Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


2 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Să nu confundăm lumina lui Isus cu luminile lumii

 
Să nu confundăm lumina lui Isus cu luminile lumii
  • 07 Ian 2019
  • 171

”De câte ori, ca Biserică, am încercat să strălucim cu o lumină proprie! Dar nu noi suntem soarele omenirii: Domnul este lumina lumii”: a spus papa Francisc la predica Sfintei Liturghii din solemnitatea Epifaniei, prezidată astăzi în bazilica Sfântul Petru. ”Este întotdeauna mare tentația de a confunda lumina lui Dumnezeu cu luminile lumii”, a continuat pontiful, nu înainte de a pune o întrebare, acum la încheierea sărbătorilor Nașterii Domnului: ”i-am dus vreun dar lui Isus la sărbătoarea sa, ori ne-am făcut cadouri numai între noi?”.

După proclamarea Evangheliei, cu pericopa venirii Magilor din Răsărit, diaconul a cântat în limba latină ”Anunțarea Paștelui și a celorlalte sărbători mobile” ale anului liturgic.

În ziua în care Biserica sărbătorește arătarea Domnului la toate neamurile, lecturile biblice au fost proclamate în engleză, spaniolă și latină, în timp ce intențiile de la Rugăciunea credincioșilor au răsunat în chineză, polonă, ebraică, portugheză și swahili.

După celebrarea euharistică, papa s-a prezentat la fereastra apartamentului pontifical din Palatul Apostolic pentru a recita la ora 12.00 rugăciunea antifonului marian ”Îngerul Domnului” împreună cu zeci de mii de romani și pelerini prezenți în Piața Sfântul Petru.

Vă oferim aici în traducerea noastră omilia Sfântului Părinte de la Sf. Liturghie a Epifaniei Domnului:

«Epifania: cuvântul indică manifestarea Domnului care, după cum spune Sfântul Paul în a doua Lectură (cf. Ef 3,6), se revelează tuturor neamurilor, reprezentate astăzi de Magi. Se dezvăluie astfel realitatea foarte frumoasă a lui Dumnezeu care a venit pentru toți: orice națiune, limbă și populație este de El primită și iubită. Simbol al acesteia este lumina, care toate le cuprinde și le luminează.

Acum, dacă Dumnezeu nostru se manifestă pentru toți, trezește, totuși, surpriză cum se manifestă. În Evanghelie este relatat un du-te-vino în jurul palatului regelui Irod tocmai în timp ce Isus este prezentat ca rege: ”Unde este regele nou-născut al iudeilor?” (Mt 2,2), întreabă Magii. Ei îl vor găsi, dar nu acolo unde se gândeau: nu în palatul regal din Ierusalim, ci într-o locuință sărăcăcioasă la Betleem. Același paradox ieșea la suprafață la Crăciun, când Evanghelia vorbea de recensământul întregului pământ în vremurile împăratului August și al guvernatorului Quirinius (cf. Lc 2,2). Dar niciunul dintre puternicii de atunci nu și-a dat seama că Regele istoriei se năștea în timpul lor. Și, mai departe, când Isus, pe la treizeci de ani, se manifestă public, precedat de Ioan Botezătorul, Evanghelia oferă o altă prezentare solemnă a contextului, enumerându-i pe toți ”cei mari” de atunci, puterea seculară și spirituală: Tiberiu Cezar, Ponțiu Pilat, Irod, Filip, Lisania, marii preoți Ana și Caiafa. Și încheie: ”Cuvântul lui Dumnezeu s-a adresat lui Ioan, fiul lui Zaharia, în pustiu” (Lc 3,2). Așadar, niciunui om dintre cei mari, ci unui om care s-a retras în pustiu. Iată surpriza: ca să se arate, Dumnezeu nu se afișează pe scena lumii.

Ascultând lista personajelor ilustre, ar putea să vină ispita de ”a îndrepta luminile” asupra lor. Am putea să ne gândim: era mai bine dacă steaua lui Isus apărea la Roma pe Colina Palatinului, de unde [împăratul] August stăpânea lumea; întregul imperiu ar fi devenit creștin. Sau, dacă ar fi luminat palatul lui Irod, acesta ar fi putut să facă binele, în loc să facă răul. Dar lumina lui Dumnezeu nu merge la cel care strălucește cu o lumină proprie. Dumnezeu se propune, nu se impune; luminează, nu orbește. Este întotdeauna mare tentația de a confunda lumina lui Dumnezeu cu luminile lumii. De câte ori am urmărit licăririle seducătoare ale puterii și ale scenei, convinși că facem un bun serviciu Evangheliei. Dar în acest fel am rotit luminile către partea greșită, pentru că Dumnezeu nu era acolo. Lumina sa blândă strălucește în iubirea smerită. De câte ori, apoi, ca Biserică, am încercat să strălucim cu o lumină proprie! Dar nu noi suntem soarele omenirii. Noi suntem luna, care, deși are umbrele sale, oglindește lumina adevărată, îl oglindește pe Domnul. Biserica este ”mysterium lunae” și Domnul este lumina lumii (cf. In 9,5). El, nu noi.

Lumina lui Dumnezeu merge la cel care o primește. Isaia, în prima lectură (cf. 60,2) ne amintește că lumina dumnezeiască nu împiedică întunericul și ceții dense să învăluie pământul, dar strălucește în cel dispus să o primească. De aceea, profetul adresează un îndemn care îl interpelează pe fiecare: ”Ridică-te, luminează-te!” (v.1). Este necesar să ne ridicăm, adică să ne înălțăm din propria stare sedentară și să ne dispunem la mers. Altfel, rămânem pe loc, asemenea cărturarilor consultați de Irod, care știau bine unde se născuse Mesia, dar nu s-au mișcat. Apoi, e necesar să ne îmbrăcăm cu Dumnezeu, care este lumină, în fiecare zi, până când Isus devine îmbrăcămintea noastră zilnică. Dar pentru a lua îmbrăcămintea lui Dumnezeu, care este simplă ca lumina, trebuie mai întâi să depunem hainele pompoase. Altfel se face ca Irod, care luminii dumnezeiești prefera luminile pământești ale succesului și puterii. Magii, în schimb, împlinesc profeția, se ridică pentru a fi îmbrăcați cu lumină. Ei singuri văd steaua pe cer: nu cărturarii, nu Irod, nimeni la Ierusalim. Pentru a-l găsi pe Isus trebuie să alegem un itinerar diferit, trebuie să luăm o cale alternativă, calea sa, calea iubirii smerite. Și trebuie să păstrăm. Într-adevăr, Evanghelia de astăzi încheie spunând că Magii, după ce l-au întâlnit pe Isus, ”pe alt drum s-au întors în țara lor” (Mt 2,12). Pe un alt drum, diferit de drumul lui Irod. O cale alternativă la calea lumii, cum este calea străbătută de cei care la Crăciun stau cu Isus: Maria și Iosif, păstorii. Ei, asemenea Magilor, au lăsat locuințele lor și au devenit pelerini pe căile lui Dumnezeu. Numai cine lasă propriile atașamente lumești pentru a porni la drum află taina lui Dumnezeu.

Este valabil și pentru noi. Nu e îndeajuns să știm unde s-a născut Isus, asemenea cărturarilor, dacă nu ajungem la acel ”unde”. Nu e îndeajuns să știm că s-a născut Isus, asemenea lui Irod, dacă nu-l întâlnim. Atunci când acel ”unde” al său devine al nostru ”unde”, acel ”când” al său devine al nostru ”când”, persoana sa viața noastră, atunci profețiile se împlinesc în noi. Atunci Isus se naște înăuntru și devine Dumnezeu viu pentru mine. Astăzi, frați și surori, suntem invitați să-i imităm pe Magi. Ei nu discută, nu, ei merg; nu rămân să se uite, dar intră în casa lui Isus; nu se pun în centru, ci se închină Lui, care este centrul; ei nu se înțepenesc în planurile lor, dar se dispun să apuce alte căi. În gesturile lor se află un contact strâns cu Domnul, o deschidere radicală spre El, o implicare totală în El. Împreună cu El, ei folosesc limbajul iubirii, aceeași limbă pe care Isus, încă prunc, deja o vorbește. Într-adevăr, Magii merg la Domnul nu ca să primească, ci ca să dăruiască. Să ne întrebăm: de Crăciun i-am dus vreun dar lui Isus, la sărbătoarea sa, ori ne-am făcut cadouri numai între noi?

Dacă ne-am dus la Domnul cu mâinile goale, astăzi putem repara. Evanghelia prezintă, pentru a spune astfel, o mică listă de cadouri: aur, tămâie și smirnă. Aurul, considerat elementul cel mai prețios, amintește că lui Dumnezeu trebuie să-i dăm locul dintâi. Trebuie adorat. Dar pentru a face acest lucru trebuie să ne lipsim pe noi înșine de locul dintâi și să ne considerăm nevoiași, nu autosuficienți. Iată, atunci, tămâia, care simbolizează relația cu Domnul, rugăciunea, care ca o bună mireasmă se înalță la Dumnezeu (cf. Ps 141,2). Dar, după cum tămâia ca să miroase plăcut trebuie să ardă, tot la fel pentru rugăciune e necesar să ”ardem” un pic de timp, să-l dedicăm pentru Domnul. Și să o facem cu adevărat, nu doar cu vorba. În legătură cu faptele, iată smirna, unguentul care va fi folosit pentru a acoperi cu iubire trupul lui Isus depus de pe cruce (cf. In 19,39). Domnului îi place să ne îngrijim de trupurile încercate de suferință, de trupul său mai slab, al celui care a rămas în urmă, al celui care poate numai să primească fără să dea nimici material la schimb. Este prețioasă în ochii lui Dumnezeu milostivirea față de cel care nu are de restituit, gratuitatea! Este prețioasă în ochii lui Dumnezeu gratuitatea! În acest timp al Crăciunului care se apropie de încheiere, să nu pierdem ocazia de a face un frumos cadou Regelui nostru, care a venit pentru toți nu pe scenele fastuoase ale lumii, ci în sărăcia luminoasă a Betleemului. Dacă o vom face, lumina sa va străluci asupra noastră.»

 

A. Dancă

 



Sursa:vaticannews.va/ro