PS Vasile Cristea, episcop în exil vânat de comuniști

La 17 ianuarie 2000 trecea la cele veșnice PS Vasile Cristea, episcop român unit, care a îndeplinit între anii 1960-1987 funcția de episcop pentru românii greco-catolici din diaspora

Una dintre importantele personalități din istoria Bisericii Române Unite cu Roma este PS Vasile Cristea. Născut în localitatea mureșeană Someștelnic, în anul 1906, a luat de mic drumul școlilor Blajului. El a absolvit renumitul liceul ”Sfântul Vasile cel Mare”, care făcea parte din elita școlilor ardelenești. Apoi, Vasile Cristea a absolvit Academia Teologică din Blaj. În timpul studiilor din Mica Romă, Vasile Cristea s-a apropiat de școala de spiritualitate a călugărilor din Ordinul Augustienilor Asumpționiști. Acest ordin monastic a ajuns în România în perioada interbelică și a pus un accent deosebit pe formarea tinerelor generații. Vasile Cristea a fost hirotonit preot pentru acest ordin în anul 1932, iar în anul 1933, el a depus și voturile de călugăr. Tânărul preot de la Blaj s-a făcut rapid remarcat prin inteligența sa. În anul 1946, în condițiile în care România era ocupată de Armata Roșie, iar presiunile Guvernului comunizant condus de Petru Groza se întețeau, ierarhii Bisericii Române Unite cu Roma au decis să îi încredințeze lui Vasile Cristea un post de mare răspundere.

El a fost numit rector al Colegiului Pio Romeno din Roma, locul unde este formată elita preoțească a Bisericii Române Unite. Colegiul Pio Romeno a fost înființat în anul 1937 de către marele Papă Pius al XI-lea. Situat pe Passegiata del Gianicolo, acest colegiu îi găzduiește pe tinerii care se formează la unele dintre cele mai prestigioase universități din lume, precum Urbariana sau Gregoriana. În fiecare an, zeci de tineri primesc loc de cazare, masă și spațiu pentru studiu, plus acces la o bibliotecă deosebită și la un program de formare spirituală intens. Românii nu sunt singurii care beneficiază de acest program de formare finanțat de Vatican. Colegiul Pio Romeno este vecinul Colegiului San Giosafat al ucrainienilor și, de asemenea, vecin cu colegiul dedicat tinerilor din Statele Unite ale Americii.

Din cauza opoziției comuniștilor, Vasile Cristea nu a putut părăsi România pe căi normale, pentru a prelua conducerea Colegiului. El a fost nevoit să recurgă la un subterfugiu. Vasile Cristea a fost numit secretar al Nunțiului Apostolic în România, IPS Andrea Cassulo. Astfel, a primit un pașaport diplomatic din partea Vaticanului și a reușit să treacă frontiera. Din anul 1948, Vasile Cristea, împreună cu alți clerici greco-catolici din Occident, au fost declarați de către comuniști drept ”trădători de țară”. Ei au refuzat să depună jurământ de credință față de noile autorități instalate ilegitim la București, după alungarea Majestății Sale, Regelui Mihai I al României, și proclamarea unui simulacru de republică, de tip sovietic. Vasile Cristea a rămas rector al Colegiului Pio Romeno până în anul 1950.

În condițiile în care comuniștii interziseseră Biserica Română Unită cu Roma la 1 Decembrie 1948, iar tinerii greco-catolici nu mai aveau permisiunea să părăsească țara, Vasile Cristea a încercat să recruteze studenți la Pio Romeno din rândul românilor emigrați în Occident. Un astfel de student a fost preotul greco-catolic Nathaniel Popp, care avea apoi să se dezică de Unire, pentru a deveni arhiepiscop ortodox al românilor din Statele Unite ale Americii. După ce Colegiul Pio Romeno a rămas fără studenți, Vasile Cristea a decis să pună acest colegiu, temporar, la dispoziția altor tineri din biserici catolice orientale, care veneau la studii în Cetatea Eternă, iar acest lucru a durat până la prăbușirea comunismului, când legăturile firești dintre Biserica martirizată și Scaunul Apostolic au fost fi reluate.

Vasile Cristea a continuat să slujească în calitate de preot la Roma, iar în condițiile în care Sfântul Scaun începuse organizarea comunităților greco-catolice din exil, pentru că întreaga ierarhie română unită trecea prin temnițele bolșevice, preotul ardelean a fost invitat să se implice în acest demers. Vasile Cristea a fost consacrat episcop în anul 1960. El a primit titlul de episcop de Lebedus și misiunea de a-i păstori pe credincioșii greco-catolici români din lumea liberă. Cu toate că și-a stabilit reședința la Vatican, aidoma unui alt mare exilat al neamului românesc, PS Ioan Inocențiu Micu Klein, PS Vasile Cristea a vizitat toate țările în care erau comunități importante de români greco-catolici. Prin activitatea sa neobosită, el a devenit un adevărat simbol al vitalității Bisericii din catacombe și al luptei împotriva comunismului.

Pentru că în țară, liturghiile greco-catolice erau interzise, el le-a recomandat credincioșilor să asculte liturghia în limba română de la Roma, transmisă de Rado Vatican, care a devenit astfel un adevărat radio al libertății. Această liturghie pe unde hertziene nu a ajuns doar la credincioșii catolici din România în cătușele roșii, ci și la românii din Basarabia. Deși ortodocși, mulți dintre aceștia ascultau liturghia catolică în limba română de la Radio Vatican, pentru că în bisericile dintre Prut și Nistru slujbele erau săvârșite în limba rusă, după cum își amintește academicianul Nicolae Dabija, redactorul șef al revistei ”Literatură și Artă” și eroul luptei din anul 1988 – 1990 pentru revenirea în Basarabia la limba română și la grafia latină. Însă hirotonirea episcopală a lui Vasile Cristea a fost invocată de patriarhul comunist-ortodox Justinian Marina, călăul Bisericii Române Unite și complicele bolșevicilor atei, drept pretext pentru refuzul Bisericii Ortodoxe de a participa la Conciliul Ecumenic Vatican II.

În schimb, a participat PS Vasile Cristea. Vocea sa s-a ridicat în fața părinților conciliari din toată lumea, la 16 octombrie 1964, pentru a da mărturie despre suferințele Bisericii din catacombe. Demersul său a vizat persecuțiile la care erau supuși credincioșii catolici în tot lagărul comunist și care continuă și azi în țări precum China. Curajul PS Vasile Cristea a adâncit ostilitatea bolșevicilor față de ierarhul exilului românesc. PS Vasile Cristea s-a retras din activitatea curentă în anul 1987. El a continuat să locuiască la Roma până în anul 2000, când s-a mutat la Domnul.