Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


4 - = 3
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Sfintele Liturghii cu Papa în România, confirmate în calendarul pontifical din lunile mai – iulie 2019

 
Sfintele Liturghii cu Papa în România, confirmate în calendarul pontifical din lunile mai – iulie 2019
  • 03 Mai 2019
  • 2317

Oficiul celebrărilor liturgice pontificale a publicat astăzi calendarul Sfintelor Liturghii și al celorlalte celebrări liturgice prezidate de papa Francisc în lunile mai – iulie 2019.

Călătoria apostolică în Bulgaria și Macedonia de Nord

Primele Sfinte Liturghii din calendarul acestei perioade sunt celebrate de papa Francisc în Bulgaria și Macedonia de Nord, unde efectuează o călătorie apostolică în zilele 5-7 mai. Astfel, duminică, 5 mai, papa conduce rugăciunea ”Regina Coeli” în Piața ”Sf. Alexander Nevski” din Sofia, iar la ora 17.00, în aceeași Piață, Sfânta Liturghie cu participarea credincioșilor. A doua zi, luni, 6 mai, papa merge în orașul Rakovsky unde la ora 9.30, în biserica ”Inima Preasfântă a lui Isus”, celebrează Sf. Liturghie în cadrul căreia 242 de copii primesc pentru prima dată Sfânta Împărtășanie. Marți, 7 mai, papa se află în Macedonia de Nord și celebrează Sf. Liturghie în Piața Macedonia din Skopje, ritul sacru începând la ora locală 11.30.

Duminica Bunului Păstor și Ziua vocațiilor

Duminică, 12 mai a.c., a patra duminică a Paștelui, este prin tradiție ”Duminica Bunului Păstor” și Ziua mondială de rugăciune pentru vocații. Papa Francisc celebrează Sf. Liturghie în bazilica San Pietro la ora 9.15, în cadrul căreia mai mulți diaconi vor primi hirotonirea preoțească.

Călătoria apostolică în România

În zilele 31 mai – 2 iunie a.c. papa Francisc se află în România, unde efectuează o călătorie apostolică sub genericul ”Să mergem împreună!”. Potrivit programului actualizat al călătoriei, publicat de Sala de Presă a Sf. Scaun în 24 aprilie a.c., în prima zi a vizitei sale pontiful celebrează Sf. Liturghie în catedrala romano-catolică Sf. Iosif din București la ora 18.10. A doua Sf. Liturghie a papei Francisc în România este celebrată sâmbătă, 1 iunie, la sanctuarul marian din Șumuleu Ciuc la ora 11.30. În aceeași zi, papa merge la Iași, unde la ora 17.45, prezidează o Întâlnire mariană de rugăciune cu tinerii și familiile. A treia Sf. Liturghie a papei Francisc în țara noastră are loc pe Câmpia Libertății de la Blaj, duminică, 2 iunie, la ora 11.00, în cadrul căreia va beatifica șapte episcopi martiri greco-catolici și va recita antifonul marian pascal ”Regina Coeli”.

Solemnitatea Rusaliilor

Sâmbătă, 8 iunie a.c., în Piața Sfântul Petru, papa Francisc prezidează Vigilia de Rusalii, începând cu ora 18.00. Duminică, 9 iunie, la ora 10.30, în Piața San Pietro, pontiful celebrează Sf. Liturghie a solemnității Coborârii Spiritului Sfânt.

Vizită pastorală la sinistrații diecezei italiene Camerino

Duminică, 16 iunie a.c., solemnitatea Sfintei Treimi, papa efectuează o vizită pastorală în zonele afectate de cutremur din dieceza de Camerino – San Severino Marche, din Italia.

Solemnitatea Sfinților apostoli Petru și Paul

Sâmbătă, 29 iunie, solemnitatea Sfinților Apostoli Petru și Paul, ocrotitorii cerești ai Romei. Succesorul Sfântului Petru celebrează Sf. Liturghie la ora 9.30 în bazilica San Pietro și ritul punerii sacrului palium pe umerii noilor arhiepiscopi mitropoliți.

Consistoriu privind unele cauze de canonizare

În fine, pe 1 iulie, în Sala Consistoriului din Palatul Apostolic, Sfântul Părinte prezidează un consistoriu public privind mai multe cauze de canonizare.

 



Sursa:vaticannews.va/ro

Știri din aceeași categorie