Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.
Echipa e-communio.ro
"Smerenia, care aşează lucrurile la scara lui Dumnezeu, este de asemenea scara care ne permite să urcăm la Dumnezeu"
Fer. Vladimir Ghika
"Ne-am îmbolnăvit prin păcat, să ne vindecăm prin pocăinţă. Iar pocăinţa fără post este neputincioasă. Îndreaptă-te, dar, înaintea lui Dumnezeu prin post"
Sfântul Vasile cel Mare
"Postul acela este adevărat care este prezent în toate, pe toate le curăţeşte şi pe toate le vindecă"
Sfântul Grigorie Palama
"Dacă nu ţi-ai schimbat viaţa, ce-ţi foloseşte să posteşti? Schimbarea bucatelor nu ajută la nimic"
Sfântul Ioan Gură de Aur
"Dacă postul ar cârmui viaţa noastră, atunci viaţa n-ar mai fi atât de plină de plâns şi de tristeţe"
„Noi devenim cu adevărat fiii lui Dumnezeu numai prin unirea cu Cristos în Biserica Sa“
Sf. Ioan Gură de Aur
”Când întâmpini dificultăți și poziții contrare nu încerca să le distrugi, ci să le schimbi cu blândețe și răbdare”
Sf. Francisc de Sales
”După cum amintirea focului nu-ţi încălzeşte trupul, tot astfel credinţa fără dragoste nu-ţi va încălzi sufletul”
Sf. Maxim Mărturisitorul
"Sufletul curat, dacă va privi în el însuși, Îl va vedea, ca într-o oglindă, pe Dumnezeu"
Sf. Atanasie
”Cu cât mai mare e piedica şi tulburarea interioară ce trebuie depăşită, cu atât mai mare e răsplata, chiar în viaţa aceasta”
Sf. Tereza de Avila