Argumentarea martiriului episcopului Tit Liviu Chinezu

Scurtă biografie

Fiul lui Ioan Paul, preot greco-catolic, și al Elenei Ceușan, s-a născut la 22 decembrie 1904, la Iernuțeni (Reghin), Județul Mureș. A primit Botezul și Mirul la 26 decembrie 1904. După școala elementară la Huduc și cea secundară la Reghin, a urmat ultimii doi ani școlari la Blaj, la Liceul Sfântul Vasile cel Mare, pe care l-a absolvit cu examenul de maturitate în 1925. A fost apoi trimis la Roma, la Colegiul Pontifical Grec, ca seminarist al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș. Acolo a obținut doctoratul în filozofie în 1927, la Ateneul De Propaganda Fide, și licența în teologie la Ateneul Angelicum, în 1931. A fost hirotonit preot la Roma în 1931.

Întors în țară, a îndeplinit funcția de capelan al școlilor din Blaj, apoi, în 1932, a fost numit profesor de teologie. Între 1941 și 1945, a fost rector al Academiei teologice din Blaj. A fost un membru activ al Societății „Sfântul Niceta de Remesiana” pentru preoții celibi. În 1946 a fost numit protopop de București și, în 1948, canonic al Capitlului din Blaj.

A fost considerat de Securitate drept „unul dintre cei mai fermi opozanți față de unirea dintre Biserica greco-catolică și Biserica ortodoxă română”.

A fost arestat în noaptea de 28-29 octombrie 1948, împreună cu episcopii greco-catolici și cu alți 25 de preoți din Curiile eparhiale, în cadrul prigoanei comuniste care a suprimat Biserica Română Unită, din ură față de credința catolică și față de comuniunea cu Scaunul Apostolic. În lagărul de la Căldărușani, a fost consacrat episcop în 1949, prin mandat secret al Nunțiaturii apostolice; și-a oferit atunci viața pentru Papa. Refuzând să se lepede de comuniunea catolică, a fost transferat în mai 1950 la închisoarea cu condiții de exterminare de la Sighet. Acolo s-a îmbolnăvit grav din pricina condițiilor de viață din închisoare. Neprimind niciun fel de îngrijire medicală, boala s-a agravat; a fost izolat într-o celulă, unde a murit după câteva ore, la 15 ianuarie 1955. A avut consolarea să primească dezlegarea sacramentală de la episcopii „măturători” din acea zi, PS Alexandru Todea și PS Adalbert Boros.

1. Calea Crucii și moartea episcopului

Protopopul greco-catolic de București, Tit Liviu Chinezu, a trăit, încă înainte de arestare, îngrijorarea pe care au resimțit-o și ceilalți Servi ai lui Dumnezeu, pe măsură ce devenea tot mai evident că se mergea spre suprimarea Bisericii Greco-Catolice Române. Vom ilustra în continuare un document edificator în acest sens.

Părintele Vasile Mare, vicar la biserica Sf. Vasile cel Mare din București, și-a amintit de adânca preocupare ce l-a cuprins pe protopopul Chinezu atunci când a aflat că episcopul Aftenie s-a întâlnit la 4.10.1948, la hotelul Athenée Palace, cu cei 38 (36) de preoți care părăsiseră Biserica Greco-Catolică Română, la Cluj, la 1.10.1948. Iată cuvintele părintelui Chinezu adresate episcopului Vasile Aftenie, reproduse de către părintele Vasile Mare într-o mărturie a sa:

L-am certat pe Preasfințitul ca pe un copil pentru primejdia prea mare – adevărată temeritate – la care s-a expus. Ce s-ar fi întâmplat dacă Preasfințitul, odată intrat la ei, ar fi fost sechestrat și nu ar mai fi putut ieși? Ar fi fost între ei și un episcop. Aceasta ar fi fost foarte grav. Indiferent ce ar fi făcut dânsul, l-ar fi purtat ca și pe ceilalți. Mă cutremur și numai la gândul că așa ceva s-ar fi putut întâmpla. Știți ce mi-a răspuns Preasfințitul? „M-aș fi simțit prea vinovat dacă nu o făceam!” Dumnezeu l-a apărat, ne-a salvat și acum sunt fericit că a fost așa

a) Arestarea

În noaptea de 28 spre 29.10.1948, la ora 2.30, protopopul Chinezu a fost arestat de Securitate, odată cu episcopul Aftenie, din casa parohială a bisericii Sfântul Vasile cel Mare. După arestare, el a fost „depus” în arestul Ministerului Afacerilor Interne.

În acea noapte au fost arestați, din toate eparhiile, un număr de 25 de canonici și preoți cu funcții de răspundere în Biserică. Toți au ajuns în același arest, odată cu episcopii.

b) Lagărul organizat la mănăstirea Neamț

Grupul celor 25 de canonici și preoți a pornit la 30.10.1948 de la Ministerul de Interne către lagărul organizat de Securitate la mănăstirea Neamț, călătoria durând între 42-53 de ore (au fost mai multe mașini). Părintele Iuliu Rațiu descrie pe scurt, într-un raport ajuns din lagărul de la Căldărușani la Nunțiatură, condițiile grele din lagărul de la mănăstirea Neamț. 

În raportul părintelui asumpționist Ștefan D. Berinde, raport ajuns de asemenea la Nunțiatură, se arată că izolarea la Neamț era totală, iar soldații de  pază care le vorbeau preoților erau pedepsiți. Rudele și soțiile preoților care reușiseră să ajungă la mănăstire nu i-au putut vedea. Ne putem imagina amărăciunea pe care a trăit-o părintele Chinezu atunci când a aflat că sora lui, Dra Gina Chinezu „a fost alungată de starețul Mănăstirii Neamț” (v. capitolul Calea Crucii comună).

c) Invitație la defecțiune din partea viitorului patriarh Teoctist

În aceste condiții, la 24 și 25.11.1948 a avut loc în lagărul de la mănăstirea Neamț vizita exarhului Teoctist Arăpașu, viitor patriarh al României, care „ne-a poftit în casa ortodoxiei”, după cum relatează părintele Iuliu Rațiu în memoriile sale. După eșecul din prima zi a întâlnirii, când preoții au reacționat vehement față de evenimentele în curs, exarhul Teoctist s-a întâlnit a doua zi, în camera comandantului lagărului, cu fiecare preot în parte. Patru dintre ei au cedat, dintre care unul avea grave probleme de sănătate, iar altul avea soția bolnavă de cancer. Părintele Chinezu nu a cedat, fapt pentru care a fost trimis, alături de ceilalți episcopi și preoți la închisoarea Sighet.

d) Lagărul organizat la mănăstirea Căldărușani

După 4 luni trăite în lagărul de la mănăstirea Neamț, cei 21 de preoți care nu cedaseră „invitației” exarhului Teoctist au fost îmbarcați în mașini, la 27.02.1949, și transportați în lagărul cu pază militară organizat în fosta școală de cantori de la mănăstirea Căldărușani (v. capitolul Calea Crucii comună). 

e) Transportul în furgon închis către închisoarea Sighet

După un an și trei luni de internare în lagărul de la Căldărușani, la 25.05.1950, la ora 1 noaptea, episcopii și preoții din lagăr au fost încărcați în două dube mari, fără geamuri, pornind către o direcție necunoscută lor. Părintele Iuliu Rațiu arată, în memoriile sale, cât de inuman a fost acest transport, fără lumină, fără ventilație, în miros de benzină arsă. La viraje, rând pe rând, deținuții vomau într-o găleată pregătită din timp de Securitate.  În seara aceleiași zile, la ora 21, cele două dube au ajuns la închisoarea Sighet.

f) Încarcerarea în închisoarea Sighet

Menționăm doar câteva aspecte trăite de Servul lui Dumnezeu în închisoarea cu condiții de exterminare de la Sighet: foametea, frigul, obligația de a-și face nevoile fiziologice în celulă, munca epuizantă, insultele, pedepsele, umilirile și multe altele (v. articolul Calea Crucii comună). În ceea ce privește asistența medicală, doctorul închisorii n-a consultat și n-a palpat niciodată vreun deținut. Aici se află cauza imediată a morții episcopului Chinezu, după cum se va vedea în continuare.

- Celulele prin care a trecut Servul lui Dumnezeu

La Sighet, PS Chinezu a fost încarcerat în diverse celule cu mai mulți deținuți, dar și singur într-o celulă, ca pedeapsă pentru felul în care a răspuns unei invitații la defecțiune. A fost izolat o vreme și în celula nr. 8, după ce s-a descoperit faptul că fusese consacrat episcop în lagărul de la Căldărușani.

De teama unor posibile noi consacrări, s-a ajuns la așezarea tuturor episcopilor în celula nr. 44 de la et. I. Astfel, și PS Chinezu a fost dus la 13.02.1952 în celula nr. 44, unde, în afară de episcopii consacrați oficial, se mai aflau episcopul Ioan Chertes, consacrat și el în secret în lagărul de la Căldărușani, precum și canonicul Coriolan Tămâian, a cărui consacrare episcopală nu se finalizase de fapt. 

Înainte de moarte, Servul lui Dumnezeu Tit Liviu Chinezu a fost scos din celula nr. 44 și a fost izolat pentru a muri în celula nr. 62. 

- PS Chinezu s-a îmbolnăvit de inimă

Episcopul Iuliu Hossu își amintește cum, după moartea episcopului Valeriu Traian Frențiu († 11.07.1952), devenise tot mai evidentă boala de inimă a părintelui Chinezu:

De la o vreme, Titu așa a slăbit, încât nu mai putea ieși cu tinetele; astfel, am ajuns eu al treilea, întrucât, din mila Domnului, până atunci n-am fost bolnav și mă țineam în acel timp în puteri; […].

În primăvara anului 1954, simptomele s-au agravat:

Iubitul frate Titu Chinezu slăbea însă mereu; boala de inimă îl chinuia, cu multă durere îl vedeam șezând în pat pentru mai ușoară respirație; cu toate acestea, scumpul frate rămânea senin, liniștit și surâzător, blând și bun.

- Dureroasa despărțire de Servii lui Dumnezeu „eliberați” din Sighet

În dimineața zilei de 4.01.1955, trei dintre episcopii greco-catolici, PS Iuliu Hossu, PS Ioan Bălan și PS Alexandru Rusu au fost scoși din celula 44. Între timp plecase din Sighet episcopul Márton Áron, iar administrația a lăsat să se înțeleagă că vor urma evenimente în sensul eliberării. Episcopul Hossu descrie momentul dramatic al despărțirii de PS Chinezu:

 Primind voie de la locotenent, am dat caldă îmbrățișare scumpilor frați care rămâneau mai departe în celula 44, de neuitată pomenire, cu nădejdea că nu după mult  timp ne vor urma; ne-am dat frățeasca sărutare întru Domnul, cu îmbărbătarea pentru zile mai bune; ne-a durut inima, mai ales pentru că îl lăsam pe scumpul frate P.S. Titu greu bolnav; l-am îmbrățișat din nou cu multă căldură; dânsul surâdea blând, cu bucuria că vede începutul revărsării zorilor libertății.

g) Înainte de moarte

- Servul lui Dumnezeu e scos din celula nr. 44 pentru a muri în izolare

La 11 zile după despărțirea de episcopii „eliberați” din închisoarea Sighet, starea sănătății episcopului Chinezu s-a agravat brusc. Relatarea canonicului Coriolan Tămâian, martor direct al acelor zile, a fost preluată și publicată de părintele Anton Moisin:

Sfârșitul episcopului Chinezu mi-a fost relatat de canonicul Dr. Coriolan Tămâian, care a fost de față. După plecarea celorlalți episcopi supraviețuitori […], martorul își amintea că „am rămas în cameră Chertes, Chinezu și cu mine, timp de două săptămâni, în care timp, Chinezu, seara, își povestea viața lui și a familiei, viață foarte mult încercată. În 12 ianuarie 1955 i s-a făcut rău, nu mai vorbea, nu mai mânca, până în dimineața zilei de 15 ianuarie. Noi căutam să-l «acoperim» ca să nu-l vadă paznicul, ca și cu Ep. Frențiu și Ep. Suciu, altfel îi ducea de acolo să moară. A intrat întâmplător paznicul, unul rutean, l-a văzut bolnav, a sesizat gardianul, care l‑a transportat împreună cu mine într-o altă cameră, de o persoană, spunând că va fi dus la spital, ceea ce eu am contestat. El s-a prins de mine, de reverul hainei, nu voia să plece. Peste două ore a murit.” Era 15 ianuarie 1955. […] Tot el a spus despre Ep. Tit Liviu Chinezu că avea vreo 7-8 boli (la inimă, ficat, intestine etc.); în temniță „inima l-a dus”, a precizat el [părintele Tămâian]. N-a primit nicio îngrijire. „Nimic”, a adăugat el.

În memoriile sale, episcopul Iuliu Hossu redă și el aceste momente, după cum i-au fost relatat ulterior de canonicul Coriolan Tămâian și de episcopul Ioan Chertes. Relatarea episcopului Hossu este practic identică cu cea publicată de părintele Anton Moisin, confirmându-se astfel reciproc.

- Servul lui Dumnezeu primește dezlegarea sacramentală

Mai există o mărturie audio legată de ultimele ore de viață ale episcopului Chinezu, culeasă în anii ’90 de Aurora Sasu, elevă a Blajului, reporter la Radio România. Mărturia a fost dată de arhiepiscopul romano-catolic Adalbert Boros. Astfel, în ziua morții episcopului Chinezu, cei doi episcopi, Adalbert Boros și Alexandru Todea, care formau în acea zi echipa de „măturători” din închisoare, au avut posibilitatea și curajul să intre câteva momente în celula unde era izolat PS Chinezu. Acolo i-au dat acestuia dezlegarea sacramentală cu o mică cruciuliță de tablă pe care o ținea ascunsă episcopul Boros.

La începutul mărturiei sale, episcopul Boros relatează, impresionat, felul în care, după o percheziție de noapte, i-a fost totuși lăsată o cruciuliță de tablă pe care o avea asupra sa, fiind convins că acest lucru s-a întâmplat tocmai pentru a o putea folosi la dezlegarea sacramentală a episcopului Chinezu, aflat înaintea morții. Trebuie ținut cont de faptul că episcopul Boros era de etnie maghiară și nu vorbea bine românește. De aceea frazele lui au o sintaxă particulară:

PS Adalbert Boros: No și atunci am curățit casa [închisoarea Sighet] și de fapt Todea a intrat la bolnavul [PS Chinezu][…]

Chinezu a observat [că am intrat], a deschis ochii, a zâmbit și a sărutat crucea asta și a primit absoluțiunea și a doua zi a murit. Așa că ea e la mine, asta toți știu, toți episcopii greco-catolici și ceilalți care au fost condamnați. Ea stă la mine. A sărutat crucea un, de facto, martir care a murit pentru Biserică: Chinezu. E adevărat!

Aurora Sasu: O, Doamne!… Părinte, cum ați reușit să intrați în celula muribundului?

PS Adalbert Boros: Nu era greu fiindcă numai Riegel ... cum se spune românește?... zăvorul, asta a trebuit să ia puțin la o parte, n-a fost închis cu cheia... fiindcă [gardienii] iar au intrat cu mâncare sau să vadă, acolo unde l-au pus... totdeauna zăvorul... și zăvorul a pus la o parte și a intrat.

Aurora Sasu: Și de unde ați știut că se află acolo?

PS Adalbert Boros: Gardianul a spus… au fost [unii] gardieni buni, mai ales unul din Oradea, unul, un mic, și spunea că este în ultima cameră: „Unde noaptea se vede-n orice seară că este lumină… Când nu mai este lumină, atuncea a murit”. Și noi totdeauna ... din geamul [probabil de la capătul culoarului]… ne-am uitat dacă mai este lumină [în celula ultimă] și a doua zi n-a mai fost lumină și gardianul spunea că a murit noaptea.

Aurora Sasu: Așa. În ajun ați fost la părintele Chinezu împreună cu părintele Todea.

Adalbert Boros: Aaaa… sigur că noi am fost, am fost… și cu crucea mea… a sărutat-o, a fost cu mine… și rozariul… este cu mine.

- Despre celula 62, în care a murit episcopul Chinezu 

În memoriile sale, PS Ploscaru oferă următoarea precizare: PS Chinezu a fost scos din celula 44 și a fost dus în aripa dreaptă a T-ului închisorii, în celula 62, celula aflată în capul culoarului. Probabil că a primit această informație tot de la un gardian „bun”, așa cum se mai întâmplase și atunci când a murit episcopul romano-catolic Anton Durcovici.

Pentru a ușura înțelegerea mărturiilor de mai sus, anexăm acestui text planul etajului I al Penitenciarului Sighet, realizat cu ocazia reparațiilor din 1955 (plan comunicat nouă de cercetătoarea Andrea Dobeș Fürtös). Pe plan se poate vedea că celula 62 se află la capătul culoarului din aripa dreaptă a T-ului închisorii. Celula 62 nu era aliniată cu celelalte celule, ocupând practic o parte din culoar și obturând intrarea în celula 63. E posibil ca lumina zilei să nu fi intrat în celula 62, deoarece ferestrele, dând la stradă, trebuiau să fie în mod normal camuflate. Așa se face că episcopii „măturători” au putut verifica, și de la distanță, dacă becul electric din celula 62, probabil aprins și în timpul zilei, mai lumina.

h) Moartea episcopului

Coroborând informațiile de mai sus, se poate afirma că PS Chinezu a murit în izolare la 15.01.1955, fie la scurt timp după dezlegarea sacramentală primită de la PS Alexandru Todea, adică în cadrul celor două ore menționate de canonicul Tămâian, fie în noaptea aceleiași zile, după cum a dedus PS Adalbert Boros și cum i-a confirmat și gardianul. Cele două mărturii ne dau consolarea că PS Chinezu a trăit în izolare doar câteva ore înainte de a muri și că a primit dezlegarea sacramentală în stare de conștiență.

Mai trebuie observat că există și alte variante pe tema morții PS Chinezu. Trebuie însă ținut cont de faptul că singurii martori de visu ai acelor momente au fost PS Todea, PS Boroș și canonicul Tămâian.

i) Documentele care dovedesc azi decesul PS Chinezu  în închisoarea Sighet

Ca și pentru toți ceilalți decedați din închisoarea Sighet, nici pentru episcopul Chinezu  nu există un act de deces completat în mod legal, ci doar documente colaterale, care atestă indirect moartea acestuia.

Menționăm aceste documente:

- Un raport intern al Securității în care se arată că „Grupul operațional” al Penitenciarului Sighet a anunțat superiorilor decesul deținutului „contrarevoluționar CHINEZU TITUS LIVIU”.

- Procesul-verbal redactat în ziua morții de către comandantul închisorii Sighet. Aceste procese-verbale au fost transcrise sub forma unui tabel, aflat azi în Arhiva Administrației Naționale a Penitenciarelor de la Jilava, în dosarul personal al fostului comandant al închisorii Sighet, Vasile Ciolpan.

- Un așa-zis certificat de deces, redactat de Securitate, care a fost apoi anulat cu ocazia redactării „actului de moarte” din 1957.

- Prezența numelui Servului lui Dumnezeu în lista ce conține obiectele de valoare ale deținuților decedați în închisoarea de la Sighet. Era vorba de un carnet CEC cu suma de 112,40 lei.

- „Actul de moarte” nr. 149 redactat de Securitate la 13.08.1957, într-un registru special al Primăriei Sighet (deci la 2,5 ani după deces). Actul conține numeroase date inexacte, de exemplu faptul că „decedatul a fost în tratament medical”.

Înmormântarea s-a făcut în secret, cu camuflarea mormântului, care n-a mai putut fi identificat.

2. Persecuția împotriva episcopului

Martiriul episcopului Tit Liviu Chinezu a avut loc în cadrul unei largi persecuții împotriva Bisericii Greco-Catolice Române și implicit împotriva credinței, persecuție care prevedea „lichidarea” acestei Biserici  (v. capitolul „Desfășurarea pe teren a «lichidării» Bisericii Române Unite în 1948”). Arestarea episcopilor greco-catolici și a celor 25 de canonici și preoți cu responsabilități în Biserică nu a fost decât un punct al planului de „lichidare” a Bisericii. După arestarea simultană a acestora, s-a urmărit, chiar și în închisoarea Sighet, obținerea defecțiunii unuia sau mai multor episcopi sau canonici, ceea ce ar fi dat o aparentă „legitimitate” operațiunii de „unificare” a Bisericii Greco-Catolice Române cu Biserica Ortodoxă Română.

Au rămas o serie de ordine care-l vizau în mod direct pe protopopul Chinezu. Vom menționa pe scurt câteva dintre acestea.

a) Actele arestării

Părintele Chinezu, protopop de București și canonic al Mitropoliei Blajului, a fost cel mai apropiat colaborator al episcopului său, PS Vasile Aftenie, episcop auxiliar și vicar general al acestei Mitropolii la București. Arestarea părintelui Chinezu s-a făcut în conformitate cu ordinul ministrului de Interne dat la 27.10.1948, care suna astfel:

În noaptea de 28/29 octombrie [1948] vor fi ridicați toți bandiții [canonici și preoți cu responsabilități] care sprijină activitatea foștilor episcopi (maximum 40 persoane) și vor fi duși într’o mănăstire [ortodoxă] sub pază; […]”.

Formularea însăși a acestui ordin dovedește ura față de credință, care a stat la baza persecuției împotriva Bisericii Greco-Catolice Române.

S-au păstrat toate documentele pregătitoare și de ducere la îndeplinire a arestării. În documente figurează explicit numele „protopopului Tit Liviu Chinezu”.

 b) Actele de trimitere în lagărul de la mănăstirea Neamț

La 30.10.1948, Direcțiunea Generală a Securității Poporului transmitea Direcțiunii Regionale a Securității Iași lista cu persoanele trebuind să fie „internate la mănăstirea Neamț”. În listă figura și „protopopul CHINEZU”.

c) Actul de trimitere spre încarcerare în închisoarea Sighet

Numele Servului lui Dumnezeu figurează pe ordinul redactat la Direcția Generală a Securității Poporului, prin care 4 episcopi greco-catolici și 21 de preoți (între care episcopii Tit Liviu Chinezu și Ioan Chertes, consacrați în lagăr) sunt trimiși la penitenciarul Sighet „pentru încarcerare”.

Condamnarea la moarte a Servului lui Dumnezeu a fost decisă de facto atunci când a fost trimis la închisoarea Sighet. Teoretic, ar fi avut o șansă să scape, dar condițiile de acolo l-au dus la moarte.

3. Atitudinea episcopului

a) Proiectul de viață al Servului lui Dumnezeu

- La 27.10.1925, Mitropolitul Vasile Suciu îi trimitea la  Roma, la Colegiul Grec, pe tinerii Ioan Suciu și Tit Liviu Chinezu, în speranța că vor deveni „preoți învățați și evlavioși”.

- Încă din perioada studiilor, cei doi tineri și-au propus un proiect de viață, pe care l-au îndeplinit apoi de-a lungul anilor ce-au urmat. Iată cum formula Tit Liviu Chinezu, la 22 de ani, într-o scrisoare adresată unui prieten seminarist rămas la Blaj, Vasile Cristea, gândul lor:

Trebuie să știi că păcatul neamului  nostru e ignoranța […] (31.01.1926)

Nu poți ști, dragă Lucule, cât dorim de mult s-ajungem odată acasă, când vom începe cu tot sufletul să adunăm pe toți la vatra datoriei lor. Sprijin într-alții puțin avem, și puțin vom avea; dar vom avea un sprijin uriaș dacă vom înainta sprijiniți pe vecinicie. […] Pe când vom merge acasă, va trebui să adunăm pe preoți în jurul nostru; nu ne refuza tu să ne sprijinești acolo unde avem lipsă de sforțările tale. (27.08.1926)

- În 1945, când s-a pus problema alegerii unui episcop auxiliar de Blaj, PS Ioan Suciu, în ancheta canonică făcută cu acea ocazie, a confirmat cele de mai sus cu privire la părintele Tit Liviu Chinezu:

Ceea ce se evidențiază în viața sa este înalta preocupare spirituală în educarea tinerilor, în alegerea și formarea profesorilor și mai ales în formarea clerului. Cred că este reprezentantul cel mai bun al tânărului nostru cler din punct de vedere al valorii spirituale. Cred că este omul [care să poată] revigora spiritualitatea Bisericii, oriunde ar fi […] a fost primul animator între organizatorii societății preoților celibi „Sfântul Nichita”; […].

b) Poziția Servului lui Dumnezeu în timpul persecuției

- La 28.11.1946, după numirea sa ca paroh al bisericii Sfântul Vasile cel Mare și protopop de București, părintele Tit Liviu Chinezu l-a anunțat pe episcopul Vasile Aftenie de plecarea sa de la Blaj și de sosirea la București:

Primesc cu dragă inimă să împlinesc ceea ce mi s-a poruncit: merg la București. […] În orice caz, merg cu cea mai curată intenție, gata la orice, căci doresc să fiu cu totul al Domnului, ascultând de porunca de acum: du-te cât mai în grabă. Iată vin!

- Servul lui Dumnezeu nu era episcop în timpul persecuției. De aceea, semnătura sa nu figurează pe documentele comune ale Episcopatului din acea perioadă. În schimb, a stat alături de preoții și de credincioșii din protopopiatul București, pregătindu-i să înfrunte persecuția care devenea tot mai accentuată. Se poate considera ca fiind un rezultat al activității episcopului Vasile Aftenie și a protopopului Tit Liviu Chinezu faptul că niciun preot din vicariatul greco-catolic de București nu a semnat „trecerea” la ortodoxie. Acest aspect a fost  sesizat, la 16.10.1948, și de Direcțiunea Securității Capitalei într-un raport adresat Direcțiunii Generale a Securității Poporului.

- Acceptarea suferinței din Săptămâna Mare a Bisericii

Părintele Chinezu îi scria, la 30.09.1948, fiicei sale spirituale Doina Ana Ștefan, căsătorită Langa, a cărei cununie o celebrase alături de Monseniorul Vladimir Ghika:

Aici suntem încă bine. Știm că am intrat în Săptămâna cea Mare. E vremea să ne împărtășim din patimile Domnului pentru ca Biserica să fie curată și fără prihană.

Monseniorul [Ghika] stă în echilibru labil.[1] Se așteaptă să fie evacuat din oră în oră. Va veni la mine,[2] dacă se va întâmpla, și va rămâne până „se va întâmpla” și foarte probabila ieșire a noastră de aici.

Suferința nu este plăcută în sine. Dar, ca și cea de mamă, ea este totdeauna generatoare de bine și de bucurie. Prin ea totdeauna se naște în lume ceva ce înainte  nu a fost: un om, ori formarea, virtutea unui om.

- Servul lui Dumnezeu i-a încurajat pe credincioși în timpul persecuției

Un raport al Direcțiunii Securității Capitalei din 3.10.1948 descrie primirea din acea zi, la Palatul Patriarhiei, a celor 36 de preoți greco-catolici de la Cluj, urmată de ceremoniile de la biserica Sf. Spiridon, menționând apoi reacția părintelui Chinezu din seara aceleiași zile:

La biserica greco-catolică din str. Polonă nr. 48, preotul paroh Dr. LIVIU CHINEZU, în predica ținută, a explicat comunicatul apărut în ziarul de astăzi, arătând credincioșilor că nimeni nu poate să-i oblige să-și schimbe credința decât numai Mântuitorul, și deci credincioșii să vină cât mai mulți la biserică […].

- Servul lui Dumnezeu întreprinde o acțiune deschisă împotriva „unificării”

Pentru a se putea înțelege semnificația acțiunii respective, e necesar ca aceasta să fie plasată într-un cadru mai larg, prin explicațiile de mai jos. Astfel, la 6.10.1948, deci cu o zi înaintea Conferinței episcopale catolice care a avut loc în ziua de 7.10.1948, episcopii greco-catolici s-au întâlnit în două rânduri la Nunțiatură. În aceeași zi, din dispoziția episcopului Alexandru Rusu, canonicul Vida a cerut, prin circulara nr. 3350/1948, ca toți credincioșii din toate parohiile eparhiei de Maramureș „care înțeleg să nu apostazieze de la adevărata credință a lui Cristos” să semneze declarații în acest sens, completarea acestora fiind considerată o „chestiune pe viață ori pe moarte” pentru Biserică.

A doua zi, protopopul Tit Liviu Chinezu cerea un lucru asemănător credincioșilor greco-catolici din București. Iată un extras dintr-o notă a unui informator aflat atunci în biserică:

La 7.10.1948, protopopul TIT LIVIU CHINEZU a slujit un acatist solemn în biserica greco-catolică din București de pe str. Polonă, după care a declarat următoarele:

► Se înființează un registru pe lângă biserică, în care urmează să semneze toți aceia care înțeleg să rămână greco-catolici.

► Singurele ordine valabile pentru greco-catolici emană și pot emana de la «Preasfințitul nostru din Blaj», adică IOAN SUCIU, și

► Chiar dacă biserica ar fi confiscată și el arestat, credincioșii trebuie să rămâie tari pe poziție, cu atât mai mult cu cât în București nu se pot face împotriva lor persecuțiile ce se pot face în provincie […].

Acest tip de acțiune a declanșat furia Securității  și a dus la emiterea  circularei a IV-a a Securității din perioada asaltului împotriva Bisericii Române Unite (v. capitolul „Desfășurarea pe teren a «lichidării» Bisericii Române Unite în 1948”).

- Caracterizarea Securității cu privire la „LIVIU CHINEZU” se poate vedea în fișa personală a acestuia, redactată după arestare, la 11.12.1948:

A fost unul dintre cei mai categorici opoziționiști împotriva actului de unire dintre Biserica Greco-Catolică și Biserica Ortodoxă Română, în acest sens desfășurând propaganda în rândurile credincioșilor prin predicile ținute.

c) Poziția Servului lui Dumnezeu după arestare

- În lagărul de la mănăstirea Neamț

Așa cum s-a arătat deja la capitolul 1, părintele Chinezu a fost dus și el în fața exarhului Teoctist Arăpașu, care „[l-a] poftit în casa ortodoxiei”. Servul lui Dumnezeu nu a răspuns acestei invitații la defecțiune.

- În lagărul de la mănăstirea Căldărușani

În memoriile părintelui Iuliu Rațiu apare informația că părintele Chinezu a ținut exerciții spirituale în fața episcopilor și a preoților deținuți acolo:

La început ne ținu câteva conferințe episcopul Ionel Suciu. După plecarea lui [la anchetă], la Paști, ne ținu exerciții spirituale fratele Liviu Chinezu, care trăia adânc și din plin o viață intimă duhovnicească, foarte elevată, și din bogăția inimii sale el ne-a dat și nouă.

d) Consacrarea episcopală în lagărul de la mănăstirea Căldărușani

Acest moment din viața PS Chinezu este „poate unic în istoria Bisericii”,  după cum a afirmat Nunțiul Apostolic într-un raport al său.

- La 22.10.1948 s-a transmis la București mesajul Papei Pius al XII-lea:

Sfântul Părinte ar fi bucuros dacă Rev. Părinte Chinezu ar accepta sacrificiul episcopatului pentru binele sufletelor. În acest scop Sanctitatea Sa acordă dispensa de votul făcut [în 1944, de a nu accepta episcopatul].

- După acceptarea părintelui Chinezu, la 25.10.1948, Papa a decis:

Rev. Liviu Chinezu să fie consacrat cât mai curând, în mod foarte secret, fără a aștepta sosirea decretelor papale, și să primească facultatea de a conduce chiar toate Eparhiile, dacă ar ajunge să dispară toți ceilalți Episcopi.

- Dar, la 29.10.1948, a intervenit arestarea. La 13.04.1949 s-a înaintat Papei propunerea venită de la Nunțiatura din București de a se face consacrarea în lagăr. La 19.04.1949 s-a comunicat Nunțiaturii aprobarea Papei. La 21.04.1949 Nunțiul Apostolic i-a transmis părintelui Chinezu, printr-un mesager clandestin, doctorul Victor Gherman, misiunea de a organiza în lagăr propria sa consacrare episcopală, în secret absolut.

- Consacrarea a avut loc la 25.04.1949, după care cei trei episcopi consacratori au semnat un document de confirmare. În aceeași zi, episcopul Tit Liviu Chinezu i-a transmis Nunțiului Apostolic o scrisoare de mulțumire, cu afirmații relativ codificate, scrisă în limba italiană, din care extragem un fragment:

Sunt foarte fericit și nu pot să-i mulțumesc îndeajuns nici lui Dumnezeu, care mi-a dat de două ori harul, primul că sunt aici, nici dulcelui Isus pe pământ [Sfântului Părinte] care mi-a dat celălalt har, prin mâna Voastră [a Nunțiului] […]. Îmi ofer viața pentru a-l servi pe Petru [pe Sfântul Părinte] cu toată lealitatea și sinceritatea, pentru a sluji iubirea cea mai mare printre îngerii [episcopii] noștri […].

- La 12.11.1949 i-a fost citită Papei scrisoarea de mai sus a episcopului Chinezu. După audiența pontificală, cardinalul Tisserant a sintetizat astfel evenimentul: 

Sfântul Părinte a ascultat cu emoție cuvintele Monseniorului Chinezu și îl binecuvântează pe el și pe toți prizonierii de la Căldărușani.

e) În închisoarea de la Sighet

Colegii de suferință au dat mărturie despre episcopul Chinezu în anii cât a fost încarcerat la Sighet.

- Părintele Eugen Popa a relatat, într-un interviu dat istoricilor de la Memorialul Sighet, un moment din perioada în care s-a aflat în aceeași celulă cu părintele Chinezu:

Puțin timp, în mai 1950, după ce preoții și episcopii au fost aduși la Sighet, a intrat în celulă un căpitan de securitate și, foarte amabil, a făcut aceeași propunere pe care o făcuse la mănăstirea Neamț preasfințitul Teoctist: „Treceți la ortodoxie”. Iarăși discuții, după care reprezentantul Securității a plecat fără rezultat. Dar directorul închisorii, Ciolpan, s-a reîntors în celulă supărat că discuția n-a fost pe placul căpitanului. În consecință, părintele Chinezu,  deși moderat în intervenții, în timp ce intervențiile părintelui Vultur au fost mai aspre, a fost pedepsit cu izolarea timp de două săptămâni. Avea încontinuu în suflet o bucurie exprimată în fredonări și lumină nouă, care dovedea prezența Spiritului Sfânt în sufletul său. În primii ani, participa și dânsul la muncile din închisoare, dar la sfârșit nu a mai putut părăsi celula.

- La rândul său, Părintele Alexandru Rațiu amintește în memoriile sale de momentul din 1951, când Securitatea a anunțat că știe de consacrarea episcopală de la Căldărușani. Luat prin surprindere, Servul lui Dumnezeu a evaluat că nu mai e cazul să se ascundă, conștient fiind că vor urma consecințe pe care și le asumase atunci când a acceptat această consacrare:

[…] în 1951, în celula 48 din închisoarea Sighet, a intrat un inspector din București. Privindu-l pe Tit Liviu Chinezu, i-a spus pe neașteptate: „Ești episcop in pectore”. Episcopul clandestin a răspuns imediat: „Da, sunt. Nu este o rușine să fii episcop”. 

- PS Chinezu i-a stat alături episcopului Ioan Suciu  până în clipa morții († 27 juin 1953). Iată un fragment din memoriile PS Iuliu Hossu:

[Pe PS Suciu] îl îngrijea de-aproape și părintele Chinezu cu toată dragostea, ca un înger păzitor. Îl chema mereu duios când avea lipsă de dânsul: „Titu, te rog...”; noaptea, multă vreme ședea lângă dânsul pe pat, pe întunerec; nevăzându-l, îl chema, iar Titu răspundea: „Aici sunt, dragă, lângă tine”.

Fratele Titu îi era și duhovnic, adică la dânsul obișnuia să se mărturisească încă de la Căldărușani.

- În memoriile sale, episcopul Hossu pomenește de mai multe ori de boala episcopului Chinezu (v. cap. 1), care se agrava, adăugând în același timp că acesta avea o atitudine de pace și de blândețe, care-i impresiona pe toți cei din celulă. Or, îi era clar episcopului Chinezu că boala lui ar fi putut fi tratată, iar viața lui salvată. Prin aceasta, el a trăit clipă de clipă conștiința faptului că-și va pierde viața pentru Cristos.

f) Înaintea morții

În orele dinaintea morții, atunci când i-a observat pe cei doi episcopi care au intrat în celula lui de izolare, PS Chinezu a realizat în ce pericol se află aceștia, a înțeles de ce au venit, a zâmbit, a sărutat crucea de tablă și a primit dezlegarea sacramentală.

Așa cum am arătat în capitolul 1, cu referire la acest moment, în mărturia sa, episcopul Adalbert Boroș a afirmat explicit:

A sărutat crucea un, de facto, martir care a murit pentru Biserică: Chinezu. E adevărat!

Citește și: Desfășurarea pe teren a „lichidării” Bisericii Române Unite în 1948

Argumentarea martiriului episcopului Valeriu Traian Frențiu

„Lichidarea” stalinistă a Bisericii Române Unite

Argumentarea martiriului episcopului Vasile Aftenie

Martiriul celor șapte episcopi greco-catolici - argumentare

Emanuel Cosmovici, în colaborare cu Pr. Cristian Langa