita să avem în sufletele noastre atâta sfințenie cât este de sfânt Numele Dumnezeului nostru.

Când spunem „Sfințească-se Numele tău”, cerem ca el să fie sfințit în noi, care suntem în el, dar și în ceilalți pe care mila lui Dumnezeu îi așteaptă încă, pentru a da ascultare poruncii care ne obligă să ne rugăm pentru toți, chiar și pentru dușmanii noștri. Iată de ce noi nu spunem în mod expres: Sfințească-se Numele tău „în noi”, pentru că cerem ca el să fie sfințit în toți oamenii.