Duminică, 29 martie a.c., papa Leon al XIV-lea a prezidat Sfânta Liturghie a Duminicii Floriilor în Piața San Pietro. Celebrarea a început cu tradiționala binecuvântare a ramurilor și cu procesiunea până la altarul din fața esplanadei bazilicii Sfântul Petru. La Evanghelie, s-a cântat integral Patima Domnului. După rugăciunea ”Angelus”, pontiful a făcut un nou apel la pace, în special în Orientul Mijlociu și la Locurile Sfinte.
”În timp ce Isus străbate calea crucii, mergem și noi pe urmele lui și urmăm pașii săi. Mergând împreună cu El, să contemplăm pătimirea sa pentru omenire, inima sa care se frânge și viața sa care se face un dar de iubire”: a îndemnat papa Leon al XIV-lea la omilia Sfintei Liturghii din Duminica Floriilor, prezidată duminică, 29 martie a.c., în Piața San Pietro.
Potrivit ritualului, celebrarea solemnă a început cu binecuvântarea ramurilor de măslin și de palmier, așezate în jurul obeliscului din centrul Pieței, și a continuat cu procesiunea solemnă a concelebranților către altarul din fața bazilicii Sfântul Petru. Dominantă, la Liturgia Cuvântului, proclamarea integrală a Patimii Domnului, cântată de un diacon și de mai multe persoane. La finalul Sfintei Liturghii, cu participarea a aproximativ 40 de mii de romani și pelerini, papa a condus rugăciunea Îngerul Domnului și a făcut mai multe apeluri la pace, în special în Orientul Mijlociu și la Locurile Sfinte.
”Să privim la Isus, care”, a îndemnat papa la omilie, ”se prezintă ca Rege al păcii în timp ce în jurul lui se pregătește războiul; la El, care rămâne ferm în blândețe în timp ce ceilalți freamătă în violență; la El, care se oferă ca o mângâiere pentru omenire în timp ce ceilalți pun mâna pe săbii și bâte; la El, care este lumina lumii în timp ce întunericul începe să învăluie pământul; la El, care a venit să aducă viața în timp ce se împlinește planul condamnării lui la moarte”.
”Ca Rege al păcii, Isus vrea să reconcilieze lumea în îmbrățișarea Tatălui și să abată orice zid care ne separă de Dumnezeu și de aproapele pentru că El este pacea noastră (Ef 2,14). Ca Rege al păcii, El intră în Ierusalim pe măgar, nu pe cal, împlinind străvechea profeție care îndemna la exultanță pentru sosirea lui Mesia (cf. Zah 9,9-10). Ca Rege al păcii, când unul din discipolii său scoate sabia ca să-l apere și îl lovește pe slujitorul marelui preot, El imediat îl oprește spunându-i: Pune-ţi sabia la locul ei, căci toţi cei care pun mâna pe sabie de sabie vor pieri (Mt 26,52). Ca Rege al păcii, în timp ce i se punea pe umeri povara suferințelor noastre și era străpuns pentru vinovățiile noastre, El nu și-a deschis gura; era ca un miel dus la înjunghiere, ca o oaie mută în fața celor care o tund (Is 53,7). El nu e înarmat, nu s-a apărat, nu a combătut vreun război. A manifestat fața blândă a lui Dumnezeu, care întotdeauna respinge violența și, în loc să se salveze pe sine, s-a lăsat răstignit pe cruce ca să îmbrățișeze toate crucile înfipte în orice timp și loc în istoria omenirii”.
”Frați și surori”, a subliniat pontiful, ”acesta este Dumnezeul nostru: Isus, Regele păcii. Un Dumnezeu care respinge războiul, pe care nimeni nu-l poate folosi ca să justifice războiul, care nu ascultă rugăciunea celui care face război și o respinge spunând: Chiar dacă veţi înmulţi rugăciunile, nu vă voi asculta: mâinile voastre sunt pline de sânge (Is 1,15). Privind la El, care a fost răstignit pentru noi, îi vedem pe răstigniții omenirii. În rănile lui vedem rănile atâtor femei și bărbați de astăzi. În ultimul său strigăt îndreptat către Tatăl auzim plânsul celui abătut, al celui fără de speranță, al celui bolnav, al celui care este singur. Și, mai ales, auzim suspinul de durere al tuturor celor asupriți de violență și al tuturor victimelor războiului. Cristos, Rege al păcii, continuă să strige de pe crucea sa: Dumnezeu este iubire! Fie-vă milă! Depuneți armele, amintiți-vă că sunteți frați!”.
La finalul scurtei omilii, Leon al XIV-lea a preluat cuvintele regretatului slujitor lui Dumnezeu Tonino Bello, episcop italian, pentru a încredința acest strigăt Preasfintei Fecioare Maria ”care stă sub crucea Fiului și plânge în continuare la picioarele răstigniților de astăzi: «Sfântă Maria, femeie a zilei a treia, dăruiește-ne certitudinea că, în pofida tuturor, moartea nu va mai avea putere asupra noastră. Că injustițiile popoarelor au zilele numărate. Că licăririle războaielor se reduc la lumini crepusculare. Că suferințele celor săraci au ajuns la ultimele răsuflări. […] Și că, în cele din urmă, lacrimile tuturor victimelor violențelor și suferinței vor fi grabnic șterse, ca bruma de soarele de primăvară» (Maria, donna dei nostri giorni – Maria, femeie din zilele noastre)”.
