Credinţa este un act uman
154. Credinţa nu e posibilă decât prin harul şi
ajutoarele interioare ale Duhului Sfânt. Nu e mai puţin adevărat că a
crede este un act autentic uman. Nu este contrar nici libertăţii, nici
minţii omului să se încreadă în Dumnezeu şi să adere la adevărurile
revelate de El. Deja în relaţiile umane nu e contrar demnităţii noastre
să credem ceea ce ne spun alţii despre ei înşişi şi despre intenţiile
lor şi să ne încredem în făgăduinţele lor (cum se întâmplă, de exemplu,
atunci când un bărbat şi o femeie se căsătoresc), pentru a intra astfel
în comuniune reciprocă. Aşadar, e cu atât mai puţin contrar demnităţii
noastre să "oferim prin credinţă supunerea deplină a minţii şi voinţei
noastre lui Dumnezeu care revelează" şi să intrăm astfel în comuniune intimă cu El.
