Duminica a XXVIII-a după Rusalii, a celor poftiți la cină
Isus își începe misiunea publică cu nunta din Cana și o încheie cu Cina cea de taină. Între aceste două banchete, totul se desfășoară în termeni similari, ce ne readuc aminte că Dumnezeu a pregătit pentru om un adevărat festin. Omul este însă liber să participe sau să refuze. Că este vorba de banchetul din deșert în care Isus înmulțește pâinile și peștii sau de banchetul făcut de Tatăl pentru fiul risipitor sau de banchetul din casa lui Zaheu sau de celălalte pentru care Mântuitorul este acuzat că mănâncă și bea cu păcătoșii, totul se desfășoară în jurul aceluiași simbol: o masă bogată, pregătită de Domnul pentru noi toți. Putem participa sau ne putem uita îmbufnați sau indignați precum fiul cel mare ce nu și-a primit iedul dorit; nu ne putem preface însă ca nu vedem ospățul.
Sfânta Liturghie este banchetul prin excelență, pregustare a celui divin și memorial al Cinei de taină pe care Isus o săvârșește împreună cu ucenicii. Suntem zilnic invitați, în special duminica și în sărbători, însă de multe ori ne comportăm precum cei din evanghelia de astăzi, găsindu-ne alte ocupații și alte priorități. Dumnezeu pregătește totul de fiecare dată în cele mai mici amănunte, ca pentru niște oaspeți de vază și noi în schimb ne gândim dacă să stingem televizorul, dacă să ne ridicăm din pat, dacă să închidem internetul sau poate să găsim o bună motivație pentru a lipsi. Dacă ne-ar invita la masă un Președinte ne-am pregăti trei zile și trei nopți, dacă un Rege ne-ar face această onoare am avea inima cât un purice. Atunci când în schimb ne cheamă Împăratul Cerurilor ne permitem să fim mici! Oare cât ne va răbda Cerul? Sfânta Scriptură ne vorbește despre iubirea și îndurarea lui Dumnezeu, pe bună dreptate, însă ne vorbește în același timp, precum o face și evanghelia de astăzi de un moment în care Împăratul ia act de refuzul invitaților și închide porțile pentru ei. Nu este răzbunare, nu este sfârșitul iubirii, este doar constatarea unei opțiuni pe care oamenii, cu toată libertatea o îmbrățișează. Bogatul căruia i-a rodit țarina nu este refuzat: Domnul ia doar act de alegerea lui. Bogatul nemilostiv, cel care îl are zilnic la poartă pe Lazăr nu este pedepsit: Dumnezeu doar pune în practică ceea ce el trăiește zi de zi. Tânărul bogat, ce se îndepărtează intristat de Isus, nu este condamnat: el singur își scrie și își aplică pedeapsa, iar aceasta este tristețea vieții.
La fel e și cu noi. Dacă Sfânta Liturghie este banchetul bucuriei și al vieții, dar noi îl refuzăm, ne alegem singuri locul și veșnicia pe care o dorim, iar acesta nu poate fi nici viața, nici bucuria, ci opusul lor. Putem oare spune că Dumnezeu ne-a pedepsit? Nicidecum! Dumnezeu ia doar act de alegerea noastră, respectă libertatea noastră. Va invita alții în locul nostru, care să ocupe scaunele rămase libere. Până în acea zi, în care un glas ne va spune și nouă: “în noaptea aceasta vor cere sufletul tău”, spectacolul acestei vieți continuă și alegerile noastre rămân deschise...
PS Claudiu
Episcopul Curiei
Ev Lc 14,16-24
În vremea aceea Isus a zis: un om oarecare a făcut cină mare şi a chemat pe mulţi; si a trimis la ceasul cinei pe sluga sa ca să spună celor chemaţi: veniţi, că iată toate sunt gata. Şi au început unul câte unul, să-şi ceară iertare. Cel dintâi i-a zis: tarină am cumpărat şi am nevoie să ies ca s-o văd; te rog iartă-mă. Şi altul a zis: cinci perechi de boi am cumpărat şi mă duc să-i încerc; te rog iartă-mă. Al treilea a zis: femeie mi-am luat şi de aceea nu pot veni. Şi întorcându-se, sluga a spus stăpânului său acestea. Atunci, mâniindu-se, stăpânul casei a zis: ieşi îndată în pieţele şi uliţele cetăţii, şi pe săraci, şi pe neputincioşi, şi pe orbi, şi pe şchiopi adu-i aici. Şi a zis sluga: Doamne, s-a făcut precum ai poruncit şi tot mai este loc. Şi a zis stăpânul către slugă: ieşi la drumuri şi la garduri şi sileşte să intre, ca să mi se umple casa, căci zic vouă: nici unul din bărbaţii aceia care au fost chemaţi nu va gusta din cina mea.
