”Nu există profesie sau condiţie socială, nu există păcat sau delict de
orice fel care să poată şterge din memoria şi din inima lui Dumnezeu pe
vreunul dintre fiii săi”, a spus Papa Francisc la rugăciunea „Angelus” recitată împreună cu credincioşii în Piaţa San Pietro, duminică, 3 noiembrie.
Pagina din Evanghelia lui Luca, citită în această duminică în ritul latin, ni-l arată pe Isus care, în drumul său spre Ierusalim, intrând în cetatea Ierihon. Aceasta este ultima etapă a unei călătorii care rezumă în sine sensul întregii vieţi a lui Isus, dedicată să caute şi să mântuiască oile pierdute ale casei lui Israel. Dar cu cât drumul se apropie de ţintă, cu atât în jurul lui Isus se strânge un cerc de ostilitate.
Şi totuşi la Ierihon se întâmplă unul dintre evenimentele cele mai bucuroase relatate de sfântul Luca: convertirea lui Zaheu. Acest om este o oaie pierdută, este dispreţuit şi un "excomunicat", pentru că este un vameş, ba chiar este şeful vameşilor din cetate, prieten al detestaţilor ocupanţi romani, este un hoţ şi un exploatator.
Împiedicat să se apropie de Isus, probabil din cauza faimei sale rele, şi fiind mic de statură, Zaheu se caţără într-un copac, pentru a-l putea vedea pe Învăţătorul care trece. Acest gest exterior, un pic ridicol, exprimă însă actul interior al omului care încearcă să treacă peste mulţime pentru a avea un contact cu Isus. Zaheu însuşi nu ştie sensul profund al gestului său, nu ştie pentru ce face asta, dar o face; nici măcar nu îndrăzneşte să spere că poate să fie depăşită distanţa care-l desparte de Domnul; se resemnează să-l vadă numai în trecere. Însă Isus, când ajunge aproape de copacul acela, îl cheamă pe nume: "Zaheu, coboară repede, pentru că astăzi trebuie să rămân în casa ta" (Lc 19,5). Acel om mic de statură, respins de toţi şi distant de Isus, este ca un pierdut în anonimat; însă Isus îl cheamă şi acel nume "Zaheu", în limba din acel timp, are o semnificaţie frumoasă plină de aluzii: de fapt "Zaheu" înseamnă "Dumnezeu îşi aminteşte".
Şi Isus merge în casa lui Zaheu, provocând criticile tuturor din Ierihon (pentru că şi în acel timp se bârfea mult!), care spuneau: - Dar cum? Cu toate persoanele cumsecade care sunt în cetate, merge să stea chiar la acel vameş? Da, pentru că el era pierdut; şi Isus spune: "Astăzi s-a făcut mântuirea acestei case, întrucât şi el este fiul lui Abraham" (Lc 19,9). În casa lui Zaheu, din ziua aceea, a intrat bucuria, a intrat pacea, a intrat mântuirea, a intrat Isus.
Nu există profesie sau condiţie socială, nu există păcat sau delict de orice fel care să poată şterge din memoria şi din inima lui Dumnezeu pe vreunul dintre fiii săi. "Dumnezeu îşi aminteşte", mereu, nu uită pe nimeni dintre cei pe care i-a creat; el este Tată, mereu în aşteptare vigilentă şi iubitoare să vadă renăscând în inima fiului dorinţa întoarcerii acasă. Şi când recunoaşte acea dorinţă, chiar şi numai amintită simplu, şi de atâtea ori aproape inconştientă, imediat este alături de el şi cu iertarea sa îi face mai uşor drumul convertirii şi al întoarcerii. Să privim la Zaheu, astăzi, în copac: gestul său este unul ridicol, dar este un gest de mântuire. Şi eu îţi spun ţie: Dacă tu ai o greutate pe conştiinţa ta, dacă îţi este ruşine de atâtea lucruri pe care le-ai comis, opreşte-te un pic, nu te înspăimânta. Gândeşte-te că te aşteaptă cineva pentru că n-a încetat niciodată să-şi amintească de tine; şi acest cineva este Tatăl tău, este Dumnezeu care te aşteaptă! Caţără-te, aşa cum a făcut Zaheu, urcă în copacul voinţei de a fi iertat; eu te asigur că nu vei fi dezamăgit. Isus este milostiv şi niciodată nu încetează să ierte! Aminteşte-ţi bine de asta, aşa este Isus.
Fraţilor şi surorilor, să ne lăsăm şi noi chemaţi pe nume de Isus! În adâncul inimii să ascultăm glasul său care ne spune: "Astăzi trebuie să rămân în casa ta", adică în inima ta, în viaţa ta. Şi să-l primim cu bucurie: el ne poate schimba, poate transforma inima noastră de piatră în inimă de carne, ne poate elibera de egoism şi poate face din viaţa noastră un dar de iubire. Isus poate face asta; lasă-te privit de Isus!
